Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

TYRION

Se adăpostiseră în spatele unui pâlc de plopi tremurători, chiar la marginea drumului de munte. Tyrion aduna vreascuri în timp ce caii lor se adăpau de la un izvor. Se opri să culeagă o creangă ruptă şi o examina nemulţumit.

— Astea ajung? Nu sunt obişnuit să fac focul. Morrec se ocupa de asta în locul meu.

— Foc? întrebă Bronn scuipând. Eşti nerăbdător să mori, piticule? Ori ţi-ai pierdut minţile? Un foc va aduce aici toate clanurile aflate pe o rază de un kilometru. Eu am de gând să supravieţuiesc călătoriei, Lannister.

— Şi cum nădăjduieşti să reuşeşti? întrebă Tyrion. Puse creanga sub braţ şi cercetă de jur împrejur vegetaţia rară şi scundă, în căutarea altora. Îl durea spatele de cât se tot aplecase; călăriseră continuu de când se crăpase de ziuă, când Ser Lyn Corbray, cu o figură împietrită, îi condusese prin Poarta însângerată şi le poruncise să nu mai vină acolo niciodată.

— Nu avem nici o şansă să ne croim drum prin luptă, zise Bronn, însă doi se pot mişca mai bine decât zece şi atrag mai puţină atenţie. Cu cât petrecem mai puţine zile între munţi, cu atât avem şanse mai mari să ajungem la câmpie. Să călărim repede şi mult, aş zice eu. Ne deplasăm noaptea şi ne ascundem ziua, evităm drumul când putem, nu facem gălăgie şi nu aprindem nici un foc.

Tyrion Lannister oftă.

— Un plan minunat, Bronn. Încearcă-l tu, dacă vrei… şi pe mine să mă ierţi dacă n-am să mă obosesc a te îngrop.

— Îţi închipui că mi-ai putea supravieţui, piticule? Mercenarul rânji. În zâmbetul său apăruse o negreală, acolo unde scutul lui Ser Vardis Egen îi spărsese un dinte de la jumătate. Tyrion dădu din umeri.

— Călărind repede şi din greu, noaptea, este o cale sigură să te prăbuşeşti într-o râpă şi să-ţi spargi ţeasta. Eu prefer să fac călătoria încet şi lejer. Ştiu că-ţi place să goneşti cu caii, Bronn, dar dacă bidiviii noştri crapă sub noi, după asta ar trebui să încercăm să punem şaua pe pisicile-umbră… iar dacă e s-o spunem pe a dreaptă, cred că vom fi găsiţi de clanuri indiferent ce facem. Au ochi peste tot în jurul nostru.

Ridică o mână înmănuşată spre stâncile înalte, bătute de vânt, care-i înconjurau. Bronn se strâmbă.

— Atunci suntem morţi, Lannister.

— Dacă-i aşa, prefer să mor confortabil, răspunse Tyrion. Avem nevoie de foc. Nopţile sunt reci aici, iar mâncarea caldă ne-ar face bine la stomac şi ne-ar ridica moralul. Crezi că s-ar putea vâna ceva pe aici? în bunătatea ei, Lady Lysa ne-a oferit un adevărat festin de carne .sărată, brânză tare şi pâine veche, iar mie mi-ar displăcea foarte tare să-mi rup vreun dinte la o distanţă atât de mare de orice Maester.

— Pot găsi carne. Pe după şuviţele de păr negru, ochii lui Bronn îl priveau bănuitori. Ar trebui să te las aici, cu focul tău de smintit. Dacă ti-as lua calul, as avea de două ori mai multe şanse de a răzbi până la capăt. Ce-ai mai face atunci, piticule?

— Mai mult ca sigur că aş muri. Tyrion se opri să mai culeagă un vreasc.

— Nu crezi că as face-o?

— Ai face-o într-o clipă, dacă prin asta ţi-ai salva pielea. Ai fost foarte grăbit în a-l amuţi pe prietenul tău, Chiggen, când a primit o săgeată în burtă.

Bronn îi trăsese capul spre spate, apucându-l de păr, şi-i înfipsese vârful pumnalului sub ureche, iar apoi îi spusese lui Catelyn Stark că celălalt mercenar murise din cauza rănilor.

— Era, oricum, ca şi mort, spuse Bronn. Iar gemetele sale îi aduceau peste noi. Chiggen ar fi făcut la fel cu mine… Şi nu-mi era prieten, ci doar unul cu care mă însoţisem. Să nu faci nici o greşeală, piticule. Am luptat pentru tine, dar nu te preţuiesc.

— Am avut nevoie numai de sabia ta, spuse Tyrion, nu de preţuirea ta.