Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

TYRION

Chella, fiica lui Cheyk Urechi Negre, o luase înainte ca cercetaş şi ea aduse înapoi vestea despre oastea de la răspântie.

— După focurile lor, aş zice că sunt vreo douăzeci de mii, spuse ea. Au flamuri roşii, cu un leu aurit.

— Tatăl tău? întrebă Bronn.

— Sau fratele meu, Jaime, spuse Tyrion. Vom afla cât de curând. Îşi cercetă grupul de briganzi zdrenţăroşi: aproape trei sute de Ciori de Piatră, Fraţi ai Lunii, Urechi Neere şi Bărbaţi Arsi, iar aceştia formau doar nucleul armatei pe care spera să o adune. Gunthor, fiul lui Gurn, ridica alte clanuri chiar acum. Se întrebă ce ar fi făcut cu ei fratele său lordul, cu pieile lor şi bucăţile de otel de furat. Adevărul era că nici el nu ştia ce să facă cu ei. Le era comandant sau captiv? Majoritatea timpului se părea că era câte ceva din amândouă.

— Ar fi mai bine daca aş pleca singur pe drum, sugeră Tyrion.

— Cel mai bine pentru Tyrion, fiul lui Tywin, zise Ulf, care vorbea în numele Fraţilor Lunii.

Shagga se încruntă — o privelişte înspăimântătoare.

— Lui Shagga, fiul lui Dolf, nu-i place asta. Shagga va pleca cu bărbatul-copil, iar dacă bărbatul-copil minte, Shagga îi va reteza bărbăţia…

— …şi o va da la capre, da, spuse Tyrion obosit. Shagga, îţi dau cuvântul meu de Lannister. Am să mă întorc.

— De ce am avea noi încredere în cuvântul tău? Chella era o femeie mică şi aprigă, fără nici o rotunjime, ca un băiat, şi deloc proastă. Lorzii de câmpie au mai minţit clanurile şi înainte.

— Mă răneşti, Chella, zise Tyrion. Am crezut că suntem deja prieteni buni. Dar fie cum vrei tu. Vei veni cu mine, Shagga şi Conn vor veni pentru Ciorile de Piatră, Ulf pentru Fraţii Lunii, iar Timett, fiul lui Timett, pentru Bărbaţii Arşi. Oamenii clanurilor schimbară priviri precaute când îi numi pe toţi. Restul vor aştepta aici, până când trimit după ei. Încercaţi să nu vă omorâţi sau să vă ologiţi unii pe alţii cât timp sunt plecat.

Dădu pinteni calului şi o luă din loc, nelăsându-le de ales decât să-l urmeze sau să rămână pe loc. Îi convenea oricare dintre variante, atât timp cât nu zăboveau să vorbească pentru o zi şi o noapte. Acesta era necazul cu clanurile; aveau ideea absurdă că glasul fiecărui bărbat ar trebui ascultat în consiliu, aşa că se certau despre totul, la nesfârşit. Chiar şi femeilor li se permitea să vorbească. Nici nu era de mirare că de sute de ani nu mai reuşeau să ameninţe domeniul Vale cu nimic altceva decât cu raiduri ocazionale. Tyrion avea de gând să schimbe asta.

Bronn călărea lângă de el. În urma lor, după o scurtă mormăială, oamenii clanurilor li se alăturară călare pe bidiviii lor mărunţi, vieţuitoare sfrijite, care arătau ca poneii şi urcau pe stânci precum caprele.

Ciorile de Piatră călăreau împreună, Chella şi Ulf se ţineau şi ei pe aproape, iar Fraţii Lunii şi Urechile Negre aveau legături puternice între ei. Timett, fiul lui Timett, călărea singur. Toate clanurile din Munţii Lunii se temeau de Bărbaţii Arşi, care-şi căleau carnea cu foc, pentru a-şi dovedi curajul şi — spuneau alţii — frigeau copii la ospeţele lor. Chiar şi alţi Bărbaţi Arşi se temeau de Timett, care-şi scosese singur ochiul stâng cu un pumnal înroşit la foc, atunci când ajunsese la vârsta bărbăţiei. Tyrion aflase că se obişnuia mai degrabă ca un băiat să-şi ardă un sfârc, un deget, sau (dacă era curajos, ori cu adevărat smintit) o ureche. Ceilalţi Bărbaţi Arşi ai lui Timett fuseseră atât de uluiţi de alegerea sa, încât îl numiseră imediat mână roşie, ceea ce părea să fie un fel de căpetenie de război.

— Mă întreb ce o fi ars regele lor, îi spusese Tyrion lui Bronn, când auzise povestea.

Rânjind, mercenarul îşi atinsese noada… Însă chiar şi Bronn îşi ţinea gura în preajma lui Timett. Dacă cineva era destul de nebun să-şi scoată un ochi, era puţin probabil să fie blând cu duşmanii.

Observatori aflaţi în depărtare scrutau drumul de pe turnurile din piatră, pe când grupul cobora pe coama dealurilor, iar o dată Tyrion văzu un corb luându-şi zborul. Acolo unde şerpuia drumul printre două stânci înalte, ieşiră la primul punct întărit. Un zid din pământ, înalt de aproape doi metri, închidea drumul, iar pe metereze se aflau zeci de arcaşi. Tyrion îşi opri companionii dincolo de raza de acţiune a arcurilor şi se apropie singur de zid.

— Cine comandă aici? strigă el.

Căpitanul apăru foarte repede, şi chiar mai repede le oferi o escortă când îl recunoscu pe fiul lordului său. Trecură pe lângă lanuri înnegrite şi avanposturi pârjolite, pe toată întinderea domeniilor de la marginea râurilor, de la Furca Verde până la Trident. Tyrion nu văzu nici un cadavru, însă văzduhul era plin de corbi şi ciori hoitare; aici avuseseră loc lupte, şi încă destul de recent.