Pacientul englez [The English Patient - ro]

Vine o lună în viaţa lor când Hana şi Kip dorm cu castitate unul lângă altul. Un celibat formal între ei. Descoperind că în iubire poate exista o întreagă civilizaţie, o întreagă împărăţie întinsă înaintea lor. Iubire faţă de ideea de el sau de ea. Nu vreau să mă iubeşti fizic. Nu vreau să te iubesc fizic. De unde a învăţat el acest lucru, sau ea, cine ştie, atât de tineri fiind. Poate de la Caravaggio, care îi povestise fetei în aceste seri despre tinereţile lui, despre tandreţea faţă de fiecare celulă din trupul unei persoane tubite, crescută din descoperirea propriei firi muritoare. Aceasta era, la urma urmei, o vârstă trecătoare. Dorinţa băiatului se împlinea doar în somnul cel mai adânc, în braţele Hanei, orgasmul lui având de-a face mai mult cu atracţia lunii, o sorbire a trupului său de către noapte.

Toată seara faţa lui subţire stătu lipită de coastele ei. Ea îi reamintea plăcerea de-a fi scărpinat, unghiile ei răzuindu-i în cercuri spatele. Era un lucru învăţat de la o ayah[43] cu mulţi ani înainte. Tot confortul şi pacea din copilărie, îşi aduse Kip aminte, veniseră de la ea, niciodată de la mama pe care o iubise sau de la fratele sau tatăl cu care se jucase. Când era speriat sau nu putea să doarmă, ayah era cea care îi ghicea nevoia, care îl cufunda încet în somn, cu mâna pe spatele lui mărunt şi subţire, aceasta străină aşa de apropiată, venită din sudul Indiei, care locuia cu ei, ajuta la treburile casei, gătea şi le servea masa, îşi creştea propriii copii în ghiocul aceleiaşi case, după ce îl mângâiase şi pe fratele lui mai mare în anii dinainte, cunoscând probabil firea tuturor copiilor mai bine decât propriii lor părinţi.

Era o dragoste reciprocă. Dacă Kip ar fi fost întrebat pe cine iubea cel mai mult, ar fi numit-o pe ayah înaintea mamei sale. Dragostea ei mângâietoare fiind pentru el mai profundă decât iubirea unei rude sau o iubire senzuală. Întreaga viaţă, avea să înţeleagă mai târziu, fusese atras în afara familiei sale, pentru a găsi o asemenea iubire. O apropiere platonică, sau câteodată o apropiere senzuală, a unei străine. Va fi destul de în vârstă când va înţelege acest lucru despre sine, când va putea măcar să-şi punî singur acea întrebare, despre cine era persoana pe care o iubea cel mai mult.

O singură dată simţi că îi dăduse şi el o asemenea alinare, deşi ea înţelegea deja iubirea lui. Când mama ei murise se strecurase în odaia ei şi îi îmbrăţişase trupul dintr-o dată îmbătrânit. Se aşezase în tăcere alături de jalea ei înîncăperea strâmtă de servitoare în care ea plângea dezlanţuit şi formal. O privise adunându-şi lacrimile într-o cană micuţă de sticlă ţinută lângă faţă. Avea s-o ia cu ea, băiatul ştia, la înmormântare. Stătuse în spatele trupului ei aplecat, cu mâinile lui de copil de nouă ani pe umerii ei, şi când într-un final ea se liniştise, doar când şi când câte-un fior, începuse s-o scarpine prin sari[44], apoi îl trăsese deoparte şi îi scărpinase pielea — aşa cum Hana primea acum această artă delicată, unghiile lui peste milioanele de celule ale pielii ei, în acest cort, unde continentele lor se întâlniseră, într-un orăşel de munte, în 1945.