Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Ned se opri la piciorul scării şi-şi scoase mănuşile.

— Este vremea să plecăm. Treburile mele aici s-au terminat.

Heward se ridică în picioare, aducându-şi grăbit lucrurile.

— După cum doriţi, lordul meu, zise Jory. Îl ajut pe Wyl să aducă bidiviii. O luă spre uşă.

Degeţel îşi făcu vreme să-şi ia rămas-bun. Sărut mâna femeii negre şi-i şopti o glumă care o făcu să izbucnească în hohote de râs, apoi o luă agale spre Ned.

— Treburile tale, zise el nepăsător, sau ale lui Robert? Se zice că Mâna visează ce visează şi regele, vorbeşte cu glasul lui şi domneşte cu spada regelui. Să mai însemne şi că te mârleşti cu…

— Lord Baelish, îl întrerupse Ned, faci prea multe presupuneri. Nu sunt nerecunoscător pentru ajutorul tău. Fără tine, s-ar fi putut să ne trebuiască ani de zile să găsim bordelul. Dar asta nu înseamnă că intenţionez să-ţi suport mojiciile. Şi nu mai sunt Mâna Regelui.

— Lupul străvechi trebuie să fie o fiară vicleană, făcu Degeţel cu o strâmbătură scurtă.

Ploaia caldă răpăia peste ei din cerul negru, lipsit de stele, în timp ce mergeau spre grajduri. Ned îşi trase gluga mantiei. Jory îi aduse calul. Tânărul Wyl veni din spatele lui, conducând iapa Degeţelului cu o mână, în vreme ce cu cealaltă îşi încingea cureaua şi-şi strângea nădragii. O prostituată în picioarele goale se aplecă peste uşa grajdului, chicotind spre el.

— Ne întoarcem înapoi la castel, lordul meu? întrebă Jory.

Ned dădu din cap şi se săltă în şa. Degeţel încalecă lângă el. Jory şi ceilalţi îi urmară.

— Chataya conduce un stabiliment de clasă, zise Degeţel în timp ce galopau. Mă tot gândesc să-l cumpăr. Bordelurile sunt o investiţie mult mai solidă decât corăbiile, din câte am descoperit. Târfele se scufundă arareori, iar când sunt abordate de piraţi, ăştia plătesc la fel de bine ca toată lumea. Lordul Petyr chicoti la propria sa glumă.

Ned îl lăsă să trăncănească în continuare. După un timp, tăcu şi călăriră în linişte. Străzile Debarcaderului Regelui erau întunecate şi pustii. Ploaia îi gonise pe toţi. Cădea peste capul lui Ned caldă ca sângele şi neobosită ca vechile remuşcări. Pe faţa sa alunecau şiroaie de apă.

— Robert nu va rămâne niciodată într-un singur pat, îi spusese Lyanna la Winterfell, într-o noapte, cu mult timp în urmă, când tatăl lor îi promisese mâna ei tânărului Lord de la Capătul Furtunii. Am auzit că ar avea un copil cu o fată din Vale.

Ned ţinuse fetiţa în propriile sale mâini; nici nu ar fi putut s-o ignore şi nici nu ar fi putut s-o mintă pe sora sa, însă o asigurase că tot ce făcuse Robert înainte de logodnă nu avea importanţă, că era un bărbat bun şi că o iubea cu adevărat, din toată inima. Lyanna îi zâmbise doar.

— Dragostea este dulce, scumpul meu Ned, însă nu poate schimba firea bărbatului.

Fata era atât de tânără, încât Ned nici nu îndrăznise să întrebe de vârsta ei. Fără îndoială, fusese fecioară; bordelurile bune reuşeau întotdeauna să găsească o fecioară, dacă punga era suficient de pântecoasă. Avea un păr de un roşu-deschis şi o puzderie de pistrui adunaţi pe şaua nasului, iar când îşi scosese un sân, să-i dea copilei ei să sugă, văzuse că şi pieptul îi era acoperit de pistrui.

— I-am dat numele Barra, spusese ea pe când copilul sugea. Îi seamănă atât de mult, nu-i aşa lordul meu? Are nasul lui şi părul…

— Seamănă.

Eddard Stark atinsese părul fin şi închis al copilei. Îi curgea printre degete ca o mătase neagră. Şi primul născut al lui Robert avea acelaşi păr fin, i se păru lui că-şi aminteşte.

— Spuneţi-i, când îl vedeţi, lordul meu, ce… ce vreţi. Spune-i cât e de frumoasă.

— Am să-i spun, îi promisese Ned.

Acesta era blestemul său. Robert jura dragoste veşnică, după care uita totul până la lăsarea nopţii, însă Ned Stark îşi ţinea cuvântul. Se gândi la promisiunile făcute Lyannei pe când era pe moarte, şi la preţul pe care-l plătea să le respecte.

— Şi mai spuneţi-i că nu am mai fost cu nimeni altcineva. Jur, lordul meu, pe toţi zeii cei vechi şi cei noi. Chataya a spus că aş putea fi liberă jumătate de an să mă îngrijesc de copil şi să sper că el se va întoarce. Deci o să-i spuneţi că aştept, nu-i aşa? Nu vreau bijuterii sau găteli, îl vreau doar pe el. A fost întotdeauna atât de bun cu mine.

Bun cu tine, se gândi Ned mohorât.

— Am să-i spun, copilă, şi-ţi promit că Barra nu va rămâne fără zestre.

Atunci îi zâmbise, un zâmbet atât de timid şi de dulce, încât îi copleşise inima. Călărind prin noaptea ploioasă, Ned văzu chipul lui Jon Snow înaintea sa, ca o versiune a sa, mai tânără. Dacă zeii erau atât de răi cu bastarzii, se gândi el întristat, de ce-i umpleau pe bărbaţi de asemenea pofte?