Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]
- Автор: Мартин Джордж Рэймонд Ричард
- Год: 2007
- Язык: Română
- Год: Nemira
- ISBN: 978-973-143-062-1
- Переводчик: Silviu Genescu
- Жанр: Фэнтези
Электронная книга - «Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]». Краткое содержание книги:
George R.R. Martin nu doar scrie un roman, ci creează o lume. O lume în care iernile pot dura ani întregi, în care luptele cu săbiile sunt la ordinea zilei, iar magia există. Narată din mai multe puncte de vedere, povestea are la bază confruntările dintre conducătorii a şapte regate, ce urmăresc miza cea mare, tronul, şi pericolele inimaginabile ce ameninţă hotarele tărâmului. Urmărind un număr mare de personaje şi mai multe fire epice, autorul le îmbină armonios, rezultând un fantasy de excepţie.
Din seria „Un cântec de gheaţă şi foc” au mai fost traduse cărţile „Încleştarea regilor” şi „Iureşul săbiilor”, cel de-al patrulea volum fiind în pregătire. Anul acesta urmează să fie lansată a cincea carte, alte două fiind planificate de autor. Martin a obţinut premiul Locus pentru fiecare dintre primele trei volume ale seriei şi nominalizări pentru toate patru la prestigioasele premii de SF şi fantasy, Hugo şi Nebula.
Două zile mai târziu, pe când zorii roşii se întindeau pe cerul măturat de vânt, Bran se afla în curtea din spatele postului de pază de la poartă, legat pe spatele Dansatoarei, luându-şi rămas-bun de la fratele său.
— Acum eşti stăpânul Winterfellului, îi spuse Robb.
Încălecase un armăsar cenuşiu, lăţos, cu scutul agăţat de crupa calului; lemn întărit cu fier, alb cu cenuşiu, cu botul rânjit al unui lup străvechi. Purta o cămaşă de zale cenuşii peste platoşa din piele tare, sabie şi pumnal la cingătoare, iar pe umăr îi atârna o mantie tivită cu blană. Trebuie să iei locul meu, aşa cum eu l-am luat pe al tatălui nostru până când ne întoarcem acasă.
— Ştiu, răspunse Bran cu inima strânsă. Nu se mai simţise niciodată atât de singur sau de speriat. Nu ştia cum să se poarte ca un stăpân.
— Ascultă de sfaturile lui Maester Luwin şi ai grijă de Rickon. Spune-i că am să mă întorc imediat ce luptele se vor fi terminat.
Rickon refuzase să coboare în curte. Era sus, în camera lui, cu ochii roşii, sfidător.
— Nu! strigase când Bran îl întrebase dacă nu voia să-şi ia rămas-bun de la Robb. NU rămas-bun !
— I-am spus. Zice că nimeni nu va mai veni vreodată înapoi.
— Nu poate rămâne un copilandru pentru totdeauna. Este un Stark. Are aproape patru ani. Robb oftă. Ei bine, mama va veni curând înapoi, iar eu am să-l aduc pe tata, promit.
Îşi întoarse armăsarul şi plecă. Vântul Cenuşiu îl urmă, sărind pe lângă calul de luptă, suplu şi iute. Hallis Mollen ieşi înaintea lor pe poartă, purtând flamura albă, fâlfâitoare, a Casei Stark, în vârful unei prăjini lungi din frasin alb. Theon Greyjoy şi Marele Jon îl flancau pe Robb, iar cavalerii lor se înşirau în spate, într-o coloană dublă, şi vârfurile de oţel ale lăncilor sclipeau în soare.
Îşi aminti, fără nici o plăcere, cuvintele Oshei. Pleacă în marş într-o direcţie greşită. Pentru o clipă, vru să galopeze după el şi să-i strige avertismentul, însă Robb dispăru dincolo de grilaj, iar clipa se spulberă.
Dincolo de zidurile castelului, se auzea zarvă mare. Pedestraşii şi orăşenii îl ovaţionau pe Robb când trecea mai departe, îşi dădu Bran seama; îl ovaţionau pe Lordul Stark, pe Lordul de Winterfell, călare pe măreţul său armăsar, cu mantia fâlfâind şi Vântul Cenuşiu gonind pe lângă el. Pe el nu-l vor ovaţiona niciodată în acest fel, îşi dădu el seama cu un simţământ amar. N-avea decât să fie şi Lord de Winterfell, cât timp tatăl şi fratele lui erau plecaţi, dar era tot Bran cel Fărâmat. Nici măcar nu se putea da jos de pe propriul său cal, decât căzând.
Când ovaţiile depărtate se stinseră şi, în cele din urmă, curtea se goli, Winterfell părea părăsit şi mort. Bran se uită în jurul său, la chipurile celor care rămăseseră, femei şi copii şi bătrâni… Hodor. Uriaşul băiat de grajd avea o expresie pierdută şi înspăimântată.
— Hodor? zise el cu tristeţe.
— Hodor, fu Bran de acord, întrebându-se ce însemna de data asta.
