![Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro] - Читать Любимую Русскую Полную Книгу 👉 Read-E-Book.com](/uploads/posts/books/4/2/2/urzeala-tronurilor-a-game-of-thrones-ro-download.jpg)
Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]
- Автор: Мартин Джордж Рэймонд Ричард
- Год: 2007
- Язык: Română
- Год: Nemira
- ISBN: 978-973-143-062-1
- Переводчик: Silviu Genescu
- Жанр: Фэнтези
Электронная книга - «Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]». Краткое содержание книги:
George R.R. Martin nu doar scrie un roman, ci creează o lume. O lume în care iernile pot dura ani întregi, în care luptele cu săbiile sunt la ordinea zilei, iar magia există. Narată din mai multe puncte de vedere, povestea are la bază confruntările dintre conducătorii a şapte regate, ce urmăresc miza cea mare, tronul, şi pericolele inimaginabile ce ameninţă hotarele tărâmului. Urmărind un număr mare de personaje şi mai multe fire epice, autorul le îmbină armonios, rezultând un fantasy de excepţie.
Din seria „Un cântec de gheaţă şi foc” au mai fost traduse cărţile „Încleştarea regilor” şi „Iureşul săbiilor”, cel de-al patrulea volum fiind în pregătire. Anul acesta urmează să fie lansată a cincea carte, alte două fiind planificate de autor. Martin a obţinut premiul Locus pentru fiecare dintre primele trei volume ale seriei şi nominalizări pentru toate patru la prestigioasele premii de SF şi fantasy, Hugo şi Nebula.
Îi luară pumnalul şi sabia şi-i spuseră să nu-şi părăsească chilia până ce nu decideau ofiţerii de rang înalt ce era de făcut cu el. Apoi puseră o strajă la uşa lui, să fie siguri că aşa va face. Prietenilor săi nu li se dădu voie să-l viziteze, însă Bătrânul Urs se înduioşa şi-i permise să-l ţină pe Nălucă la el, aşa că nu era singur cuc.
— Tatăl meu nu este trădător, îi spuse el lupului străvechi după ce plecară ceilalţi. Nălucă îl privi în tăcere. Jon se aşeză cu spatele sprijinit de perete, cu mâinile în jurul genunchilor, şi se uită la lumânarea de lângă patul său îngust. Flacăra tremură şi pâlpâi, iar umbrele crescură în jurul său. Încăperea părea că devine tot mai întunecată şi mai rece. Nu voi dormi în noaptea asta, se gândi Jon.
Totuşi, trebuie că aţipise. Când se trezi, avea picioarele amorţite şi strânse, iar lumânarea arsese demult.
— Nălucă, ce-i? întrebă el şoptit. Lupul străvechi îşi răsuci capul şi privi în jos, spre el, dezvelindu-şi colţii cu un mârâit mut. Oare nu cumva înnebunise? se întrebă Jon. Sunt eu, Nălucă, murmură el, încercând să pară că nu-i era teamă. Totuşi, tremura violent. De când se făcuse aşa de frig?
Nălucă plecă de lângă uşă. Acolo unde scrijelise lemnul erau urme adânci. Jon îl privi cu o îngrijorare crescândă.
— E cineva acolo, nu-i aşa? şopti el.
Ghemuindu-se, lupul străvechi se târî îndărăt, blana albă ridicându-i-se pe spate. Străjerul, se gândi el, au lăsat un om să păzească la uşă, iar Nălucă îl adulmecă prin lemn, asta-i tot, încet, se ridică în picioare. Tremura incontrolabil, dorindu-şi să fi avut încă sabia. Din trei paşi repezi ajunse la uşă. Puse mâna pe clanţă şi trase spre interior. Scârţâitul balamalelor aproape că-l făcu să sară.
Paznicul era căzut lat, parcă fără nici un os întreg, pe treptele înguste, uitându-se spre el. Uitându-se în sus spre el, deşi zăcea pe burtă. Capul îi fusese răsucit complet.
Nu se poate, îşi zise Jon. Acesta-i Turnul Lordului Comandant, este păzit zi şi noapte, aşa ceva nu se poate întâmpla, visez, am un coşmar.
Nălucă se strecură dincolo de el, ieşind pe uşă. Lupul începu să urce pe trepte, se opri, apoi privi spre Jon. Atunci auzi sunetul; scrâşnetul stins al unei cizme pe piatră, zgomotul unui zăvor tras. Sunetele veneau de deasupra. Dinspre camerele Lordului Comandant.
Poate că era un coşmar, însă nu visa.
Sabia străjerului era încă în teacă. Jon îngenunche şi o trase afară. Duritatea oţelului îi dădu putere. Urcă pe trepte. Nălucă păşea fără zgomot înaintea lui. La fiecare cotitură a scării se mişcau umbrele. Jon se furişă îngrijorat, încercând fiecare umbră suspectă cu vârful sabiei.
