![Pacientul englez [The English Patient - ro] - Читать Любимую Русскую Полную Книгу 👉 Read-E-Book.com](/uploads/posts/books/3/9/8/pacientul-englez-the-english-patient-ro-download.jpg)
Pacientul englez [The English Patient - ro]
- Автор: Ондатже Майкл
- Год: 1997
- Язык: Română
- Год: Univers
- ISBN: 0-9787532-0-8
- Переводчик: Monica Wolfe-Murray
- Жанр: Современная русская и зарубежная проза
Электронная книга - «Pacientul englez [The English Patient - ro]». Краткое содержание книги:
Se gândeşte brusc că-i datorează o viaţă.
Kip izbucneşte în râs, pierzându-şi timiditatea în faţabărbatului mai în vârstă, ridicând cutia cu fire.
Caravaggio îşi va aminti cum a prins-o. Putea pleca în această clipă, putea să nu-l mai vadă niciodată, dar niciodată nu-l va uita. Peste ani şi ani, pe o stradă din Toronto, Caravaggio va ieşi dintr-un taxi şi va ţine uşa deschisă pentru un indian pe cale să se urce în maşină, şi atunci se va gândi la Kip.
Acum genistul râde spre faţa lui Caravaggio şi mai sus, pe lângă ea, spre tavan.
— Ştiu tot ce e de ştiut despre sarong-uri[40], Caravaggio îşi flutura mâna spre Kip şi Hana în timp ce povestea. În zona de est a oraşului Toronto i-am cunoscut pe indienii ăştia. Jefuiam o casă şi s-a dovedit a fi a unei familii indiene. S-au sculat din pat şi purtau cu toţii hainele astea, sarong-uri, în care dormeau, şi asta m-a mirat. Am discutat o grămadă de lucruri şi, într-un final, m-au convins să încerc unul. Mi-am scos hainele şi am păşit în sarong, iar ei s-au năpustit imediat asupra mea şi m-au gonit, pe jumătate gol, afară în noapte.
— E adevărată povestea asta? Fata zâmbi larg.
— Una dintre multele.
Îl ştia destul de bine încât aproape să-l creadă. Caravaggio era mereu atras de elementul uman în timpul tâlhăriilor sale. Furişându-se într-o casă de Crăciun, se enerva dacă observa calendarul de Crăciun[41] nedesfăcut până la data care trebuia. Purta adesea conversaţii cu diversele animale lăsate singure prin case, discutând retoric cu ele despre mâncăruri, hrănindu-le bine, şi era adesea întâmpinat de ele cu mare plăcere dacă cumva se întorcea vreodată la locul vreunei hoţii.
Păşeşte prin faţa rafturilor de la bibliotecă, cu ochii închişi, şi scoate o carte la întâmplare. Găseşte un spaţiu liber între două secţiuni de poezii şi începe să scrie acolo.
El spune că Lahore e un oraş străvechi. Londra e un oraş recent în comparaţie cu Lahore. Eu spun: Bun, atunci eu vin dintr-o ţară şi mai nouă. El spune că ei au cunoscut dintotdeauna praful de puşcă. Încă din secolul al XVH-lea, picturile de la palat înfăţişau focuri de artificii.
E scund, nu cu mult mai înalt decât mine. Un zâmbet tainic, intim, care farmecă întru totul când şi-l arată. O asprime a firii, pe care nu şi-o dezvăluie. Englezul spune că e unul dintre acei sfinţi războinici. Dar are un simţ special al umorului, mai exuberant decât o sugerează felul lui de-a fi. Adu-ţi aminte „îl cuplez la loc mâine dimineaţă.” O-la-la!
Spune că Lahore are treisprezece porţi — numite după sfinţi şi împăraţi şi după locurile spre care se deschid.
Cuvântul bungalow vine de la Bengali.
La patru după-amiază îl coborâră pe kip în groapă încins într-un ham până ce se afundă până la brâu în apa mocirloasă, cu trupul lipit de trupul bombei Esau. Carcasa lungă de trei metri de la cap la coadă, nasul îngropat în noroi la picioarele lui. Sub apa tulbure coapsele lui îmbrăţişau învelişul metalic, la fel cum soldaţi văzuţi de el îmbrăţişau femei prin colţurile sălilor de dans NAAFI. Când îi oboseau braţele le rezema de proptelele de lemn aşezate la nivelul umerilor pentru ca malul noroios să nu se prăbuşească peste el. Geniştii săpaseră groapa în jurul bombei Esau şi asiguraseră malurile cu grinzi de lemn înainte de sosirea lui la faţa locului. În 1941 începuseră să apară bombe Esau cu un nou detonator de tip Y; aceasta era a doua.
