Pacientul englez [The English Patient - ro]
- Автор: Ондатже Майкл
- Год: 1997
- Язык: Română
- Год: Univers
- ISBN: 0-9787532-0-8
- Переводчик: Monica Wolfe-Murray
- Жанр: Современная русская и зарубежная проза
Электронная книга - «Pacientul englez [The English Patient - ro]». Краткое содержание книги:
Fu unul dintre cei trei candidaţi selecţionaţi de lordul Suffolk. Acest om care nici măcar nu-i vorbise (şi care nu râsese cu el pur şi simplu fiindcă el nu făcuse nici o glumă) traversă camera şi îi puse un braţ în jurul umerilor. Severa secretară se dovedi a fi domnişoara Morden, şi intră zorită în cameră purtând o tavă pe care stăteau două pahare mari de sherry, îi dădu unul lordului Suffolk şi, spunând „Ştiu că tu nu bei”, îl luă ea însăşi pe celălalt şi îl închină spre el.
— Felicitări, rezultatul tău a fost splendid. Deşi eram convinsă că vei fi selecţionat, chiar dinainte de test.
— Domnişoara Morden este o excelentă cunoscătoare a firii umane. Are fler pentru eminenţă şi caracter.
— Caracter, domnule?
— Da. Nu este imperios necesar, desigur, dar la urma urmei avem să lucrăm împreună. Suntem ca o familie aici. Domnişoara Morden te selecţionase deja dinainte de prânz.
— Mi-a fost destul de greu să mă abţin să-ţi fac cu ochiul, domnule Singh.
Lordul Suffolk îşi pusese din nou braţul pe umărul lui Singh şi îl conducea spre fereastră.
— M-am gândit, dat fiind că nu trebuie să începem până la mijlocul săptămânii viitoare, să-i invit pe câţiva din echipă la Home Farm. Putem să facem un schimb de experienţă la Devon şi să ne cunoaştem mai bine. Poţi călători cu noi cu maşina.
Astfel îşi câştigase biletul de drum, eliberarea din haotica maşinărie a războiului. Intrase într-o familie, după un an petrecut prin străini, ca şi cum ar fi fost un fiu rătăcitor întors acasă, îndemnat să se aşeze la masă, copleşit de inversaţii.
Era aproape noapte când trecură din Somerset în Devon pe drumul de coastă cu privire spre Canalul Bristol. Domnul Harts coti pe cărarea îngustă tivită cu iarbă neagră şi smirdari, învăluită într-o nuanţă întunecată, sângerie, în ultimele raze ale soarelui. Cărarea care ducea spre casă era lungă de cinci kilometri.
Pe lângă treimea formată de Suffolk, Morden şi Harts mai erau şase genişti în alcătuirea unităţii. In acel sfârşit de săptămână se plimbară pe câmpiile mlăştinoase din jurul casei de piatră. Sâmbătă seara, domnişoarei Morden şi lordului Suffolk şi soţiei sale li se alătură la cină aviatoarea. Domnişoara Swift îi spuse lui Singh că dintotdeauna îşi dorise să zboare pe deasupra Indiei. Departe de cazarma sa, Singh habar n-avea unde se afla. Într-o rolă agăţată de tavan era o hartă. Singur într-o dimineaţă, o derulase până ce atinsese podeaua. Countisbury şi zona înconjurătoare. Hartă alcătuită de R. Fones. Întocmită după dorinţa domnului James Halliday.
„Întocmită după dorinţa…” începea să-i iubească pe englezi.
Se află cu Hana în cortul în care-şi petrece nopţile când îi povesteşte despre explozia de la Erith. O bombă de două sute cincizeci de kilograme erupând pe când lordul Suffolk încerca s-o dezamorseze. Îi ucisese de asemenea pe domnul Harts şi pe domnişoara Morden şi pe patru genişti pe care îi instruia lordul Suffolk. Mai 1941. Singh făcea parte din unitatea lui Suffolk de un an. Lucra la Londra în ziua aceea, cu locotenentul Blackler, curăţând zona Elephant and Castle de o bombă de tip Satana. Lucraseră împreună dezamorsând bomba de două mii de kilograme şi erau extenuaţi. Îşi aminti cum, pe la jumătate, îşi ridicase privirea şi zărise doi ofiţeri din unităţilede eliminare a bombelor arătând în direcţia lui şi se întrebase despre ce era vorba. Probabil că găsiseră o alta bombă. Era trecut de zece noaptea şi era periculos de obosit, îl mai aştepta una. Se apucă din nou de treabă.