Dintr-odată izbucni ţipătul corbului lui Mormont. Porumb, ţipa pasărea. Porumb, porumb, porumb, porumb, porumb. Nălucă ţâşni, iar Jon se luă în goană după el. Uşa de la sera lui Mormont era dată într-o parte. Lupul străvechi se aruncă înainte. Jon se opri în prag, cu sabia în mână, oferindu-şi răgaz pentru acomodarea ochilor. Draperiile grele fuseseră trase la fereastră, iar bezna era neagră precum cerneala.
— Cine-i acolo? strigă el.
Atunci văzu o umbră între umbre, alunecând spre uşa interioară care dădea în chilia de dormit a lui Mormont, un contur uman, complet negru, înfăşurat în mantie şi cu gluga trasă… Însă sub glugă, ochii-i luceau cu o strălucire albastră, îngheţată…
Nălucă sări. Om şi lup se rostogoliră pe podea împreună, fără ca vreunul să strige sau să mârâie, rostogolindu-se, lovindu-se de un scaun, răsturnând o masă încărcată cu hârtii. Corbul lui Mormont dădea din aripi deasupra. Porumb, porumb, porumb, porumb… Jon se simţi la fel de orb ca Maester Aemon. Rămânând cu spatele la perete, se furişă spre fereastră şi trase jos draperia. Lumina lunii inundă sera. Văzu mâini negre îngropate în blana albă, degete negre, umflate, strângându-se în jurul gâtului lupului străvechi. Nălucă se zbătea şi se smucea, bătând aerul cu picioarele, însă nu se putea elibera.
Jon nu mai avea timp să se teamă. Se aruncă înainte, strigând, lovind cu sabia cu toată puterea sa. Oţelul trecu prin mânecă şi piele şi os, însă sunetul produs era cumva altfel. Mirosul care-l năpădi era atât de neobişnuit şi de rece, încât aproape că se sufocă. Văzu braţul şi mâna la podea, degetele negre fremătând într-o baltă de lumină lunară. Nălucă se eliberă de cealaltă mână şi se retrase, cu limba roşie atârnându-i din bot.
Bărbatul cu glugă îşi ridică faţa albă ca luna, iar Jon lovi fără nici o ezitare. Sabia îl spintecă pe intrus până la os, tăindu-i jumătate din nas şi deschizându-i o gaură dintr-un obraz în altul, sub ochii aceia, ochii, ochii precum stelele albastre care ardeau.
Jon recunoscu acel chip. Otbor, se gândi el, trăgându-se înapoi. Zei, dar e mort, e mort, l-am văzut mort.
Simţi ceva râşcâindu-i glezna. Degetele negre îi zgâriau călcâiul. Braţul i se căţăra pe picior, rupând lâna şi carnea. Urlând de scârbă, Jon smulse degetele de pe picior cu vârful sabiei şi azvârli mâna cât colo. Rămase tremurând, iar degetele se deschideau şi se închideau.
Cadavrul se târa înainte. Nu cursese deloc sânge. Cu un singur braţ şi cu faţa aproape tăiată în două, părea să nu fie afectat de nimic. Jon îşi împinse înainte sabia lungă.
— Du-te! porunci el, cu vocea devenită un scrâşnet.
Porumb, ţipă corbul, porumb, porumb. Braţul tăiat se răsuci în mâneca sfâşiată, un şarpe alb cu cinci capete, ca degete. Nălucă se năpusti şi o strânse între colţi. Oasele pocniră. Jon reteză gâtul cadavrului, simţi oţelul lovind adânc şi năprasnic. Othor cel mort se lovi de el, doborându-l la pământ.
Lui Jon i se tăie respiraţia când masa răsturnată îl lovi între omoplaţi. Sabia, unde era sabia? îşi pierduse afurisita de sabie! Când deschise gura să strige, arătarea îi înfipse degetele negre în gură. Sufocându-se, încercă să le scoată, însă omul mort era prea greu. Mâna se îndesă şi mai adânc pe gâtul său, rece ce gheaţa, sufocându-l. Faţa hoitului se lipi de a sa, acoperindu-i întregul câmp vizual. Ochii-i erau acoperiţi de promoroacă, ' scânteind albaştri. Jon zgârie carnea rece cu unghiile şi lovi picioarele arătării. Încercă să muşte, încercă să lovească, încercă să respire…
Şi, dintr-odată, apăsarea cadavrului dispăru, iar degetele-i fură smulse de pe gât. Jon se rostogoli, fornăind şi tremurând. Nălucă se năpustise din nou. Privi cum lupul străvechi îşi îngroapă colţii în pântecul arătării şi cum începe să sfâşie şi să rupă. Privi, numai pe jumătate conştient, zăbovind multă vreme până ce-şi aminti să-şi caute sabia…
…şi-l văzu pe Lordul Mormont, gol şi buimăcit de somn, stând în pragul uşii, ţinând în mână o feştilă cu ulei. Sfâşiat şi fără degete, braţul se târa pe podea răsucindu-se spre el.
Jon încercă să strige, însă vocea-i pierise. Clătinându-se pe picioare, lovi braţul azvârlindu-l cât colo şi înşfacă lampa dintre degetele Bătrânului Urs. Flacăra tremură şi aproape că se stinse. Arzi! croncăni corbul. Arzi, arzi, arzi!