Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

SANSA

Pereţii sălii tronului fuseseră dezgoliţi, tapiseriile cu scene de vânătoare care-i plăceau atât de mult Regelui Robert fuseseră date jos şi aruncate într-un colţ, într-o grămadă informă.

Ser Mandon Moore se duse să-şi ocupe locul la picioarele tronului, lângă cei doi tovarăşi ai săi din Garda Regelui. Sansa stătea lângă uşă, fără escortă de astă dată. Regina îi dăduse libertatea de a se plimba prin castel, ca o răsplată pentru că fusese atât de bună, însă chiar şi aşa, era însoţită peste tot unde se ducea.

— Garda de onoare pentru viitoarea mea noră, îi numise regina pe însoţitorii ei, însă nu o făceau defel pe Sansa să se simtă onorată.

„Liberă în castel” însemna că putea merge oriunde voia, în interiorul Fortăreţei Roşii, atâta vreme cât se ţinea de promisiunea de a nu trece dincolo de ziduri, o promisiune pe care Sansa fusese mai mult decât bucuroasă să o facă. Oricum, n-ar fi putut să treacă dincolo de ziduri. Porţile erau păzite zi şi noapte de mantiile aurii ale lui Janos Slynt, iar gărzile Casei Lannister erau întotdeauna prin preajmă. În afară de asta, chiar dacă ar fi putut părăsi castelul, unde să se fi dus? Era destul că putea să se plimbe prin curte, să culeagă flori din grădina Myrcellei şi să viziteze septul ca să se roage pentru tatăl ei. Uneori se ruga şi în grădina zeilor, din moment ce familia Stark ţinea la vechii zei.

Aceasta era prima adunare a curţii din domnia lui Joffrey, aşa că Sansa o aştepta încordată. Un şir de străjeri din garda Lannister stătea sub ferestrele dinspre apus, un şir de mantii aurii din Garda Oraşului se postase sub ferestrele de la răsărit. Nu văzu nici urmă de oamenii de rând şi de orăşeni, însă sub galerie era un pâlc de lorzi, mari sau mici, care şuşoteau fără încetare. Nu erau mai mulţi de douăzeci, când, de obicei, se adunau câte o sută în aşteptarea Regelui Robert.

Sansa se strecură printre ei, murmurând saluturi pe când îşi croia drum mai în faţă. Îi recunoscu pe negriciosul Jalabhar Xho, pe mohorâtul Ser Aron Santagar, pe gemenii Redwyne, Oroare şi Bălosul… atât doar că nimeni nu părea s-o recunoască pe ea. Sau dacă o recunoşteau, se fereau de ea, ca şi cum ar fi avut ciumă verde. Bolnăviciosul Lord Gyles îşi acoperi faţa la apropierea ei şi se prefăcu lovit de un acces de tuse, iar când beţivul caraghios Ser Dontos se pregătea să o salute, Ser Balon Swann îi şopti ceva la ureche şi acesta îi întoarse spatele.

Iar mulţi alţii lipseau. Unde dispăruseră cu toţii? se întrebă Sansa. Căută în van chipuri prietenoase. Nimeni nu voia să-i întâlnească privirile. Era ca şi cum devenise o fantomă, moartă înainte de vreme.

Marele Maester Pycelle era aşezat singur la masa de consiliu, părând adormit, cu mâinile împreunate la capătul bărbii. Îl văzu pe Lordul Varys grăbindu-se în sală, fără nici un sunet. O clipă mai târziu, Lordul Baelish îşi făcu apariţia intrând pe uşile înalte din spatele sălii, zâmbind. Flecărea amabil cu Ser Balon şi Ser Dontos pe când îşi croia drum în faţă.

Stomacul Sansei se strânse de nervi. N-ar trebui să-mi fie teamă, îşi spuse ea. Nu am nici un motiv să mă tem, totul va fi bine, Joff mă iubeşte şi regina la fel, aşa a spus.

Vocea unui crainic se înălţă în aer:

— Cu toţii să îl salutăm pe Maiestatea Sa, Joffrey, din Casa Baratheon şi Lannister, Primul după Numele Său, Rege al Andalilor, al Rhoynar şi al Primilor Oameni, Lord al celor Şapte Regate. Să o salutăm cu toţii pe mama sa, Cersei din Casa Lannister, Regină şi Regent, Lumină a Apusului şi Protectoare a Domeniului.

Ser Barristan Selmy, strălucitor în armura sa albă, le deschidea drumul. Ser Arys Oakheart o escorta pe regină, în vreme ce Ser Boros Blount păşea în apropierea lui Joffrey, aşa că şase cavaleri din Garda Regelui erau acum în sală, toţi Săbii Albe, cu excepţia lui Jaime Lannister. Prinţul ei — ba nu, regele ei acum — urcă treptele spre Tronul de Fier, câte două deodată, în vreme ce mama sa luă loc la masa consiliului. Joffrey era înveşmântat în catifele negre cu dungi purpurii, o mantie strălucitoare, aurie, avea un guler înalt, iar pe creştetul său era aşezată coroana de aur incrustată cu rubine şi diamante negre.

Când Joffrey se întoarse spre sală, privirile sale se încrucişară cu cele ale Sansei. Zâmbi, se aşeză şi spuse:

— Este de datoria unui rege să-i pedepsească pe trădători şi să-i răsplătească pe cei loiali. Mare Maester Pycelle, îţi poruncesc să dai citire decretelor mele.

Pycelle se ridică în picioare. Era înveşmântat într-o robă magnifică, din catifea roşie, groasă, cu un guler do hermină şi catarame strălucitoare, din aur. Dintr-o mânecă largă, îngreunată de ornamente ţesute, scoase un pergament, îl desfăşură şi începu să citească o listă lungă de nume, poruncind fiecăruia dintre cei menţionaţi, în numele regelui şi al consiliului, să se prezinte şi să-i jure credinţă lui Joffrey. Dacă nu, vor fi consideraţi trădători, iar pământurile lor şi titlurile vor fi confiscate.