Când terminară cu Satana se hotărî să nu piardă timpul şi se îndreptă spre unul din ofiţeri, care la început se întoarse cu spatele ca şi cum ar fi vrut să plece.
— Da. Unde e?
Omul îi luă mâna dreaptă şi el ştiu că ceva nu era în regulă. Locotenentul Blackler era în spatele lui şi ofiţerul le spuse ce se întâmplase, iar locotenentul Blackler îşi puse mâinile pe umerii lui Singh şi îl strânse cu putere.
Se duse la Erith. Ghicise ceea ce ofiţerul ezita să-i ceară. Ştia că omul n-ar fi venit doar să-i spună de accident. La urma urmei, erau într-un război. Însemna că mai era o bombă undeva, prin apropiere, probabil acelaşi model, şi aceasta era singura lor şansă de a afla ce fusese în neregulă.
Dorise să facă acest lucru de unul singur. Locotenentul Blackler urma să rămână la Londra. Erau ultimii doi rămaşi din echipă şi ar fi fost o prostie să-şi rişte amândoi vieţile. Dacă lordul Suffolk eşuase, însemna că era ceva nou. Dorea oricum să facă acest lucru singur. Când două persoane lucrau împreună, trebuiau să găsească o bază logică comună. Trebuia să iei fiecare decizie împreună cu celălalt şi să faci compromisuri.
Împinse totul departe de suprafaţa emoţiilor sale în taupul călătoriei din noapte. Pentru a-şi păstra mintea clară, ei trebuiau să fie încă în viaţă. Domnişoara Morden dând peste cap un whisky mare, tare, înainte de a o trece pe sherry. Astfel putea să bea mai încet, să se poarte ca o doamnă tot restul serii. „Dumneata nu bei, domnule Singh, dar dacă ai bea ai face la fel ca mine. Un whisky mare şi după aceea poţi să bei cu înghiţituri mărunte, delicat, ca un bun cavaler.” Această remarcă era urmată de râsul ei leneş, răguşit. Avea să rămână singura femeie întâlnită vreodată de el care purta la ea două sticluţe de argint pline cu băutură. Astfel, în mintea lui ea încă mai lua o duşcă, iar lordul Suffolk încă mai ronţăia din prafurile Kipling.
Cealaltă bombă căzuse la aproape un kilometru depărtare de prima. Încă un SC — două sute cincizeci de kilograme. Arăta la fel ca modelul cunoscut. Dezamorsaseră sute de acest tip, aproape în mod mecanic. Aşa progresa războiul. Cam o dată la şase luni, inamicul schimba câte ceva. Învăţai şmecheria, moftul, mărunta variaţiune, şi o transmiteai restului trupelor. Acum intrau într-o nouă fază.
Nu luă pe nimeni cu el. Trebuia doar să-şi amintească fiecare pas al operaţiunii. Sergentul care-l condusese, un tip numit Hardy, urma să rămână lângă maşină. I se sugerase să aştepte până a doua zi de dimineaţă, dar el ştia că ceilalţi ar fi preferat să termine treaba acum. SC-ul de două sute cincizeci de kilograme era o bombă prea obişnuită. Dacă se făcuse vreo schimbare, trebuiau s-o afle cât mai repede. Le ceru să telefoneze dinainte celor de pe teren, să facă rost de lumini. Nu-l deranja faptul că avea să lucreze obosit, dar avea nevoie de lumini puternice, nu doar de farurile de la două maşini.
Când ajunse la Erith, zona bombei era deja luminată, în lumina zilei, într-o zi ca oricare alta, ar fi fost un simplu câmp. Garduri vii, probabil un iaz. Acum era o arenă de luptă. Frig, împrumută jacheta lui Hardy şi şi-o puse peste a lui. Luminile îl vor încălzi oricum. Când se îndreptă spre bombă încă mai erau vii în mintea lui. Test.