Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

— Lordul meu!

Glasul îi era gâtuit de spaimă. Dintr-odată, strada se umplu de soldaţi. Ned văzu cămăşile de zale peste pielea tare, mănuşi de protecţie, apărătoarele pentru picioare, coifurile de oţel cu lei auriţi în vârf. Mantiile le atârnau pe spate, înmuiate de ploaie. Nu avu timp să numere, dar erau cel puţin zece în linie, pedeştri, barând strada, cu săbii lungi şi suliţe cu vârf de fier.

— În spate! îl auzi pe Wyl strigând, iar când îşi întoarse calul, văzu că în spate erau şi mai mulţi, tăindu-le retragerea. Sabia lui Jory ieşi cântând, parcă, din teacă. Daţi-vă la o parte sau muriţi!

— Cum mai urlă lupii, spuse comandantul lor. Ned putea vedea ploaia curgându-i pe faţă. Dar e o haită mică.

Degeţel îşi mână calul înainte, pas cu pas, prudent.

— Ce înseamnă asta? El este Mâna Regelui.

— A fost Mâna Regelui. Mocirla amortiza zgomotul potcoavelor armăsarului pursânge. Şirul se despărţi înaintea lui. Pe platoşa aurită, leul Casei Lannister îşi răgea dispreţul. Acum, ca s-o spunem pe-a dreaptă, nici nu mai sunt sigur ce este.

— Lannister, asta-i o nebunie, zise Degeţel. Lasă-ne să trecem. Suntem aşteptaţi la castel. Ce crezi că faci?

— Ştie foarte bine ce face, zise Ned calm. Jaime Lannister zâmbi.

— Foarte adevărat. Îl caut pe fratele meu. Ţi-l aminteşti pe fratele meu, Lord Stark? Era cu noi la Winterfell. Păr cânepiu, ochi bicolori, limbă ascuţită. Scund.

— Mi-l amintesc foarte bine, răspunse Ned.

— Se pare că a avut necazuri pe drum. Tatăl meu, lordul, este destul de furios. Nu ai cumva, din întâmplare, idee cine i-ar fi vrut fratelui meu răul?

— Fratele tău a fost capturat la ordinele mele, pentru a răspunde pentru crima sa, zise Ned. Degeţel gemu neîncrezător.

— Domnii mei…

Ser Jaime îşi smulse sabia din teacă şi-şi îmboldi armăsarul înainte.

— Arată-mi oţelul, Lord Eddard. Te voi măcelări la fel ca şi pe Aerys, dacă trebuie, dar ar fi mai bine să mori cu sabia în mână. Lui Degeţel îi adresă o privire rece şi dispreţuitoare. Lord Baelish, eu aş pleca de aici cu grabă dacă n-aş vrea să-mi pătez veşmintele scumpe.

Lui Degeţel nu mai trebuia să i se spună asta a doua oară.

— Voi aduce Garda Oraşului, îi promise lui Ned. Şirul se despărţi spre a-i face loc, apoi se închise în urma lui. Degeţel îşi înghionti iapa şi dispăru după colţ.

Oamenii lui Ned îşi trăseseră săbiile, însă erau trei împotriva a douăzeci. Scena era privită de la ferestrele şi uşile apropiate, însă nimeni nu avea de gând să intervină. Ai lui erau călare, Lannisterii erau pe jos, în afară de Jaime. O şarjă i-ar fi eliberat, însă lui Eddard Stark i se părea că aveau la dispoziţie o altă tactică, mai sigură.

— Omoară-mă, îi şuieră el lui Jaime, şi poţi fii sigur că pe Tyrion îl măcelăreşte Catelyn.

Jaime Lannister împunse pieptul lui Ned cu sabia sa aurită, care se adăpase din sângele regilor Dragoni.

— Chiar aşa? Să omoare nobila Catelyn Tully de Riverrun un ostatic? Cred că… nu. Oftă. Însă nu sunt dispus să risc viaţa fratelui meu bazându-mă pe onoarea unei femei. Jaime îşi puse sabia aurită înapoi în teacă. Aşa că bănuiesc că va trebui să te las să alergi înapoi la Robert şi să-i spui cum am băgat eu groaza în tine. Mă întreb dacă o să-i pese.

Jaime îşi trase pe spate părul ud şi îşi întoarse armăsarul. Când fu destul de departe în spatele cordonului de spadasini, se uită înapoi, spre căpitanul lui.

— Tregar, ai grijă să nu i se întâmple nimic Lordului Stark.

— După cum porunciţi, lordul meu.

— Totuşi, n-am vrea să-l lăsăm să plece cu totul nevătămat, aşa că… zâmbetul alb al lui Jaime răzbătu prin noapte. Ucideţi-i pe oamenii lui.

— Nul strigă Ned Stark, apucându-şi sabia. Jaime gonea deja în josul străzii când îl auzi pe Wyl ţipând. Soldaţii se apropiară din ambele părţi. Ned doborî unul, lovind fantomele în mantii roşii, care se trăgeau la o parte dinaintea lui. Jory Cassel dădu pinteni armăsarului său şi şarjă. O potcoavă placată îl lovi drept în faţă pe un soldat din garda lui Lannister cu un pocnet sec. Un al doilea om se retrase în fugă şi, într-o clipă, Jory fu liber. Wyl blestemă când îl traseră de pe calul său în agonie, iar săbiile se izbiră în noapte. Ned galopă spre el, abătându-şi sabia lungă spre coiful lui Tregar. Şocul izbiturii îl făcu să-i clănţăne dinţii. Tregar alunecă în genunchi, coiful său cu leu în creştet era despicat în două, iar pe faţă îi curgeau şiroaie de sânge. Heward reteza mâinile care se întinseseră după căpăstrul calului său, când o suliţă îi străpunse burta. Dintr-odată, Jory năvăli peste ei, iar din sabia sa curgea o ploaie roşie.