Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Arya se gândea.

— Aţi văzut doar ce era, de fapt.

— Chiar aşa. Să deschizi ochii este tot ce-ţi trebuie. Inima minte, iar mintea ne joacă feste, însă ochii văd adevărul. Priveşte cu ochii. Ascultă cu urechile. Gustă cu gura. Miroase cu nasul. Simte cu pielea. Şi abia după aceea să începi să te gândeşti, după aceea, şi în acest fel vei afla adevărul.

— Chiar aşa, zise Arya.

Syrio Forel îşi îngădui un zâmbet.

— Mă gândesc că, atunci când vom ajunge la Winterfellul acela al tău, va fi vremea să-ţi punem acul în mână.

— Da! spuse Arya nerăbdătoare. Aşteptaţi până ce-i arăt lui Jon…

Uriaşa uşă de lemn a Sălii Mici se deschise în spatele ei, trântindu-se cu un pocnet răsunător. Arya se răsuci pe călcâie.

Un cavaler al Gărzii Regelui stătea sub arcada boltită împreună cu cinci soldaţi din gărzile Lannister, aliniaţi în spatele său. Cavalerul era în armură completă, însă viziera era ridicată. Arya îşi aminti ochii aceia mohorâţi şi favoriţii ruginii de la vizita lui la Winterfell împreună cu regele: Ser Meryn Trant. Soldaţii cu mantiile purpurii purtau cămăşi de zale peste platoşele din piele tare şi coifuri de oţel cu leul în creştet.

— Arya Stark, zise cavalerul, vino cu noi, copilă.

Arya îşi muşcă buza, bănuitoare.

— Ce vreţi?

— Tatăl tău vrea să te vadă.

Arya făcu un pas înainte, însă Syrio Forel o ţinu de braţ.

— Cum se face că Lordul Eddard trimite oamenii lui Lannister în locul alor săi? Asta mă întreb.

— Vezi-ţi de treaba ta, maestre de dans, spuse Ser Meryn. Nu te priveşte pe tine.

— Tatăl meu nu v-ar trimite pe voi, spuse Arya apucând sabia de lemn. Lannisterii pufniră în râs.

— Pune băţul jos, fetiţo, îi spuse Ser Meryn. Sunt Frate Credincios al Gărzii Regelui, Săbiile Albe.

— La fel ca Regicidul, când l-a omorât pe bătrânul rege, zise Arya. Nu trebuie să merg cu tine, dacă nu vreau.

Răbdarea lui Ser Meryn Trant se sfârşi.

— Luaţi-o, le spuse el oamenilor săi. Îşi coborî viziera.

Trei dintre soldaţi păşiră înainte, iar cămăşile de zale zornăiră încet, cu fiecare pas. Lui Arya i se făcu dintr-odată teamă. Teama taie mai adânc decât săbiile, îşi spuse, ca să-şi încetinească zbuciumul inimii. Syrio Forel se interpuse între ei, ciocănind uşor în cizmă cu vârful sabiei de lemn.

— Opriţi-vă acolo. Sunteţi bărbaţi sau câini, de ameninţaţi aşa un copil?

— Dă-te la o parte, moşule, spuse una dintre mantiile purpurii.

Băţul lui Syrio zvâcni în sus, şuierând, şi-l lovi în coif.

— Eu sunt Syrio Forel şi de acum vei vorbi cu mine cu mai mult respect.

— Ticălos pleşuv! Bărbatul îşi trase sabia. Băţul se puse din nou în mişcare, fulgerător. Arya auzi o pocnitură puternică şi sabia căzu zdrăngănind pe podeaua de piatră.

— Mâna mea! urlă străjerul, ţinându-şi degetele rupte.

— Eşti iute pentru un maestru de dans, observă Ser Meryn.

— Eşti lent pentru un cavaler, răspunse Syrio.

— Ucideţi-l pe Braavos şi aduceţi-mi fata, porunci cavalerul în armură albă.

Patru dintre străjerii Lannister îşi traseră săbiile. Cel de-al cincilea, cu degetele rupte, scuipă şi scoase cu stânga un pumnal.

Syrio Forel pocni din dinţi, intrând în poziţia de dansator pe apă, arătându-se duşmanului numai dintr-o parte.

— Arya, copilă, strigă el fără să-şi abată privirea, fără să-şi ia ochii de pe Lannisteri, am terminat cu dansul pe ziua de azi. Cel mai bine ar fi să pleci acum. Fugi la tatăl tău.

Arya nu voia să-l părăsească, însă o învăţase să facă exact ceea ce-i spunea.

— Iute ca o căprioară, şopti ea.

— Chiar aşa, zise Syrio Forel pe când Lannisterii se apropiau.

Arya se retrase, ţinând strâns în mâini sabia de lemn. Privindu-l acum, îşi dădu seama că Syrio doar se jucase cu ea când se duelaseră. Mantiile purpurii veneau spre el din trei părţi, cu săbiile în mâini. Aveau zale pe piept şi braţe, iar bărbăţia le era protejată de o acoperitoare de oţel cusută în pantaloni, însă la picioare aveau doar piele tare. Mâinile le erau dezgolite, iar coifurile pe care le purtau aveau gardă de protecţie pentru nas, dar nu şi viziere.

Syrio nu aşteptă să vină ei după el, ci se răsuci spre stânga. Arya nu mai văzuse pe nimeni să se mişte atât de repede. Stârni cu băţul pe unul dintre străjeri şi, într-o clipă, se răsuci cu iuţeală. Dezechilibrat, cel de-al doilea soldat se lovi de primul. Syrio îi puse o cizmă în spate şi cele două mantii purpurii căzură împreună. Cel de-al treilea străjer se repezi cu un salt spre ei, lovind spre capul dansatorului pe apă. Syrio se feri de sabie şi izbi în sus. Străjerul căzu urlând de durere, iar sângele îi gâlgâi din gaura umedă şi roşiatică unde-i fusese ochiul stâng.