Căzuseră de acord în şedinţele de planificare că singurul mod de a înlătura noul detonator era să-l imunizeze. Era o bombă uriaşă, căzută în postura unui struţ. El coborâse desculţ şi se scufunda deja încet, prins în noroi, neputând să-şi găsească un punct de sprijin acolo jos, în apa îngheţată. Nu purta ghete — s-ar fi înţepenit în noroi, iar mai târziu, când era tras afară, smucitura scripetelui i-ar fi putut sfărâma gleznele.
Îşi aşeză obrazul stâng pe învelişul de metal, încercând să se încălzească prin autosugestie, concentrându-se asupra măruntei atingeri a soarelui care cobora în groapa adâncă de şase metri şi i se oprea pe ceafă. Ceea ce îmbrăţişa putea exploda în orice moment, la cea mai mică trepidaţie a întrerupătoarelor, la aprinderea încărcăturii de declanşare. Nu exista magie sau radiografie care să anunţe când se spărgea vreo capsulă minusculă, când se oprea din oscilaţia sa vreun fir. Acele mărunte semafoare mecanice erau ca murmurul unei inimi sau ca o comoţie cerebrală dobo-rând un om care trece nevinovat strada în faţa ta.
În ce oraş se afla? Nici nu putea să-şi aducă aminte. Auzi o voce şi privi în sus. Hardy îi pasă echipamentul într-un rucsac legat la capătul unei frânghii, care rămase atârnat acolo în timp ce Kip începu să-şi aranjeze diverse cleme şi unelte în numeroasele buzunare de la haină. Fredona melodia pe care o cântase Hardy în drum spre locul bombei -
Şterse bine zona capului detonatorului şi începu să modeleze o cupă de lut în jurul lui. Apoi desfăcu borcanul şi turnă oxigen lichid în cupă. Lipi bine buza de lut peste metal. Acum trebuia din nou să aştepte.
Spaţiul dintre el şi bombă era atât de strâmt, încât putea simţi deja schimbarea de temperatură. Dacă ar fi fost pe sol ar fi putut să plece şi să se întoarcă după zece minute. Acum însă trebuia să stea acolo, lângă bombă. Erau două vietăţi neîncrezătoare închise împreună într-un spaţiu îngust. Căpitanul Carlyle lucrase cu oxigen lichid într-un puţ şi întregul tunel izbucnise brusc în flăcări. Îl scoseseră repede afară, deja inconştient în hamul său.
Unde se afla? Lisson Grove? Old Kent Road?
Kip înmuie nişte vată în apa tulbure şi o lipi de carcasa bombei, cam la treizeci de centimetri de detonator. Vata se desprinse, însemna că trebuia să mai aştepte. Când vata rămânea lipită, însemna că o arie suficient de largă în jurul detonatorului era îngheţată, iar el putea merge mai departe. Mai turnă oxigen în cupa de lut.
Cercul crescând de chiciură avea acum o rază de treizeci de centimetri. Încă două-trei minute. Se uită la anunţul pe care cineva îl lipise de bombă. Îl citiseră printre hohote de râs chiar în dimineaţa aceea, în jurnalul de informaţii la zi trimis tuturor unităţilor de eliminare a bombelor.
Când este provocarea unei explozii acceptabilă în mod rezonabil?
Stabilind că viaţa unui om este X, riscul este Y, iar pagubele estimate în urma unei explozii sunt V, se poatededuce logic că, dacă V este mai mic decât X pe Y bomba trebuie detonată; dar dacă V pe Y este mai mare decât X, trebuie încercată evitarea unei explozii in situ.
Cine scrisese asemenea lucruri?
Stătuse deja mai mult de o oră în groapă alături de bombă. Continuă să toarne oxigen lichid. La nivelulumerilor, chiar în dreapta sa, era un furtun care sufla aer normal, ca să nu-l ameţească vaporii de oxigen. (Văzuse soldaţi mahmuri inhalând oxigen ca să-şi lecuiască durerile de cap.) încercă din nou vata, care de data asta rămase lipită. Avea la dispoziţie cam douăzeci de minute. După aceea temperatura bateriei dinăuntrul bombei avea să crească din nou. Dar pentru moment detonatorul era îngheţat, iar el putea începe să-l demonteze.
40
Sarong — îmbrăcăminte purtată de bărbaţi şi femei în Arhipelagul Malaiez, Sri Lanka şi insulele din Pacific, având forma unei fuste lungi şi strâmte.
41
Calendar de Crăciun — Advent Calendar (engl.) — un calendar mare, viu colorat, conţinând ferestre de carton numerotate pe care copiii le deschid în fiecare zi, de la 1 Decembrie până în ziua de Crăciun.