![Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro] - Читать Любимую Русскую Полную Книгу 👉 Read-E-Book.com](/uploads/posts/books/4/2/2/urzeala-tronurilor-a-game-of-thrones-ro-download.jpg)
Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]
- Автор: Мартин Джордж Рэймонд Ричард
- Год: 2007
- Язык: Română
- Год: Nemira
- ISBN: 978-973-143-062-1
- Переводчик: Silviu Genescu
- Жанр: Фэнтези
Электронная книга - «Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]». Краткое содержание книги:
George R.R. Martin nu doar scrie un roman, ci creează o lume. O lume în care iernile pot dura ani întregi, în care luptele cu săbiile sunt la ordinea zilei, iar magia există. Narată din mai multe puncte de vedere, povestea are la bază confruntările dintre conducătorii a şapte regate, ce urmăresc miza cea mare, tronul, şi pericolele inimaginabile ce ameninţă hotarele tărâmului. Urmărind un număr mare de personaje şi mai multe fire epice, autorul le îmbină armonios, rezultând un fantasy de excepţie.
Din seria „Un cântec de gheaţă şi foc” au mai fost traduse cărţile „Încleştarea regilor” şi „Iureşul săbiilor”, cel de-al patrulea volum fiind în pregătire. Anul acesta urmează să fie lansată a cincea carte, alte două fiind planificate de autor. Martin a obţinut premiul Locus pentru fiecare dintre primele trei volume ale seriei şi nominalizări pentru toate patru la prestigioasele premii de SF şi fantasy, Hugo şi Nebula.
— Ţine-te departe de mine! şuieră Viserys.
Ser Jorah făcu un pas înapoi, iar fratele ei se ridică nesigur în picioare. Agită sabia deasupra capului, sabia de împrumut pe care i-o dăduse Magister Illyrio, pentru a-i conferi o postură regească. Dothrakii ţipau din toate părţile, aruncând blesteme.
Dany scoase un ţipăt de groază. Ştia ce însemna aici o sabie scoasă din teacă, chiar dacă fratele ei nu avea habar. Vocea ei îl făcu să-şi întoarcă privirea spre ea şi atunci o văzu pentru prima dată.
— Ia uite-o, făcu el zâmbind. Înainta spre ea, bătând aerul cu mâinile ca şi cum şi-ar fi croit drum printr-un val de duşmani, deşi nimeni nu încerca să-i aţină calea.
— Sabia… Nu trebuie, îl rugă ea. Te rog, Viserys. E interzis. Lasă sabia jos şi vino pe pernele mele. Este de băut, mâncare… Ouăle de dragon le vrei? Sunt ale tale, numai lasă sabia.
— Fă cum îţi spune ea, smintitule! îi strigă Ser Jorah, înainte să-i faci să ne ucidă pe toţi.
Viserys izbucni în râs.
— Nu ne pot ucide. Nu pot vărsa sânge în acest oraş sacru… Însă eu pot. Îndreptă vârful sabiei între sânii lui Daenerys şi-l coborî încet, spre curbura pântecului ei. Vreau să iau lucrul pentru care am venit, spuse el. Vreau coroana pe care mi-a promis-o. Te-a cumpărat, dar n-a plătit încă nimic. Spune-i că vreau să mi se dea ce-am târguit, sau te iau înapoi. Pe tine şi ouăle. Iar el n-are decât să-şi păstreze plodul afurisit. Îl scot pe ticălos afară şi i-l las.
Vârful sabiei împunse mătăsurile şi se opri la piele. Viserys plângea, remarcă ea, plângea şi râdea în acelaşi timp, iar acest om fusese, cândva, fratele ei.
Depărtat, ca şi cum ar fi fost la mare distanţă, auzi smiorcăitul slujnicei Jhiqui, care plângea de frică, spunând că nu îndrăznea să tălmăcească, fiindcă pentru asta khal-ul o va lega şi o va târî în urma calului său pe drumul spre Mama Munţilor.
Dany îşi puse braţul pe umerii fetei.
— Nu te teme, îi zise ea. Eu am să-i spun.
Nu ştia dacă va avea destule cuvinte, însă când termină, Khal Drogo rosti câteva fraze răstite în Dothraki şi atunci îşi dădu seama că pricepuse. Soarele vieţii ei coborî de pe banca de sus.
— Ce-a spus? întrebă bărbatul care fusese fratele ei, strâmbându-se.
În sală se lăsase o asemenea linişte, încât putea auzi clopoţeii din părul lui Khal Drogo răsunând blând, la fiecare pas pe care-l făcea. Călăreţii săi de sânge îl urmau, precum trei umbre arămii. Daenerys simţea cum o cuprinsese răceala.
— Spune că vei avea o frumoasă coroană de aur, pe care bărbaţii se vor teme s-o privească.
Viserys zâmbi şi-şi coborî sabia. Acesta era lucrul cel mai trist, lucrul care o chinui şi după aceea… felul în care zâmbea el.
— Asta-i tot ce-am vrut, zise el. Ce mi-a fost promis.
Când soarele vieţii ei ajunse lângă ea, Dany îşi strecură braţul în jurul taliei lui. Khal-ul spuse un cuvânt, iar călăreţii săi de sânge ţâşniră înainte. Qotho îl prinse de braţe pe bărbatul care-i fusese frate. Haggo îi sfărâmă încheieturile cu o singură răsucire năprasnică, scurtă, a mâinilor sale uriaşe. Cohollo îi smulse sabia dintre degetele fără vlagă. Nici chiar acum Viserys nu înţelegea nimic.
