Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

DAENERYS

După ce-şi făcuse plăcerea, Khal Drago se ridică de pe saltelele de dormit pentru a o privi de sus. Pielea sa lucea întunecată precum bronzul în lumina rumenă a vetrei, vechile urme ale cicatricilor fiind vizibile pe pieptul lui lat. Părul negru ca pana corbului, despletit şi lăsat liber, curgea în cascadă pe umerii săi şi pe spate, mult dincolo de şold. Bărbăţia sa avea o lucire umedă. Gura khal-ului se ţuguie într-o strâmbătură, pe sub umbra mustăţii lungi.

— Armăsarul care va călări lumea nu are nevoie de scaune de fier.

Dany se propti într-un cot pentru a privi în sus spre el, atât de înalt şi de maiestuos. Îi plăcea în special părul lui. Nu fusese tăiat niciodată, aşa cum el nu cunoscuse niciodată înfrângerea.

— S-a prevestit că armăsarul va călări până la capătul lumii, spuse ea.

— Lumea se termină la marea cea neagră şi sărată, răspunse Drogo. Înmuie o cârpă în vasul cu apă caldă pentru a-şi şterge transpiraţia şi unsoarea de pe piele. Nici un cal nu poate trece de apa otrăvită.

— În Oraşele Libere sunt mii de corăbii, îi spuse Dany, aşa cum îi mai spusese şi înainte. Cai de lemn, cu sute de picioare, care zboară pe deasupra mării cu aripile umplute de vânt.

Khal Drogo nici nu voia să audă de asta.

— Nu vom mai vorbi de cai de lemn şi scaune de fier. Azvârli cârpa şi începu să se îmbrace. În această zi mă voi duce pe câmp şi voi vâna, femeie-soaţă, anunţă el în timp ce îmbrăcă o vestă vopsită şi se încinse cu o centură lată, cu salbe grele de argint, aur şi bronz.

— Da, soarele şi stelele mele, făcu Dany.

Drogo îşi va lua călăreţii de sânge şi va pleca în căutarea hrakkar-ului, marele leu alb al câmpiilor. Dacă se întorceau victorioşi, bucuria lordului soţ va fi năprasnică şi s-ar putea să fie dispus s-o asculte atunci.

El nu se temea de sălbăticiuni şi de nici un bărbat care respirase vreodată pe pământ, însă marea era o altă chestiune. Pentru Dothraki, apa pe care un cal nu o putea bea era ceva smintit; câmpiile de un verde-cenuşiu al oceanelor îi umpleau de o scârbă superstiţioasă. Drogo era un bărbat mai dur decât ceilalţi războinici, într-o sută de feluri diferite, aflase ea, însă nu şi în asta. Dacă l-ar putea face să urce pe o corabie…

După ce khal-ul şi călăreţii săi de sânge plecară cu arcurile lor, Dany îşi chemă slujnicele. Îşi simţea trupul gras şi dizgraţios şi se bucura de ajutorul braţelor lor puternice şi al mâinilor iscusite, deşi înainte nu se simţise prea în largul ei din cauza felului în care se agitau şi se vânzoleau în jurul ei. O frecară şi o spălară, îmbrăcând-o apoi în mătăsuri vaporoase şi comode. Când Doreah se apucă să-i pieptene părul, o trimise pe Jhiqui să-l găsească pe Ser Jorah Mormont.

Cavalerul se arătă îndată. Purta jambiere din păr de cal şi vestă vopsită, ca un călăreţ. Pieptul şi braţele musculoase îi erau acoperite de păr negru şi aspru.

— Prinţesa mea, cum vă pot servi?

— Trebuie să vorbiţi cu soţul meu, lordul, zise Dany. Drogo spune că armăsarul care încalecă lumea va avea toate tărâmurile de pe pământ sub sceptrul său şi nu trebuie să treacă de apa otrăvită. Spune că-şi va duce khalasar-ul spre est, după ce se va naşte Rhaego, ca să pună mâna şi pe pământurile din jurul Mării de Jad.

Cavalerul privi gânditor.

— Khal-ul nu a văzut niciodată cele Şapte Regate, spuse el. Pentru el, nu înseamnă nimic. Dacă se gândeşte vreodată la ele, fără îndoială că are în minte insulele, câteva oraşe mici, risipite pe stânci în stilul Lorath sau Lys, înconjurate de mări furtunoase. Bogăţiile Estului i se par însă mult mai tentante.

— Dar trebuie să se îndrepte spre Vest, zise Dany cu disperare. Vă rog, ajutaţi-mă să-l fac să înţeleagă. Nici ea nu văzuse vreodată cele Şapte Regate, nu mai mult decât Drogo, dar cu toate astea se simţea de parcă le-ar fi cunoscut din poveştile pe care i le spusese fratele său. Viserys îi promisese de o mie de ori că o va duce înapoi într-o bună zi, însă acum era mort, iar promisiunile sale se duseseră odată cu el.

— Dothrakii fac ceea ce trebuie în momentul care li se pare lor potrivit, din motivele lor, răspunse cavalerul. Aveţi răbdare, prinţesă. Să nu săvârşiţi greşeala fratelui dumneavoastră. Ne vom întoarce acasă, vă promit asta.