Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

— Lordul meu? clipi Pycelle. Sunt sigur că problemele regatului pot să aştepte până mâine, când durerea noastră se va fi domolit.

Ned vorbi încet, dar ferm.

— Mă tem că trebuie să ne reunim îndată. Pycelle se înclină.

— După cum porunceşte Mâna.

Îşi chemă servitorii şi-i trimise la treburile lor, apoi acceptă încântat scaunul oferit de Ned şi o cupă cu bere dulce.

Ser Barristan Selmy fu primul care răspunse chemării, înveşmântat într-o, mantie albă, imaculată, şi zale smălţuite. ''

— Domnii mei, spuse el, locul meu este acum lângă tânărul rege. Vă rog să-mi permiteţi să plec să mă alătur lui.

— Locul tău este aici, Ser Barristan, replică Ned. Următorul venit fu Degeţel, îmbrăcat tot în catifelele albastre şi capa cu mierla argintie pe care le purtase cu o noapte înainte, cu cizmele pline de praf de la călărit.

— Lorzii mei, zise el, zâmbind fără a privi pe cineva anume, până ce se întoarse spre Ned. Trebuşoara aceea pe care m-aţi rugat s-o fac s-a rezolvat, Lord Eddard.

Varys îşi făcu apariţia într-un nor parfumat de lavandă, roz de la îmbăiat, cu faţa rotofeie proaspăt spălată şi pudrată; papucii săi nu făceau nici un zgomot.

— Păsărelele mele ciripesc un cântec trist astăzi, făcu el şi luă loc. Regatul jeleşte. Începem?

— Când soseşte Lordul Renly, spuse Ned.

Varys îi adresă o privire mâhnită.

— Mă tem că Lordul Renly a părăsit oraşul.

— A plecat din oraş?

Ned contase pe sprijinul lui Renly.

— A ieşit printr-o poartă dosnică, cu o oră înaintea zorilor, însoţit de Ser Loras Tyrell şi de o suită de vreo cincizeci de oameni, îi informă Varys. Când au fost văzuţi ultima oară, galopau spre sud cu mare grabă, fără îndoială că se îndreptau spre Capătul Furtunii, ori spre Highgarden.

Mare pagubă cu Renly şi suta lui de săbii! Lui Ned nu-i plăcea cum mirosea asta, dar nu era nimic de făcut. Scoase ultima scrisoare a lui Robert.

— Regele m-a chemat la patul său, noaptea trecută, şi mi-a poruncit să pun pe hârtie ultimele sale cuvinte. Lordul Renly şi Marele Maester Pycelle au fost martori când Robert a sigilat scrisoarea, care urma a fi deschisă de consiliu, după moartea sa. Ser Barristan, fii bun.

Lordul Comandant al Gărzii Regelui examina hârtia.

— Sigiliul regelui Robert este neatins. Deschise scrisoarea şi citi: „Lordul Eddard Stark este numit prin aceasta Protector al Domeniului, şi va conduce în calitate de regent până ce moştenitorul va ajunge la vârsta potrivită.”

Şi se întâmplă ca el să aibă vârsta potrivită, cugetă Ned, dar nu-şi rosti gândul. Nu avea încredere nici în Pycelle, nici în Varys, iar Ser Barristan era legat prin jurământ de onoare să protejeze şi să apere băiatul pe care-l considera noul rege. Bătrânul cavaler nu-l va abandona pe Joffrey cu uşurinţă. Nevoia înşelăciunii îi lăsase un gust amar în gură, însă Ned ştia că trebuia să se mişte uşurel aici, să controleze consiliul şi să joace aşa cum era nevoie până în momentul când îşi va fi consolidat regenţa. Apoi va fi destul timp pentru problema succesiunii când Arya şi Sansa vor fi în siguranţă, înapoi la Winterfell, iar Lordul Stannis se va întoarce la Debarcaderul Regelui cu întreaga sa forţă.

— Aş ruga consiliul să mă confirme ca Lord Protector, aşa cum a cerut Robert, zise Ned privindu-le chipurile, întrebându-se ce gânduri se ascundeau în spatele ochilor întredeschişi ai lui Pycelle, dincolo de zâmbetul leneş, abia schiţat, al lui Degeţel şi sub frământarea nervoasă a degetelor lui Varys.

Uşa se deschise şi Tom Grasul păşi în seră.

— Iertare, lorzii mei, administratorul regelui insistă… Administratorul regal intră şi făcu o plecăciune.

— Nepreţuiţi lorzi, regele cere prezenţa imediată a consiliului mic, în sala tronului.

Ned se aşteptase ca Cersei să lovească repede, însă convocarea fu o surpriză.

— Regele e mort, spuse el, însă vom face asta, fără nici o îndoială. Tom, adună o escortă, dacă nu te superi.

Degeţel îi oferi lui Ned braţul ca să-l ajute să coboare pe trepte. Varys, Pycelle şi Ser Barristan îi urmau îndeaproape. O dublă coloană de soldaţi înarmaţi până în dinţi, cu cămăşi de zale şi coifuri de oţel, aştepta lângă turn, opt la număr. Mantiile cenuşii fluturară în vânt când străjerii se puseră în mişcare, traversând curtea. Nu se vedea purpuriul Casei Lannister, iar Ned era liniştit de numărul de mantii aurii care se zăreau pe metereze şi la porţi.