![Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro] - Читать Любимую Русскую Полную Книгу 👉 Read-E-Book.com](/uploads/posts/books/4/2/2/urzeala-tronurilor-a-game-of-thrones-ro-download.jpg)
Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]
- Автор: Мартин Джордж Рэймонд Ричард
- Год: 2007
- Язык: Română
- Год: Nemira
- ISBN: 978-973-143-062-1
- Переводчик: Silviu Genescu
- Жанр: Фэнтези
Электронная книга - «Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]». Краткое содержание книги:
George R.R. Martin nu doar scrie un roman, ci creează o lume. O lume în care iernile pot dura ani întregi, în care luptele cu săbiile sunt la ordinea zilei, iar magia există. Narată din mai multe puncte de vedere, povestea are la bază confruntările dintre conducătorii a şapte regate, ce urmăresc miza cea mare, tronul, şi pericolele inimaginabile ce ameninţă hotarele tărâmului. Urmărind un număr mare de personaje şi mai multe fire epice, autorul le îmbină armonios, rezultând un fantasy de excepţie.
Din seria „Un cântec de gheaţă şi foc” au mai fost traduse cărţile „Încleştarea regilor” şi „Iureşul săbiilor”, cel de-al patrulea volum fiind în pregătire. Anul acesta urmează să fie lansată a cincea carte, alte două fiind planificate de autor. Martin a obţinut premiul Locus pentru fiecare dintre primele trei volume ale seriei şi nominalizări pentru toate patru la prestigioasele premii de SF şi fantasy, Hugo şi Nebula.
— Lord Eddard Stark, Mâna Regelui, anunţă el.
— Adu-l aici, răsună vocea lui Robert, ciudat de încordată.
În cele două vetre gemene de la capetele încăperii ardea focul, umplând camera cu o strălucire roşiatică, mohorâtă. Căldura din interior era sufocantă. Robert zăcea trântit pe patul cu baldachin. Lângă pat se afla Marele Maester Pycelle, în vreme ce Lordul Renly păşea înainte şi înapoi în faţa ferestrelor închise. Servitorii se agitau neîncetat, punând buşteni pe foc şi fierbând vin. Cersei Lannister stătea la marginea patului, lângă soţul ei. Avea părul ciufulit, de parcă tocmai se trezise din somn, însă în ochii ei nu era nici urmă de somnolenţă, îl urmăreau pe Ned în vreme Tomard şi Cayn îl ajutau să traverseze încăperea. Părea să se mişte foarte încet, de parcă era încă sub imperiul visului.
Regele purta cizme. Ned putea vedea noroiul uscat şi firele de iarbă lipite de piele, acolo unde picioarele regelui ieşeau de sub pătura care-l acoperea. Pe podea zăcea un pieptar verde, deschis şi abandonat, pânza fiind acoperită cu pete roşii-maronii. Încăperea mirosea a fum, a sânge şi moarte.
— Ned, şopti regele când dădu cu ochii de el. Avea faţa albă ca laptele. Vino… mai aproape.
Oamenii îl ajutară să se apropie. Ned se sprijini cu mâna de unul dintre stâlpii baldachinului. Nu trebui decât să-l privească o dată pe Robert ca să-şi dea seama cât era de grav.
— Ce s-a… Începu el, iar vorbele-i rămaseră în gâtlej.
— Un mistreţ.
Lordul Renly era încă înveşmântat în hainele verzi, de vânătoare, iar mantia lui era pătată cu sânge.
— Un demon, hârâi regele. A fost greşeala mea. Prea mult vin, blestemat să fiu. Am dat greş cu lovitura.
— Iar voi, ceilalţi, unde eraţi? îl întrebă Ned pe Lordul Renly. Unde erau Ser Barristan şi Garda Regelui?
Buzele lui Renly tremurară.
— Fratele meu ne-a poruncit să stăm deoparte şi să-l lăsăm să dovedească singur vierul.
Eddard Stark ridică pătura.
Făcuseră tot ce le stătuse în putere ca să-l încolţească, dar nu izbutiseră mai nimic. Mistreţul trebuie câ fusese o bestie înfiorătoare. Îl spintecase pe rege cu coarnele, de la vintre până la sfârcuri. Bandajele înmuiate în vin pe care Marele Maester Pycelle le aplicase erau deja înnegrite de sânge, iar mirosul ce se ridica din rană era hidos. Stomacul lui Ned se revoltă. Lăsă pătura să cadă.
— Duhneşte, zise Robert. Duhoarea morţii, să nu crezi că nu o simt şi eu. Ticălosul m-a nenorocit, nu? însă l-am… l-am răsplătit şi eu, într-un fel, Ned. Zâmbetul regelui era la fel de îngrozitor ca rana lui, cu dinţii roşii. I-am împlântat pumnalul în ochi. Întreabă-i dacă n-am făcut asa. Întreabă-i.
— E adevărat, murmură Lordul Renly. Am adus hoitul cu noi, la porunca fratelui meu.
— Pentru ospăţ, murmură Robert. Acum lăsaţi-ne, toţi. Trebuie să vorbesc cu Ned.
— Robert, scumpul meu stăpân…, începu Cersei.
— Am spus să plecaţi, insistă Robert cu o umbră din vechea lui asprime. Ce anume nu pricepi, femeie?
