Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Acasă? Cuvântul o umplea de tristeţe. Ser Jorah avea insula Ursului, dar care era casa pentru ea? Câteva legende, nume recitate la fel de solemn ca o rugăciune, amintirea tot mai ştearsă a unei porţi roşii… Va fi Vaes Dothrak casa ei pe veci? Când le privise pe babele din dosh khaleen, nu-şi văzuse oare viitorul?

Ser Joras trebuie că observase tristeţea oglindită pe chipul ei.

— În timpul nopţii a sosit o mare caravană, kbaleesi. Patru sute de cai de la Pentos, prin Norvos şi Qohor, sub comanda Căpitanului Neguţător Byan Votyris. S-ar putea ca Illyrio să fi trimis vreo scrisoare. Aţi vrea să vizitaţi Piaţa Apusului?

Dany tresări.

— Da, spuse ea, mi-ar plăcea asta. Pieţele prindeau viaţă când venea o caravană. N-ai fi putut şti niciodată ce comori puteau aduce de data asta negustorii şi, în plus, îi făcea bine să audă oameni vorbind în Valyriană, aşa cum se făcea în Oraşele Libere. Irri, ai grijă să fie pregătită litiera.

— Am să-i spun kbas-ului dumneavoastră, zise Ser Jorah, retrăgându-se.

Dacă Khal Drogo ar fi venit cu ea, Dany ar fi călărit pe Argintul ei. Printre Dothraki, femeile călăreau până aproape de momentul naşterii, şi nu ar fi vrut să treacă drept slabă în ochii soţului ei. Dar cum khal-ul era la vânătoare, era o plăcere să poată sta pe pernele moi şi să fie cărată prin Vaes Dothrak, cu draperiile de mătase roşie trase, pentru a o feri de soare. Ser Jorah încalecă şi merse alături de ea, împreună cu patru tineri din khas-ul ei şi cu slujnicele.

Ziua era caldă şi fără nici un nor, cerul de un albastru-adânc. Când bătea vântul, putea simţi bogăţia miresmelor ierbii şi pământului. Pe când litiera trecea pe lângă monumentele furate, ajunse de la soare la umbră şi invers. Dany se legăna în mers, cercetând chipurile eroilor morţi şi regilor uitaţi. Se întreba dacă zeii oraşelor pârjolite mai puteau încă să răspundă rugăciunilor.

Dacă n-aş fi sânge din sânge de dragon, se gândi ea melancolică, asta ar putea fi casa mea. Acum era o khaleesi, avea un bărbat puternic şi un cal iute, slujnice care s-o servească, războinici care s-o păzească, un loc de cinste în dosh khaleen o aştepta la bătrâneţe… iar în pântecul ei creştea un fiu care va conduce, într-o bună zi, lumea. Asta trebuia să fie suficient pentru orice femeie… Însă nu şi pentru dragoni. Cum Viserys nu mai era, Daenerys era ultimul vlăstar, cel din urmă. Era sămânţa regilor şi cuceritorilor, iar acum a pruncului dinlăuntrul ei. Nu avea voie să uite asta.

Piaţa Apusului era o suprafaţă mare de pământ bătătorit, înconjurată de garduri din cărămizi de lut ars, ţarcuri pentru animale, taverne cu pereţii spoiţi în alb. Din pământ se ridicau movile, precum spinările unor vieţuitoare subterane, uriaşe, care ieşeau la suprafaţă, căscându-şi gurile negre care duceau spre cămările răcoroase şi cavernoase de dedesubt. Interiorul pieţei era un labirint de dughene şi alei întortocheate, umbrite de nişe din iarbă împletită.

Sute de negustori şi tarabagii tocmai îşi descărcau mărfurile şi le aşezau pe tarabe când sosiră ei, dar chiar şi aşa, marea piaţă părea tăcută şi pustie în comparaţie cu bazarurile fremătătoare pe care Dany şi le amintea din Pentos şi din celelalte Oraşe Libere. Caravanele soseau în Vaes Dothrak venind dinspre est şi ajungeau neatinse de nimeni, atâta vreme cât respectau pacea oraşului sacru, nu profanau Mama Munţilor sau Pântecul Lumii şi le respectau pe bătrânele din dosh kbaleen, oferindu-le tradiţionalele daruri de sare, argint şi seminţe. Dothrakii nu înţelegeau însă, cu adevărat, natura acestei îndeletniciri a cumpărării şi vânzării mărfurilor.

