Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Sam se împurpura la faţă, o nuanţă vie, şi i se împletici limba în gură când încercă să răspundă cu politeţe. Jon trebui să zâmbească.

Când ieşiră dintre copaci, Mormont îşi struni micul său bidiviu încăpăţânat, aducându-l la trap. Nălucă îşi făcu apariţia ieşind din pădure, lingându-şi ghearele şi botul înroşite de sângele prăzii. Departe, sus, oamenii de pe Zid văzură coloana apropiindu-se. Jon auzi chemarea profundă, guturală, a cornului mare al comandantului de schimb, răsunând de la distanţă; o singură notă prelungă, care străbătu copacii şi se reverberă în gheaţă.

UUUUUUUooooooooooooooooooooooo.

Sunetul se pierdu încet, în tăcere. Un singur semnal anunţa întoarcerea cercetaşilor, iar Jon se gândi: în cele din urmă, tot am fost cercetaş pentru o zi. Orice s-ar întâmpla, asta nu mi-o pot lua.

Bowen Marsh aştepta la prima poartă când îşi conduceau bidiviii prin tunelul îngheţat. Lordul Administrator era roşu la faţă şi agitat.

— Lordul meu, se repezi el la Mormont, deschizând zăvoarele de fier, a venit o pasăre, trebuie să mă urmaţi imediat.

— Ce-i, omule? făcu Mormont indispus.

În mod bizar, Marsh privi spre Jon înainte de a-i răspunde.

— Maesterul Aemon are scrisoarea. Vă aşteaptă în sera dumneavoastră.

— Foarte bine. Jon, ai grijă de calul meu şi spune-i lui Ser Jaremy să pună morţii într-o magazie, până ce Maester va avea timp să se ocupe de ei.

Pe când îşi duceau caii înapoi la grajd, Jon începu să aibă senzaţia neplăcută că oamenii îl priveau. Ser Alliser Thorne îi antrena pe băieţii săi în curte, dar se opri să se holbeze la el cu un zâmbet întipărit pe buze. Donai Noye, cel cu un singur braţ, stătea în pragul uşii armureriei.

— Zeii fie cu tine, Snow, strigă el.

Ceva nu-i bine, se gândi Jon. Ceva nu este deloc bine.

Morţii fură duşi într-una dintre magaziile de la baza zidului, o cămară întunecoasă şi rece, săpată în gheaţă, şi folosită pentru păstrarea cărnii şi a grânelor şi, uneori, chiar şi a berii. Jon se îngriji ca bidiviul lui Mormont să fie hrănit şi adăpat şi ţesălat înainte de a se ocupa de al său. După aceea îşi căută prietenii. Grenn şi Broscoiul erau de gardă, însă îl găsi pe Pyp în sala de mese.

— Ce s-a întâmplat? întrebă el.

Pyp îşi coborî vocea.

— Regele a murit.

Jon era uluit. Robert Baratheon i se păruse bătrân şi gras când vizitase Winterfell, dar arăta destul de sănătos şi nici nu se vorbise despre vreo boală a lui.

— De unde stii?

— Unul dintre străjeri l-a auzit pe Clydas citindu-i scrisoarea Maesterului Aemon. Pyp se aplecă spre el. Jon, îmi pare rău. Era prietenul tatălui tău, nu?

— Erau ca fraţii, cândva.

Jon se întrebă dacă Joffrey îl va păstra pe tatăl său ca Mână a Regelui. Dar nu părea probabil. Asta însemna că Lordul Eddard se va reîntoarce la Winterfell, la fel ca surorile sale. S-ar putea chiar să i se dea voie să-i viziteze, cu permisiunea Lordului Mormont. Va fi bine să vadă din nou rânjetul Aryei şi să vorbească cu tatăl său. Îl voi întreba de mama mea, se hotărî el. Acum sunt bărbat, a venit vremea să-mi spună. Chiar dacă a fost o târfă, nu-mi pasă, vreau să ştiu.

— Am auzit că Hake spune că morţii erau oamenii unchiului tău, zise Pyp.

— Da, răspunse Jon. Doi din cei şase pe care i-a luat cu el. Sunt morţi de multă vreme numai că… hoiturile sunt ciudate.

— Ciudate? Pyp era mort de curiozitate. Cât de ciudate?

— O să-ţi povestească Sam. Jon nu voia să vorbească despre asta. Ar trebui să văd dacă nu cumva Bătrânul Urs are nevoie de mine.

Plecă singur spre Turnul Lordului Comandant, apăsat de un simţământ ciudat de nelinişte. Fraţii de gardă îl priviră solemn când se apropie.

— Bătrânul Urs este în seră, îl anunţă unul dintre ei. Te căuta.

Jon dădu din cap. Ar fi trebuit să se ducă la el direct de la grajd. Urcă grăbit treptele. Vrea vin sau foc în vatra, asta-i tot, îşi spuse el.

Când intră în seră, corbul lui Mormont ţipă. Porumb! croncăni pasărea. Porumb! Porumb! Porumb!

— Să nu-l crezi, tocmai i-am dat de mâncare, mormăi Bătrânul Urs. Era aşezat lângă fereastră, citind o scrisoare. Adu-mi o cupă cu vin şi toarnă-ţi şi tu una.

— Pentru mine, lordul meu?

Mormont îşi ridică ochii din scrisoare pentru a se holba la Jon. În privirea lui se vedea mila; o putea simţi, chiar.

— M-ai auzit doar.

Jon turnă cu o grijă exagerată, aproape fără să-şi dea seama ce făcea. Când cupele vor fi umplute, nu va mai avea altă posibilitate decât să se confrunte cu mesajul din scrisoare. Şi, foarte repede, fură umplute.