Cersei îşi adună fustele şi-şi recapătă demnitatea deschizând calea spre uşă. Lordul Renly şi ceilalţi o urmară. Marele Maester Pycelle mai zăbovi, cu mâinile tremurând pe când îi oferi regelui o cupă cu un lichid alb, gros.
— Laptele de mac, Maiestatea Voastră, zise el. Beţi. Pentru durere.
Cu un dos de palmă, Robert azvârli cupa cât colo.
— Piei dinaintea mea. Am să dorm destul, smintit bătrân. Ieşi!
Marele Maester Pycelle îi oferi lui Ned o privire îngrozită şi se strecură afară din încăpere.
— Afurisit să fii, Robert, spuse Ned când rămaseră singuri. Piciorul îl durea atât de tare încât era aproape orbit de suferinţă. Sau poate că era amărăciunea cea care-i înceţoşa privirile. Se aplecă spre pat, lângă prietenul său. De ce trebuie să fii întotdeauna atât de încăpăţânat?
— Ah, crăpa-ţi-ar fierea, Ned, zise regele cu glas hârâit. Am răpus bestia, nu? O şuviţă de păr năclăit îi căzu peste ochi. Ar trebui să-ţi fac şi ţie la fel. Nu poţi lăsa omul să vâneze în linişte. Ser Robar m-a găsit. Capul lui Gregor. Urâte gânduri. N-a zis nimic Câinelui. S-o lăsăm pe Cersei să-i facă surpriza. Râsul i se transformă într-un horcăit când îl străbătu un spasm de durere. Zeii să aibă milă, murmură el, înghiţindu-şi suferinţa. Fata, Daenerys. Doar o copilă, ai avut dreptate… de asta, fata… zeii au trimis vierul… l-au trimis să mă pedepsească… Regele tuşi, înecându-se cu sânge. Greşit, a fost greşit, eu… Doar o copilă… Varys, Degeţel, chiar şi fratele meu… buni de nimic… nimeni nu mi-a spus, doar tu, Ned… numai tu… Îşi înălţă mâna, cu un gest chinuit şi nevolnic. Hârtie şi cerneală. Acolo, pe masă. Scrie ce-ţi spun eu.
Ned netezi hârtia pe genunchi şi luă tocul.
— La porunca ta, Maiestate.
— Acestea sunt voinţa şi cuvântul lui Robert din Casa Baratheon, Primul în Numele său, Rege al Andalilor şi restul, scrie tu afurisitele alea de titluri, le stii care sunt. Prin aceasta îi poruncesc lui Eddard din Casa ■
Stark, Lord de Winterfell şi Mână a Regelui, să servească în calitate de Lord Regent şi Protector al Domeniului după… după moartea mea… să domnească în… În locul meu, până ce fiul meu, Joffrey, ajunge la vârsta potrivită…
— Robert…
Joffrey nu este fiul tău, ar fi vrut să spună, însă cuvintele îi rămaseră în gât. Durerea era scrisă prea limpede pe faţa lui Robert; nu-l putea răni şi mai mult. Aşa că Ned îşi plecă fruntea şi scrise, dar acolo unde regele spusese „fiul meu Joffrey”, el scrijeli „moştenitorul meu”, înşelătoria îl făcu să se simt mânjit. Minciunile pe care le spunem din dragoste, se gândi el. Să mă ierte zeii.
— Ce altceva vrei să scriu?
— Să scrii… orice este nevoie. Protejează şi apără, zeii vechi şi cei noi, găseşti tu cuvintele. Scrie. Am să semnez. Îl dai consiliului după ce mor.
— Robert, spuse Ned cu o voce încărcată de durere, nu trebuie să faci asta. Nu muri acum. Domeniul are nevoie de tine.
Robert îi luă mâna, iar degetele strânseră cu putere.
— Eşti… un mincinos nepriceput, Ned Stark, spuse el înfruntând durerea. Domeniul… domeniul ştie… ce rege mizerabil am fost. La fel de rău ca Aerys, zeilor fie-le milă de mine.
— Nu, îi spuse Ned prietenului său pe moarte, nu atât de rău ca Aerys, Maiestate. Nici măcar, pe aproape de el.
Robert izbuti să schiţeze un zâmbet firav şi roşiatic.
— Cel puţin vor spune… că acest ultim lucru… pe Asta l-am făcut bine. N-o să mă dezamăgeşti. Acum o să domneşti tu. N-o să-ţi placă, nici cât mi-a plăcut mie… însă ai s-o faci bine. Ai terminat cu scrijelitul?
— Da, Maiestatea Voastră. Ned îi întinse hârtia. Regele îşi puse semnătura fără să se mai uite, lăsând o dâră de sânge pe întinsul foii. Sigiliul ar trebui pus cu martori.
— Să serviţi vierul la ospăţul meu de înmormântare, hârâi Robert. Cu un măr în bot şi pielea friptă crocantă. Mâncaţi-l pe ticălos. Nu-mi pasă dacă vă înecaţi cu el. Promite-mi asta, Ned.
— Promit.
Promite-mi, Ned, repetă vocea Lyannei.
— Fata, spuse regele. Daenerys. Las-o să trăiască. Dacă poţi, dacă… nu-i prea târziu… vorbeşte cu ei… Varys, Degeţel… nu-i lăsa s-o ucidă. Şi ajută-l pe fiul meu, Ned. Fă-l să fie… mai vrednic ca mine. Tresări. Zeii să aibă milă!