— Nu, strigă el, nu mă puteţi atinge, sunt dragonul, dragonul, şi voi fi încoronat!
Khal Drogo îşi scoase centura. Medaliile erau din aur curat, masive şi ornamentate, fiecare la fel de mare ca palma unui bărbat. Strigă o poruncă. Sclavii de la bucătărie traseră un ceaun de fier, pentru tocană, de pe foc, aruncară tocana pe pământ şi aşezară din nou ceaunul pe foc. Drogo azvârli centura înăuntru şi privi, cu faţa împietrită, cum medaliile se înroşiră şi începură să-şi piardă forma. Dany vedea focurile dansând în onixul ochilor lui. Un sclav îi întinse o pereche de mănuşi ţesute din păr de cal, iar el şi le puse, fără să se uite nici o clipă la Viserys.
Acesta începu să urle cu voce subţire, urletul fără cuvinte al laşului care se confruntă cu moartea. Lovi şi se zbătu, scheună ca un câine şi plânse ca un copil, însă Dothrakii îl ţinură strâns între ei. Ser Jorah îşi făcu loc şi ajunse lângă Dany. Îşi puse o mână pe umărul ei.
— Întoarceţi-vă, prinţesa mea, vă implor.
— Nu. Îşi împreună braţele, protectoare, pe umflătura pântecului.
În cele din urmă, Viserys privi spre ea.
— Surioară, te rog… Dany, spune-le… fă-i să… Scumpa mea surioară…
Când aurul fu pe jumătate topit şi începu să curgă, Drogo se întinse printre flăcări şi înşfacă ceaunul.
— Coroana! mugi el. Iată. O coroană pentru Regele Cotigă!
Şi vărsă ceaunul peste capul celui care-i fusese frate.
Urletul pe care-l scoase Viserys Targaryen când acel coif hidos de fier îi acoperi faţa nu mai avea nimic uman. Picioarele sale loviră bezmetice pământul, îşi încetiniră mişcarea şi se opriră. Cocoloaşe de aur topit îi alunecară pe piept, făcând să fumege mătasea purpurie… Totuşi, nu curse nici o picătură de sânge.
Nu era dragon, se gândi Dany, cu un calm ciudat. Focul nu poate ucide un dragon.
EDDARD
Mergea prin criptele de sub Winterfell, aşa cum mai făcuse de mii de ori înainte. Regii Iernii îl priveau cu ochii lor de gheaţă, iar lupii străvechi de la picioarele lor îşi întorceau capetele masive, din piatră, şi mârâiau. În cele din urmă, ajunse la mormântul în care se odihnea tatăl său, cu Brandon şi Lyanna în apropiere. Promite-mi, Ned, şopti statuia Lyannei. Purta o ghirlandă de trandafiri de un albastru-deschis, iar din ochi îi curgeau lacrimi de sânge.
Eddard Stark se ridică brusc, cu inima bătându-i tare, din aşternutul mototolit. Încăperea era cufundată într-o beznă adâncă, iar cineva bătea la uşă.
— Lord Eddard, auzi o voce puternică.
— Un moment. Năuc şi dezbrăcat, bâjbâi prin întuneric. Când deschise uşa, se pomeni înaintea lui Tomard, care ridicase din nou pumnul, iar Cayn ţinea o lumânare. Între ei şedea administratorul regelui. Chipul său părea a fi fost cioplit în piatră, atât de puţine se puteau citi pe el.
— Lord Mână, intona el, Maiestatea Sa vă cheamă. Acum.
Aşadar, Robert se întorsese de la vânătoare. Trecuse cam mult timp.
— Voi avea nevoie de o clipă să mă îmbrac.
Ned îl lăsă să aştepte fără nici un alt cuvânt. Cayn îl ajută să se îmbrace; tunică din lână albă şi mantie cenuşie, pantaloni deschişi pe piciorul în ghips, însemnul rangului său, iar ultima, o cingătoare cu verigi grele din argint. Îşi înfipse la brâu pumnalul din oţel Valyrian.
Fortăreaţa Roşie era tăcută şi cufundată în beznă când Cayn şi Tomard îl escortară prin curtea interioară. Luna spânzura deasupra zidurilor, aproape împlinită. Pe metereze, un străjer cu mantia aurie îşi făcea rondul.
Apartamentele regale se aflau în Avanpostul lui Maegor, o fortăreaţă masivă şi pătrată în inima Fortăreţei Roşii, în spatele zidurilor groase de patru metri şi dincolo de un şanţ uscat, plin de ţepuşe ascuţite, un castel în castel. Ser Boros Blount păzea capătul celălalt al podului, iar armura sa din oţel alb licărea fantomatică în lumina lunii. Înăuntru, Ned trecu de alţi doi cavaleri ai gărzii regale: Ser Preston Greenfield stătea la capătul scării, iar Ser Barristan Selmy aştepta la uşa încăperii de dormit a regelui. Trei bărbaţi cu mantii albe, se gândi cl străbătut de un fior ciudat. Chipul lui Ser Barristan era la fel de alb precum armura sa. Ned nu trebui decât să se uite la el ca să ştie că se întâmplase ceva teribil. Administratorul regal deschise uşa.