DAENERYS
După ce-şi făcuse plăcerea, Khal Drago se ridică de pe saltelele de dormit pentru a o privi de sus. Pielea sa lucea întunecată precum bronzul în lumina rumenă a vetrei, vechile urme ale cicatricilor fiind vizibile pe pieptul lui lat. Părul negru ca pana corbului, despletit şi lăsat liber, curgea în cascadă pe umerii săi şi pe spate, mult dincolo de şold. Bărbăţia sa avea o lucire umedă. Gura khal-ului se ţuguie într-o strâmbătură, pe sub umbra mustăţii lungi.
— Armăsarul care va călări lumea nu are nevoie de scaune de fier.
Dany se propti într-un cot pentru a privi în sus spre el, atât de înalt şi de maiestuos. Îi plăcea în special părul lui. Nu fusese tăiat niciodată, aşa cum el nu cunoscuse niciodată înfrângerea.
— S-a prevestit că armăsarul va călări până la capătul lumii, spuse ea.
— Lumea se termină la marea cea neagră şi sărată, răspunse Drogo. Înmuie o cârpă în vasul cu apă caldă pentru a-şi şterge transpiraţia şi unsoarea de pe piele. Nici un cal nu poate trece de apa otrăvită.
— În Oraşele Libere sunt mii de corăbii, îi spuse Dany, aşa cum îi mai spusese şi înainte. Cai de lemn, cu sute de picioare, care zboară pe deasupra mării cu aripile umplute de vânt.
Khal Drogo nici nu voia să audă de asta.
— Nu vom mai vorbi de cai de lemn şi scaune de fier. Azvârli cârpa şi începu să se îmbrace. În această zi mă voi duce pe câmp şi voi vâna, femeie-soaţă, anunţă el în timp ce îmbrăcă o vestă vopsită şi se încinse cu o centură lată, cu salbe grele de argint, aur şi bronz.
— Da, soarele şi stelele mele, făcu Dany.
Drogo îşi va lua călăreţii de sânge şi va pleca în căutarea hrakkar-ului, marele leu alb al câmpiilor. Dacă se întorceau victorioşi, bucuria lordului soţ va fi năprasnică şi s-ar putea să fie dispus s-o asculte atunci.
El nu se temea de sălbăticiuni şi de nici un bărbat care respirase vreodată pe pământ, însă marea era o altă chestiune. Pentru Dothraki, apa pe care un cal nu o putea bea era ceva smintit; câmpiile de un verde-cenuşiu al oceanelor îi umpleau de o scârbă superstiţioasă. Drogo era un bărbat mai dur decât ceilalţi războinici, într-o sută de feluri diferite, aflase ea, însă nu şi în asta. Dacă l-ar putea face să urce pe o corabie…
După ce khal-ul şi călăreţii săi de sânge plecară cu arcurile lor, Dany îşi chemă slujnicele. Îşi simţea trupul gras şi dizgraţios şi se bucura de ajutorul braţelor lor puternice şi al mâinilor iscusite, deşi înainte nu se simţise prea în largul ei din cauza felului în care se agitau şi se vânzoleau în jurul ei. O frecară şi o spălară, îmbrăcând-o apoi în mătăsuri vaporoase şi comode. Când Doreah se apucă să-i pieptene părul, o trimise pe Jhiqui să-l găsească pe Ser Jorah Mormont.
Cavalerul se arătă îndată. Purta jambiere din păr de cal şi vestă vopsită, ca un călăreţ. Pieptul şi braţele musculoase îi erau acoperite de păr negru şi aspru.
— Prinţesa mea, cum vă pot servi?
— Trebuie să vorbiţi cu soţul meu, lordul, zise Dany. Drogo spune că armăsarul care încalecă lumea va avea toate tărâmurile de pe pământ sub sceptrul său şi nu trebuie să treacă de apa otrăvită. Spune că-şi va duce khalasar-ul spre est, după ce se va naşte Rhaego, ca să pună mâna şi pe pământurile din jurul Mării de Jad.
Cavalerul privi gânditor.
— Khal-ul nu a văzut niciodată cele Şapte Regate, spuse el. Pentru el, nu înseamnă nimic. Dacă se gândeşte vreodată la ele, fără îndoială că are în minte insulele, câteva oraşe mici, risipite pe stânci în stilul Lorath sau Lys, înconjurate de mări furtunoase. Bogăţiile Estului i se par însă mult mai tentante.
— Dar trebuie să se îndrepte spre Vest, zise Dany cu disperare. Vă rog, ajutaţi-mă să-l fac să înţeleagă. Nici ea nu văzuse vreodată cele Şapte Regate, nu mai mult decât Drogo, dar cu toate astea se simţea de parcă le-ar fi cunoscut din poveştile pe care i le spusese fratele său. Viserys îi promisese de o mie de ori că o va duce înapoi într-o bună zi, însă acum era mort, iar promisiunile sale se duseseră odată cu el.
— Dothrakii fac ceea ce trebuie în momentul care li se pare lor potrivit, din motivele lor, răspunse cavalerul. Aveţi răbdare, prinţesă. Să nu săvârşiţi greşeala fratelui dumneavoastră. Ne vom întoarce acasă, vă promit asta.