Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Când şi ultimul ecou se stinse, septonul coborî globul de cristal şi părăsi în grabă scena. Tyrion se aplecă şi şopti ceva la urechea lui Bronn înainte ca străjerii să-l ducă de acolo. Mercenarul se ridică râzând şi îndepărtă un fir de iarbă de pe genunchiul său.

Robert Arryn, Lord de Eyrie şi Apărător al Văii, se foia nerăbdător în scaunul său înălţat.

— Când au de gând să lupte? întrebă el nemulţumit.

Ser Vardis era ajutat să se ridice în picioare de unul dintre scutierii săi. Celălalt îi aduse un scut triunghiular de aproape patru picioare înălţime, din lemn greu, de stejar, punctat cu ţinte de fier. I-l legară de antebraţul stâng. Când maestrul de arme al Lysei îi oferi şi lui Bronn unul asemănător, mercenarul scuipă şi făcu semn că nu avea nevoie. O barbă aspră, de trei zile, îi acoperea falca şi obrajii, iar dacă nu se bărbierise, nu era pentru că ducea lipsa unei lame; tăişul sabiei sale arunca strălucirea periculoasă a oţelului care fusese ascuţit în fiecare zi, ore în şir, până ce devenise prea tăios pentru a putea fi atins.

Ser Vardis întinse o mână înmănuşată, iar scutierul îi puse în pumn o frumoasă sabie cu două tăişuri. Lama era gravată cu motive decorative din argint, delicate, înfăţişând un cer de munte; mânerul era un cap de şoim, iar garda era fasonată ca o pereche de aripi.

— Am comandat sabia asta pentru Jon, la Debarcaderul Regelui, le povesti Lysa cu mândrie oaspeţilor ei, în vreme ce-l priveau pe Ser Vardis încercând o lovitură de antrenament. O purta cu el ori de câte ori şedea pe Tronul de Fier, în locul Regelui Robert. Nu-i un lucru frumos? Mi s-a părut cel mai potrivit ca reprezentantul nostru să-l răzbune pe Jon cu propria sa armă.

Sabia gravată cu argint era, fără nici o îndoială, minunată, dar lui Catelyn i se părea că Ser Vardis s-ar fi simţit mai bine cu propria sa sabie. Totuşi, nu spuse nimic; era sătulă de certurile inutile cu sora sa.

— Faceţi-i să se lupte! ţipă Lordul Robert.

Ser Vardis se întoarse spre Lordul de Eyrie şi-şi ridică sabia în semn de salut.

— Pentru Eyrie şi pentru Vale!

Tyrion Lannister fusese aşezat la balconul aflat de partea cealaltă a grădinii, flancat de străjeri. Bronn îi adresă un salut scurt.

— Aşteaptă porunca ta, îi spuse Lady Lysa fiului ei, lordul.

— Luptaţi! strigă băiatul, cu mâinile tremurând în timp ce se prindeau de scaun.

Ser Vardis se răsuci, ridicându-şi scutul greu. Bronn se întoarse ca să-l înfrunte. Săbiile lor zăngăniră în acelaşi timp, o dată, de două ori, încercându-se. Mercenarul se trase un pas înapoi. Cavalerul veni după el, ţinându-şi scutul în faţă. Încercă o lovitură, însă Bronn sări îndărăt, ţinându-se în afara razei lui de acţiune, iar sabia de argint nu tăie decât aerul. Bronn îl ocoli dinspre dreapta, iar Ser Vardis se răsuci spre a-l urmări, ţinând scutul între ei. Cavalerul înainta, păşind cu prudenţă pe solul denivelat. Mercenarul cedă, iar un zâmbet uşor i se desenă pe buze. Ser Vardis atacă, lovind, însă Bronn sări, distanţându-se de el, săltându-se uşor peste piatra joasă acoperită cu muşchi. Acum mercenarul făcu un ocol spre stânga, departe de scut, spre partea neprotejată a cavalerului. Ser Vardis încercă să-i lovească picioarele, însă nu ajungea până acolo. Bronn dansă, retrăgându-se şi mai mult spre stânga. Ser Vardis se răsuci pe loc.

— Omul e un las, decretă Lordul Hunter. Stai şi luptă, laşule!

Alte voci i se alăturară, cu aceleaşi îndemnuri. Catelyn privi spre Ser Rodrik. Maestrul ei de arme scutură scurt din cap.

— Vrea să-l facă pe Ser Vardis să-l alerge. Greutatea armurii şi a scutului l-ar obosi chiar şi pe cel mai puternic dintre bărbaţi.

Ea mai văzuse bărbaţi antrenându-se în lupta cu sabia, aproape în fiecare zi din viaţa ei, urmărise cincizeci de turniruri, însă aici se petrecea ceva diferit şi mult mai periculos: un dans în care cel mai mic pas greşit însemna moartea. Pe când privea, amintirea unui alt duel, din alte vremuri, îi reveni în minte, de parcă s-ar fi întâmplat ieri.

Se întâlniseră în curtea inferioară de la Riverrun. Când Brandon văzu că Petyr purta numai un coif, pieptar şi cămaşă de zale, îşi dădu şi el jos mare parte din armură. Petyr o implorase să-i dea o eşarfă pe care s-o poarte, însă ea îl refuzase. Tatăl său, lordul, o promisese lui Brandon Stark, aşa că i-o dăduse lui, o eşarfă de un albastru-palid, pe care brodase păstrăvul săltăreţ de Riverrun. Pe când îi îndesa eşarfa în mână, îl rugase:

— E doar un flăcău smintit, însă l-am iubit ca pe un frate. M-ar mâhni foarte tare să-l văd murind.