Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Unii dintre lorzii de pe terasa Lysei schimbară câteva glume batjocoritoare pe când îşi reumplură cupele cu vin, însă pe partea cealaltă a grădinii, Tyrion Lannister, cu ochii lui bicolori, privea dansul celor doi adversari de parcă nu ar mai fi existat nimic altceva pe lume.

Bronn ieşi din spatele statuii aprig şi cu viteză, deplasându-se tot spre stânga şi aţintind o lovitură dată cu ambele mâini spre partea dreaptă a cavalerului, neprotejată. Ser Vardis o bloca, dar neîndemânatic, iar sabia mercenarului fulgeră în sus, spre capul său. Metalul răsună şi aripile de şoim se rupseră cu un pocnet. Ser Vardis făcu o jumătate de pas înapoi, pentru a se pregăti, şi îşi ridică scutul. Aşchii de stejar zburară din scut când sabia lui Bronn tăie din peretele de lemn. Mercenarul sări la stânga din nou, dincolo de scut, şi-l prinse pe Ser Vardis cu o lovitură peste burtă, tăişul ca de brici al sabiei sale lăsând o urmă strălucitoare acolo unde muşcase din platoşa cavalerului.

Ser Vardis împinse înainte piciorul din spate, propria sa sabie argintie pogorându-se într-o lovitură sălbatică. Bronn o pară, deviind-o într-o parte, şi se desprinse din nou. Cavalerul izbi femeia plângând, lovindu-i soclul. Clătinându-se, se retrase, mişcându-şi capul într-o parte şi-n alta, căutându-şi adversarul. Deschizătura îngustă a vizierei sale îi reducea câmpul vizual.

— În spatele dumneavoastră, ser! strigă Lordul Hunter, însă prea târziu.

Bronn îşi coborî sabia cu întreaga forţă a ambelor mâini, lovindu-l pe Ser Vardis în cotul braţului cu care ţinea arma. Metalul subţire, călit, care-i proteja încheietura plesni. Cavalerul gemu întorcându-se, ridicându-şi arma. De data asta, Bronn rămase pe loc. Săbiile se încrucişară, iar cântecul oţelului umplu grădina şi reverbă în turnurile albe de la Eyrie.

— Ser Vardis e rănit, anunţă Ser Rodrik, cu vocea sa gravă.

Lui Catelyn nu mai trebuia să i se spună asta; avea ochi să vadă şi singură, putea zări firişorul de sânge curgând de-a lungul antebraţului cavalerului, umezeala de la încheietura cotului. Fiecare dintre eschivele lui era mai lentă şi mai joasă decât precedenta. Ser Vardis se răsuci spre adversar, încercând să-şi folosească scutul ca să blocheze loviturile, însă Bronn dănţuia în jurul său, agil ca o pisică. Mercenarul părea să devină tot mai puternic. Loviturile lui lăsau acum urme. Tăieturi adânci şi strălucitoare luceau peste tot pe armura cavalerului, pe partea de sus a coapselor, pe viziera lui ascuţită, traversându-i platoşa de pe piept, una lungă se întindea în laiul apărătorii de gât. Rondela cu luna şi şoimul de pe luatul drept al lui Ser Vardis era tăiată în două, atârnând numai de legătura ei. Îi puteau auzi respiraţia obosită, hârâind printre găurile vizierei.

Orbi în trufia lor, lorzii şi cavalerii din Vale puteau vedea totuşi ce se petrecea jos, sub privirile lor, numai sora ei nu vedea nimic.

— Ajunge, Ser Vardis! strigă Lady Lysa. Termină-l acum, copilul meu începe să se plictisească.

Şi trebuie spus că Ser Vardis Egen ascultă cu adevărat porunca doamnei sale, până la ultima suflare. Într-o clipă se retrase pe jumătate ghemuit sub scutul său hăcuit, iar în clipa următoare şarjă. Atacul năvalnic îl prinse pe Bronn pe picior greşit. Ser Vardis îl lovi peste faţă cu muchia scutului. Bronn aproape, aproape că-şi pierdu echilibrul… se împletici îndărăt, se împiedică de un bolovan şi se prinse de femeia care plângea, pentru a rămâne în picioare. Aruncându-şi scutul, Ser Vardis se întinse spre el, ridicându-şi sabia cu ambele mâini. Braţul său drept era plin de sânge de la cot până la degete, dar lovitura lui disperată l-ar fi spintecat pe Bronn de la gât până la buric… dacă mercenarul ar fi rămas pe loc ca s-o încaseze.

Însă Bronn se smuci înapoi. Frumoasa sabie gravată cu argint a lui Jon Arryn ricoşa din cotul de marmură al femeii plânse şi se frânse la o treime spre vârf. Bronn îşi repezi umărul în spatele statuii. Copia decolorată a Alyssei Arryn se clătină şi căzu cu un zgomot puternic, iar Ser Vardis fu prins sub ea.

Într-o clipă, Bronn se repezi asupra lui, înlăturând ce mai rămăsese din rondela spulberată, expunând punctul slab dintre braţ şi platoşa de la piept. Ser Vardis zăcea într-o parte, prins sub torsul spart al femeii plânse. Catelyn îl auzi pe cavaler gemând când mercenarul îşi ridică sabia cu ambele mâini şi o lăsă în jos cu toată greutatea lui, lovind sub braţ şi prin coaste. Ser Vardis se cutremură şi rămase nemişcat.

Tăcerea se pogorî peste Eyrie. Bronn îşi smulse coiful descoperit şi-l lăsă să cadă în iarbă. Buza-i era spartă şi însângerată, acolo unde-l lovise scutul, iar părul său negru ca tăciunii era năclăit de transpiraţie. Scuipă un dinte spart.

— S-a terminat, mamă? întrebă Lordul de Eyrie. Nu, ar fi vrut Catelyn să-i spună, este doar începutul.

— Da, făcu Lysa mohorâtă, cu vocea la fel de rece şi de moartă cum era comandantul gărzii sale.