Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

— Nişte bandiţi pe cai mari, remarcă Degeţel. Poate că au furat caii din ultimul loc pe care l-au jefuit.

— Câţi oameni erau în grupul de atac? întrebă Ned.

— Cel puţin o sută, răspunse Joss, în clipa în care lin arul bandajat spusese „cincizeci”, iar bunicuţa din spatele lui şuşotise „sute şi sute, stăp'ne, era o oaste întreagă”.

— Ai mai multă dreptate decât crezi tu, bună femeie, îi răspunse Lord Eddard. Spuneţi că nu aveau flamuri. Ce fel de armuri purtau? A observat vreunul dintre voi ornamente ori decoraţiuni pe scuturi sau coifuri?

Berarul Joss clătină din cap.

— Mă îndurerează, stăpâne, dar nu, armurile lor erau simple, doar că… Acela care-i conducea avea aceeaşi armură ca restul, însă nu te puteai înşela. Statura lui, stăpâne. Cei care spun că toţi uriaşii sunt morţi de mut nu l-au văzut pe acesta, pot să jur. Era mare ca un taur, iar vocea-i răsuna precum piatra în sfărâmare.

— Muntele! spuse Ser Marq tare. Mai putem avea îndoieli? Asta a fost lucrătura lui Gregor Clegane.

Ned auzi murmure de sub ferestre şi în capătul depărtat al sălii. Chiar şi de la galerie se ridicau şuşoteli înspăimântate. Înalţii lorzi şi oamenii din popor ştiau prea bine ce însemna asta, dacă se dovedea că Ser Marq avea dreptate. Ser Gregor Clegane era stegarul Lordului Tywin Lannister.

Studie chipurile înspăimântate ale sătenilor. Nu era de mirare că fuseseră atât de îngroziţi; crezuseră că fuseseră aduşi aici pentru a-l dovedi pe Lordul Tywin, un măcelar cu mâinile înroşite de sânge, înaintea unui rege care-i era ginere prin căsătorie. Se întrebă dacă în faţa cavalerilor avuseseră de ales.

Marele Maester Pycelle se ridică greoi de la masa consiliului, în zăngănitul colanului.

— Ser Marq, cu tot respectul, nu puteţi şti dacă acest nelegiuit era chiar Ser Gregor. În acest regat sunt mulţi bărbaţi uriaşi.

— La fel de mari ca Muntele Călare? zise Ser Karyl. Eu nu am întâlnit nici unul până acum.

— Şi nimeni de aici, adăugă stârnit Ser Raymun.; Chiar şi fratele lui pare un căţelandru pe lângă el. Lorzii mei, deschideţi ochii. Mai trebuie să-i vedeţi pecetea pe hoituri? A fost Gregor.

— De ce s-ar preface brigand Ser Gregor? întrebă Pycelle. Prin graţia lordului său suzeran, el stăpâneşte o fortăreaţă şi are pământul lui. E cavaler jurat.

— Un fals cavaler! făcu Ser Marq. Câinele turbat al Lordului Tywin.

— Lord Mână, zise Pycelle cu o voce înţepată, vă cer să-i reamintiţi acestui brav cavaler că Lordul Tywin Lannister este tatăl graţioasei noastre regine.

Vă mulţumesc, Mare Maester Pycelle, răspunse Ned. Mă tem că s-ar fi putut să uităm asta, dacă nu ne-aţi fi atras atenţia.

Din înaltul tronului său putea vedea bărbaţi strecurându-se pe uşa de la capătul sălii. Iepurii care se piteau în iarbă, presupunea el… ori şobolani care alergau să înşface bucara de brânză a reginei. O văzu, în treacăt, pe Septa Mordane la galerie, împreună cu fiica sa, Sansa, lângă ea. Ned simţi un val de furie; acesta nu era un loc pentru o copilă. Însă septa nu avusese de unde şti că înfăţişarea de azi avea să fie altceva decât vorbăria plicticoasă a prezentării jalbelor, aplanarea disputelor dintre avanposturile rivale şi hotărârea privind amplasarea pietrelor de hotar.

La masa de consiliu, Petyr Baelish îşi pierdu interesul în mătăsurile sale şi se aplecă înainte.

— Ser Marq, Ser Karyl, Ser Raymun, aş putea să vă pun o întrebare? Aceste avanposturi erau sub protecţia dumneavoastră. Unde eraţi când s-au petrecut aceste măceluri şi pârjoluri?

Ser Karyl Vance răspunse pe dată:

— Îl sprijineam pe tatăl meu, la trecătoarea de sub Dintele Aurit, la fel ca Ser Marq. Când vestea acestor nelegiuiri a ajuns la Ser Edmure Tully, el a trimis vorbă că ar trebui să adunăm un grup mic de luptători şi să-i găsim pe eventualii supravieţuitori, ca să-i aducem în faţa regelui.

Ser Raymun Darry luă cuvântuclass="underline"

— Ser Edmure m-a chemat la Riverrun cu întreaga mea oştire. Eram în bivuac peste râu, în faţa zidurilor, aşteptându-i poruncile, atunci când vestea a ajuns la mine. Când am putut să mă reîntorc pe propriile mele pământuri, Clegane şi blestemaţii lui se aflau deja la Furca Roşie, călărind spre dealurile lui Lannister.

Degeţel îşi mângâia gânditor vârful bărbii.

— Şi dacă se reîntorc, ser?

— Dacă se întorc, le vom folosi sângele ca să udăm lanurile pe care le-au pârjolit, spuse Ser Marq Piper stârnit.

— Ser Edmure a trimis oameni în fiecare sat şi avan post aflat la o zi de călărit de la hotar, explică Ser KaryL Următorul năvălitor nu va mai scăpa aşa de uşor.

Iar asta-i exact ceea ce doreşte şi Lordul Tywin, se gândi Ned pentru el, sa atragă toată puterea de la Riverrun, să-l facă pe băiat să-şi împrăştie forţele. Fratele soţiei sale era tânăr şi mai degrabă galant decât înţelept. Va încerca să apere fiecare palmă din pământul său, să apere fiecare bărbat, femeie sau copil care i-a spus vreodată „lord”, iar Tywin Lannister era destul de viclean să ştie asta.