Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Din ce în ce mai sinistru, se gândi Catelyn. Era mai rău decât îşi imaginase.

— Vrei să-i ieşi în cale aici? întrebă ea.

— Dacă vine până aici, însă nimeni nu crede că o va face, explică Robb. I-am trimis vorbă lui Howland Teed, vechiul prieten al tatii, de la Rondul Greywater. Dacă Lannisterii vin până în sud la Gât, oamenii lacurilor îi vor face să verse sânge pentru fiecare pas de pe drum, însă Galbart Glover spune că Lordul Tywin este prea deştept ca să facă asta, iar Roose Bolton zice la fel. Va rămâne aproape de Trident, cred ei, cucerind rând pe rând castelele lorzilor de lângă râu, până ce Riverrun va rămâne singur. Trebuie să o luăm spre sud ca să-i ieşim în cale.

La ideea asta, Catelyn simţi fiori până în oase. Ce şanse ar avea un băiat de cincisprezece ani împotriva unor comandanţi căliţi în bătălii, precum Jaime şi Tywin Lannister?

— Dar oare este înţelept? Aici eşti bine apărat. Se spune că vechii regi din nord puteau rezista la Moat Cailin, respingând armate de zeci de ori mai mari decât ale lor.

~ Da, însă rezervele noastre de hrană sunt tot mai puţine, iar aici nu este un tărâm pe care să putem rezista cu uşurinţă. Îl aşteptam pe Lordul Manderly, dar acum că fiii săi ni s-au alăturat, trebuie să plecăm.

Îi auzea pe lorzii-stegari vorbind prin glasul fiului ei, îşi dădu ea seama. În decursul anilor îi primise pe mulţi dintre ei la Winterfell şi-i omenise împreună cu Ned la vetrele şi mesele lor. Ştia ce fel de oameni erau, fiecare dintre ei. Se întreba dacă Robb stia.

Dar era un adevăr în ceea ce spuneau. Oastea pe care o strânsese fiul ei nu era o armată omogenă, aşa cum obişnuiau să aibă Oraşele Libere, şi nici o forţă de elită, plătită. Majoritatea erau oameni simpli: meşteşugari, agricultori, pescari, ciobani, fii de hangii şi negustori sau pielari, amestecaţi cu un grup mic de mercenari şi călăreţi liberi, ahtiaţi după pradă. Când i-au chemat lorzii lor, au venit… Însă nu vor rămâne pentru totdeauna.

— Plecarea în marş e bună, îi spuse ea fiului ei, însă unde, cu ce scop? Ce vrei să faci?

Robb ezită.

— Marele Jon crede că ar trebui să-l atacăm noi pe Lordul Tywin şi să-l luăm prin surprindere, zise el, însă Gloverii şi Karstark cred că ar fi mai înţelept dacă am da ocol armatei lui ca să ne alăturăm unchiului Ser Edmure împotriva Regicidului. Îşi trecu degetele prin coama nepieptănată de păr roşcat, afişând o expresie nefericită. Deşi, când vom ajunge noi la Riverrun… Nu sunt sigur…

— Fii sigur, îi spuse Catelyn, sau atunci du-te acasă şi ia din nou sabia de lemn. Nu-ţi poţi permite să pari indecis în faţa unor oameni ca Roose Bolton şi Rickard Karstark. Să nu faci nici o greşeală, Robb, ei sunt stegarii tăi, nu prieteni. Te-ai numit singur comandant de bătălie. Atunci, comandă.

Fiul ei se uită la ea uluit, de parcă nu i-ar fi venit să creadă ce auzise.

— Cum spui tu, mamă.

— Am să te întreb din nou. Ce vrei să faci?

Robb întinse o hartă peste masă, o bucată din piele veche, zdrenţuită, acoperită cu dâre de vopsea decolorată. Unul dintre capetele ei se răsuci în sus; îl fixă cu pumnalul.

— Ambele planuri au virtuţile lor, însă… priveşte, dacă încercăm să ocolim armata Lordului Tywin, riscăm să fim prinşi între el şi Regicid, iar dacă îl atacăm… După toate informaţiile, are mai mulţi oameni decât mine şi mai multă cavalerie. Marele Jon spune că asta nu ar mai conta dacă l-am prinde cu pantalonii în vine, însă mi se pare că un bărbat care a luptat în tot atâtea bătălii ca şi Tywin Lannister nu va fi chiar aşa de uşor de surprins.

— Bine, spuse ea. Încă mai putea auzi ecourile vocii lui Ned în glasul lui pe când stătea acolo, cercetând nedumerit harta. Spune-mi mai mult.

— As lăsa o mică armată aici, să tină Moat Cailin, mai mult arcaşi, iar cu restul aş pleca pe drum, spuse el, însă odată ce am ajunge sub Gât, aş împărţi armata în două. Pedestraşii pot continua să mărşăluiască pe drumul regelui, în vreme ce călăreţii traversează Furca Verde la Gemeni. Arătă. Când Lordul Tywin va auzi că am venit în sud, o va lua spre nord ca să atace principala noastră armată, lăsând astfel călăreţii să gonească în jos pe malul râului, spre Riverrun. Robb se lăsă pe spate, neîndrăznind, totuşi, să zâmbească, dar încântat de el însuşi şi doritor să-i audă laudele.