Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

— E;. absurd, nu-i aşa? Tyrion începu să fluiere din nou. M-am căsătorit cu ea, recunoscu el în cele din urmă.

— Un Lannister din Casterly Rock s-a căsătorit cu fiica unui arendaş, făcu Bronn. Cum ai reuşit asta?

— Oh, ai fi uimit să afli ce poate face un băiat cu câteva minciuni, cincizeci de arginţi şi un septon beat. Însă nu am îndrăznit să-mi aduc mireasa acasă, la Casterly Rock, aşa că am instalat-o într-un conac al ei, iar timp de două săptămâni ne-am jucat de-a soţul şi soţia. Iar apoi septonul şi-a revenit din beţie şi a mărturisit totul tatălui meu, lordul. Tyrion fu surprins cât de jalnic se simţea spunând asta, chiar şi după atâţia ani; poate că era doar obosit. Atunci căsătoria mea a luat sfârşit. Se ridică şi-şi pironi privirea în foc, clipind la lumină.

— A trimis-o pe fată de acolo?

— A făcut mai mult de atât, zise Tyrion. Prima dată l a pus pe fratele meu să-mi spună adevărul. Vezi tu, fata era o curviştină. Jaime aranjase întreaga poveste, drumul, nelegiuiţii, totul. Crezuse că sosise vremea să am şi eu o femeie. A plătit dublu pentru o fecioară, ştiind că asta era prima dată pentru mine. După ce Jaime a făcut aceste mărturisiri, Lordul Tywin a cumpărat-o pe soţia mea şi a dat-o gărzilor sale. Au plătit-o destul de bine. Un argint de fiecare om — câte curve preţuiesc atât de mult? M-a pus într-un colţ al cazărmii şi m-a obligat să mă uit, iar la sfârşit fata avea atâtea monede de argint care îi alunecau printre degete, rostogolindu-se pe jos, încât… Fumul îi intra în ochi usturându-l. Tyrion îşi drese glasul şi se întoarse de la foc, pentru a privi în beznă. Lordul Tywin m-a trimis şi pe mine la urmă, spuse el cu un glas scăzut. Şi mi-a dat o monedă de aur ca s-o plătesc, pentru că eram un Lannister şi preţuiam mai mult.

După o vreme, auzi din nou zgomotul acela, scrâşnetul oţelului pe piatră, pe când Bronn îşi ascuţea sabia.

— Că ar fi avut treisprezece ani sau treizeci, ori numai trei, eu l-aş fi ucis pe cel care mi-ar fi făcut asta.

Tyrion se întoarse pentru a-l privi în ochi.

— S-ar putea să ai norocul ăsta într-o bună zi. Aminteşte-ţi ce ţi-am spus. Un Lannister îşi plăteşte întotdeauna datoriile. Căscă. Am impresia că am să încerc să dorm. Trezeşte-mă dacă ne paşte moartea.

Se înveli în mantia de blană şi închise ochii. Pământul era pietros şi rece, dar după un timp, Tyrion Lannister chiar adormi. Visă despre celula de la Cer. De astă dată, el era temnicerul, nu prizonierul, era uriaş, cu un bici în mâini, şi-şi lovea tatăl, împingându-l tot mult spre abis…

— Tyrion!

Chemarea lui Bronn era şoptită şi grăbită. Tyrion se trezi într-o clipă. Din foc nu mai rămăseseră decât tăciunii, iar de jur împrejurul lor se adunau umbrele, Bronn se ridicase într-un genunchi, cu sabia într-o mână, şi pumnalul în cealaltă. Tyrion ridică un braţ: rămâi nemişcat, spunea mesajul său.

— Veniţi la focul nostru, noaptea-i rece, se adresă el umbrelor târâtoare. Mă tem că nu avem vin să vă dăm, dar sunteţi bine-veniţi la nişte carne de capră.

Toate mişcările încetară. Tyrion ghici licărirea luminii lunii pe metal.

— Muntele nostru, răsună un glas dintre copaci, adânc şi neprietenos. Capra noastră.

— Capra-i a voastră, se învoi Tyrion. Cine sunteţi?

— Când vă veţi întâlni cu zeii voştri, răspunse o altă voce, spuneţi-le că Gunthor, fiul lui Gurn al Ciorilor de Piatră, a fost cel care v-a trimis la ei.

O creangă i se rupse sub talpă când păşi la lumină, cu un coif cu coarne, înarmat cu un cuţit lung.

— Şi Shagga, fiul lui Dolf.

Era prima voce, adâncă şi mortală. O stâncă se mişcă în stânga lor, se ridică şi deveni om. Părea masiv fi lent, puternic, îmbrăcat numai în piei, cu o măciucă în mâna dreaptă şi o secure în stânga. Le lovi una de alta pe când se apropia greoi. Alte voci rostiră alte nume, Conn şi Torrek şi Jaggot, o avalanşă de nume pe care Tyrion le uită imediat după ce le auzise; cel puţin zece. Câţiva aveau săbii şi cuţite; alţii agitau furci şi suliţe de lemn. Aşteptă până terminară de strigat numele şi le răspunse:

— Eu sunt Tyrion, fiul lui Tywin, din Clanul Lannister, Leii Stâncii. Vă vom plăti bucuroşi capra pe care am mâncat-o.

— Ce ai să ne dai tu, Tyrion, fiul lui Tywin? întrebă cel care îşi spunea Gunthor şi părea să le fie căpetenie.

— Am argint în pungă, le răspunse Tyrion. Cămaşa de zale pe care o port e prea mare pentru mine, dar lui Conn i s-ar potrivi de minune, iar securea mea de lupta ar sta de minune în mâna lui Shagga, mult mai bine de›cât securea pentru lemne pe care o are.

— Jumătatea de om ne va plăti în moneda noastră, spuse Conn.

— Conn grăieşte adevărul, făcu Gunthor. Argintul tău e al nostru. Caii voştri sunt ai noştri. Zalele şi securea ta de luptă şi cuţitul de la cingătoare sunt tot ale noastre. Nu ai nimic să ne dai, în afară de vieţile voastre. Cum ţi-ar plăcea să mori, Tyrion, fiul lui Tywin?