Lui Dany îi plăcea şi ciudăţenia Pieţei Răsăritului, cu priveliştile ei neobişnuite, cu gălăgia şi mirosurile ei. Îşi petrecea adesea dimineţile acolo, gustând muguri de copac, plăcintă de carob şi tăiţei verzi, ascultând glasurile subţiri ale descântătoarelor, căscând ochii la manticorele din cuştile argintii, la imenşii elefanţi cenuşii şi la caii în dungi albe şi negre din Jogos Nhai. Îi plăcea să-i privească şi pe toţi oamenii aceia: Asshai'i întunecaţi şi solemni şi Qartheeni palizi, bărbaţii cu ochii strălucitori din Yi Ti, cu pălării din cozi de maimuţă, fecioare războinice din Bayasabhad, Shamyriana şi Kayakayanaya, cu inele de fier trecute prin sfârcuri şi rubine în obraji, ba chiar şi neînduplecaţii şi înspăimântătorii Oameni-Umbră, care aveau braţele, picioarele şi pieptul acoperite de tatuaje, iar chipurile şi le ascundeau în spatele măştilor. Piaţa Răsăritului era un loc de minunăţii şi magie pentru Dany.

Însă Piaţa Apusului amintea mai mult de acasă.

Când Irri şi Jhiqui o ajutară să coboare din litieră, ea adulmecă, recunoscând miresmele tari de usturoi şi piper, care-i aminteau de zile de demult, pe aleile din Tyrosh şi Myr, aducându-i pe chip un zâmbet duios.

Dincolo de astea, simţi parfumurile dulci şi ameţitoare din Lys. Văzu sclavi cărând baloturi de dantele complicate din Myr şi lâneturi fine, într-o bogăţie de culori. Paznicii caravanei se plimbau prin spaţiile goale purtând coifuri de cupru şi tunici lungi până la genunchi, ţesute din bumbac galben, cu tecile săbiilor goale, legănându-se la centurile lor împletite. În spatele unei tarabe, un armurier oferea platoşe lucrate din aur şi argint în motive dichisite, şi coifuri turnate în forma unor animale ciudate. Alături de el era o tânără femeie drăguţă, care vindea bijuterii din aur din Lannisport, inele şi broşe, coliere şi medalioane elegant confecţionate, potrivite pentru centuri. Un eunuc uriaş îi păzea taraba, mut şi spân, înveşmântat în catifele pătate de transpiraţie, încruntându-se la oricine se apropia. Pe partea cealaltă a intervalului, un negustor de stofe gras din Yi Ti se tocmea cu un Pentoshi asupra preţului unor vopsele verzi, iar coada de maimuţă de la pălăria sa se legăna înainte şi-napoi, după cum îşi scutura capul.

— Când eram fetiţă, îmi plăcea să mă joc în bazar, îi spuse Dany lui Ser Jorah pe când se plimbau de-a lungul intervalului umbrit, printre dughene. Era atât de plin de viaţa acolo, toţi oamenii aceia care strigau şi râdeau… atât de multe lucruri minunate la care să te tot uiţi… deşi rareori aveam bani ca să-mi cumpăr ceva… ei bine, cu excepţia unui cârnat, din când în când, sau batoane cu miere… Au batoane cu miere în cele Şapte Regate, de felul celor din Tyrosh?

— Sunt prăjituri, cumva? N-aş putea spune, prinţesă. Cavalerul se înclină. Dacă mă iertaţi o clipă, am să-l caut pe căpitan, să văd dacă nu cumva are o scrisoare pentru noi.

— Foarte bine, am să te ajut să-l găseşti.

— Nu este nevoie să vă deranjaţi pentru asta. Ser Jorah se uită nerăbdător într-o parte. Bucuraţi-vă de piaţă, am să mă întorc când voi fi terminat ce am de făcut.

Ce ciudat, se gândi Dany pe când îl privi făcându-şi loc prin mulţime. Nu înţelegea de ce nu voise să meargă împreună. Poate că Ser Jorah se dusese să găsească o femeie, după ce-l va fi întâlnit pe căpitanul negustor. Târfele călătoreau adesea cu caravanele, ştia asta, iar unii bărbaţi erau foarte secretoşi cu legăturile lor amoroase. Dădu din umeri.

— Veniţi, le spune ea celorlalţi.

Slujnicele o urmară, iar Dany îşi reluă plimbarea prin piaţă.