Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Când veni corbul, purtând o scrisoare cu sigiliul tatălui lor şi scrisă de mâna Sansei, adevărul crud nu părea mai puţin incredibil. Bran nu va uita niciodată expresia de pe faţa lui Robb când citise cuvintele surorii sale:

— Spune că tata a uneltit pentru a comite trădarea împreună cu fraţii regelui. Regele Robert este mort, iar mama şi eu suntem chemaţi la Fortăreaţa Roşie pentru a-i jura credinţă lui Joffrey. Spune că trebuie să-i fim loiali şi, când se va mărita cu Joffrey, îl va ruga să cruţe viaţa tatălui nostru, lordul. Degetele sale se strânseră pumn, strivind scrisoarea Sansei. Şi nu spune nimic de Arya, nimic, nici măcar un cuvânt. Blestemata! Ce-i cu fata asta?

Bran se simţea îngheţat pe dinăuntru.

— Şi-a pierdut lupul, spuse el moale, amintindu-şi ziua când patru dintre străjerii din garda tatălui se întorseseră din sud cu oasele lui Lady.

Vară şi Vântul Cenuşiu şi Câinele lăţos începuseră să urle înainte ca ei să traverseze podul mobil, jalnic şi dezolant. Sub umbra Primei Fortăreţe se întindea un cimitir vechi cu pietre de mormânt acoperite de licheni deschişi la culoare, locul unde vechii Regi din Winter îi lăsaseră să-şi afle odihna pe servitorii lor credincioşi. Acolo au îngropat-o pe Lady, în vreme ce fraţii ei se vânzoleau printre morminte ca nişte umbre neliniştite. Plecase spre sud şi se întorseseră de acolo numai oasele ei.

Bunicul lor, bătrânul Lord Rickard, se dusese şi el, împreună cu fiul Său, Brandon, care fusese fratele tatălui său, împreună cu două sute din cei mai buni oameni. Nu se mai întorsese nici unul. Iar tatăl lor plecase şi el în sud, cu Arya şi Sansa, Jory şi Hullen, Tom Grasul şi ceilalţi, iar mai târziu mama şi Ser Rodrik plecaseră la rândul lor şi nu se mai întorseseră nici ei. Iar acum voia să plece şi Robb. Nu la Debarcaderul Regelui şi nu ca să depună jurământ de credinţă, ci la Riverrun, cu o sabie în mâini. Iar dacă tatăl lor, lordul, era cu adevărat întemniţat, asta nu putea însemna decât moartea lui sigură. Pe Bran asta îl înspăimânta mai mult decât ar fi putut spune.

— Dacă Robb trebuie să plece, vegheaţi asupra lui, îi imploră Bran pe vechii zei, pe când aceştia îl priveau cu ochii roşii ai copacului inimii, şi vegheaţi şi asupra oamenilor săi, Hal şi Quent şi restul, Lordul Umber şi Lady Mormont şi asupra celorlalţi lorzi. Şi asupra lui Theon, cred. Vegheaţi asupra lor, să fie în siguranţă, dacă binevoiţi, zeilor. Ajutaţi-i să-i înfrângă pe Lannisteri şi să-l salveze pe tata şi să ajungă cu bine acasă.

O adiere uşoară străbătu grădina zeilor, iar frunzele roşii tresăriră şi şuşotiră. Vară îşi dezveli dinţii.

— Îi auzi, băiete? întrebă o voce.

Bran îşi ridică privirile. Osha stătea de partea cealaltă a iazului, sub un stejar bătrân, iar chipul ei era umbrit de frunze. Chiar şi în fiare, venetica se mişca tăcută ca o pisică. Vară dădu ocol iazului şi o adulmecă. Femeia înaltă se trase înapoi.

— Vară, la mine, strigă Bran. Lupul străvechi mai adulmecă o dată şi se răsuci, gonind înapoi. Bran îl îmbrăţişa. Ce faci aici? N-o mai văzuse pe Osha din ziua în care o luaseră în captivitate, în pădurea lupilor, deşi ştia că fusese trimisă să lucreze la bucătărie.

— Ei sunt şi zeii mei, zise Osha. Dincolo de Zid, sunt singurii zei. Părul îi crescuse, castaniu şi despletit. O făcea să arate mai a femeie, ca şi rochia simplă de pânză maro, grosolană, pe care i-o dăduseră când îi luaseră cămaşa de zale şi platoşa din piele.

— Gage mă lasă să-mi spun rugăciunile din când în când, când simt nevoia, şi eu îl las să facă ce pofteşte pe sub hainele mele, când are trebuinţă. Pentru mine nu înseamnă nimic. Îmi place mirosul de făină de pe mâinile lui, iar el e mai blând decât Stiv. Îi oferi o plecăciune stângace. Te părăsesc acum. Mă aşteaptă oale de curăţat.

— Nu, rămâi, îi porunci Bran. Spune-mi, ce înseamnă să-i auzi pe zei?

Osha îl studie.

— Îi întrebi, iar ei îţi răspund. Deschide-ţi urechile, ascultă, vei auzi.