Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

N-ar trebui să fie atât de deschisă în a-şi arăta dispreţul, ştia asta, însă plecarea ei de la Eyrie nu fusese prea plăcută. Se oferise să-l ia pe Lordul Robert cu ea, să-l crească la Winterfell pentru câţiva ani. Tovărăşia celorlalţi băieţi i-ar fi prins bine, îndrăznise ea să sugereze. Furia Lysei fusese ceva înspăimântător de privit.

— Soră sau nu, răspunsese ea, dacă încerci să-mi furi copilul, vei pleca pe Poarta Lunii. După asta nu mai rămăsese nimic de spus.

Lorzii erau nerăbdători să-i pună şi alte întrebări, însă Catelyn ridică o mână.

— Fără nici o îndoială, vom avea timp pentru ele mai târziu, însă călătoria m-a obosit. Vreau să rămân singură cu fiul meu. Ştiu că mă veţi ierta, domnii mei. Nu le dăduse o alternativă; conduşi de mereu îndatoritorul Lord Hornwood, stegarii se înclinară şi plecară. Şi tu, Theon, adăugă ea când văzu ca Greyjoy încă mai zăbovea. El zâmbi şi părăsi încăperea.

Pe masă erau bere şi brânză. Catelyn umplu un corn, se aşeză şi sorbi, apoi îşi cercetă fiul cu privirea. Părea mai înalt decât îl lăsase, iar ţepii bărbii îl făceau să arate mai bătrân.

— Edmure avea şaisprezece ani când şi-a lăsat prima dată perciuni.

— Şi eu voi avea în curând şaisprezece ani, zise Robb.

— Iar acum ai numai cincisprezece. Cincisprezece şi conduci ostile la război. Poţi să înţelegi de ce mi-e teamă, Robb?

Expresia lui deveni mai încăpăţânată.

— Nu exista nimeni altcineva care s-o facă.

— Nimeni? Rogu-te, cine erau bărbaţii care au fost aici până acum o clipă? Roose Bolton, Rickard Karstark, Galbart şi Robett Glover, Marele Jon, Helman Tallhart… Ai fi putut lăsa comanda oricăruia dintre ei. Zeii să fie îngăduitori, dar l-ai fi putut trimite chiar şi pe Theon, deşi eu nu pe el l-aş alege.

— Ei nu sunt Stark, făcu el.

— Ei sunt bărbaţi, Robb, căliţi în lupte. Tu te jucai cu sabia de lemn până mai acum un an.

Văzu furia în ochii săi, la auzul acestor cuvinte, însă dispăru la fel de repede precum venise şi, din nou, redeveni băiatul de altădată.

— Ştiu, zise el tulburat. Mă trimiţi… Înapoi la Winterfell?

Catelyn oftă.

— Asa ar trebui. Dar nu îndrăznesc asta acum. Ai mers prea departe. Într-o bună zi, toţi aceşti lorzi te vor privi ca pe seniorul lor. Dacă te trimit acum înapoi, ca un copil trimis la culcare fără cină, îşi vor aminti şi vor râde în pocalele lor. Va veni ziua când vei avea nevoie de respectul lor, ba chiar şi de teama lor. Râsul ucide frica. Nu am să-ţi fac asta acum, deşi aş vrea să te ştiu în siguranţă.

— Ai mulţumirile mele, mamă, spuse el, cu o uşurare evidentă în spatele tonului formal.

Ea se întinse peste masă şi-i mângâie părul.

— Eşti primul meu născut, Robb. Trebuie doar să mă uit la tine ca să-mi amintesc ziua în care ai venit pe lume, cu faţa roşie şi scâncind.

El se ridică, vizibil deranjat de atingerea ei, şi se duse spre vatră. Vântul Cenuşiu începu să-şi frece capul de piciorul lui.

— Ştii de… tata?

— Da. Relatările despre moartea bruscă a lui Robert şi căderea lui Ned o înspăimântaseră mai mult decât ar fi putut spune, dar nu trebuia să-l lase pe fiul ei să-i simtă teama. Lordul Manderly mi-a spus, când am debarcat la Portul Alb. Ai vreo veste despre surorile tale?

— Am primit o scrisoare, zise Robb, scărpinându-şi lupul străvechi sub bot. Şi una pentru tine, dar a sosit la Winterfell împreună cu a mea. Se duse la masă şi răscoli printre câteva hărţi şi hârtii, întorcându-se cu un pergament mototolit. Pe asta mi-a scris-o mie, nu m-am gândit să o aduc şi pe a ta.

Ceva din glasul lui o puse pe gânduri. Netezi hârtia şi citi. Îngrijorarea făcu loc neîncrederii, apoi furiei şi, în cele din urmă, fricii.

— Asta-i scrisoarea lui Cersei, nu a surorii tale, spuse ea când termină de citit. Adevăratul mesaj se află în ceea ce Sansa nu mai spune. Nu spune decât cu câtă amabilitate şi gentileţe o tratează Lannisterii… Recunosc o ameninţare chiar şi când e şoptită. O au pe Sansa ca ostatică şi au intenţia de a o ţine acolo.

— Nu spune nimic de Arya, sublinie Robb, cu un aer jalnic.

— Nu. Catelyn nici nu voia să se gândească la ce putea însemna asta, nu acum, nu aici.

— Sperasem… dacă-l mai ai tu pe Pezevenghi, un schimb de prizonieri… Luă scrisoarea Sansei şi o strivi în pumn, şi ea putu să-şi dea seama din felul în care o făcuse că nu era pentru prima oară. Ce veşti sunt de la Eyrie? I-am scris mătuşii Lysa, ca să-i cer ajutor. A chemat steagurile Lordului Arryn, ştii? Ni se vor alătura cavalerii din Vale?

— Doar unul, spuse ea, cel mai bun dintre ei, unchiul meu… Însă Brynden Peşte Negru este mai întâi un Tully. Sora mea nu are de gând să treacă de Poarta însângerată.

Robb fu lovit în plin.

— Mamă, ce-o să facem? Am adunat această armată, optsprezece mii de oameni, dar nu… nu sunt sigur… Privi spre ea cu ochi strălucitori. Tânărul şi mândrul lord dispăru într-o clipă, devenind la fel de repede copilul dinainte, un băiat de cincisprezece ani, aşteptând răspunsuri de la mama sa.