![Pacientul englez [The English Patient - ro] - Читать Любимую Русскую Полную Книгу 👉 Read-E-Book.com](/uploads/posts/books/3/9/8/pacientul-englez-the-english-patient-ro-download.jpg)
Pacientul englez [The English Patient - ro]
- Автор: Ондатже Майкл
- Год: 1997
- Язык: Română
- Год: Univers
- ISBN: 0-9787532-0-8
- Переводчик: Monica Wolfe-Murray
- Жанр: Современная русская и зарубежная проза
Электронная книга - «Pacientul englez [The English Patient - ro]». Краткое содержание книги:
VII
In situ[30]
WESTBURY, ANGLIA, 1940
Kirpal singh se opri în locul unde şaua ar fi fost aşezată pe cal. La început rămase pur şi simplu pe spatele calului, se opri şi făcu un semn cu mâna către cei pe care nu-i putea vedea, dar care, ştia, îl urmăreau. Lordul Suffolk se uita prin binoclu, îl zări pe tânăr salutând cu mâna, cu ambele braţe ridicate, fluturându-le.
Apoi coborî înăuntrul imensului cal alb de calcar de la Westbury, în albeaţa animalului cioplit în coasta dealului. Acum era o siluetă neagră, fundalul scoţându-i în relief întunecimea pielii şi uniforma kaki. Dacă focalizarea binoclului ar fi perfectă, Lordul Suffolk ar putea vedea linia subţire de şnur purpuriu pe umărul lui Singh, care îi indica unitatea de geniu. Lor putea să li se pară că păşea în jos pe o hartă de hârtie decupată în forma unui animal. Dar Singh era atent doar la ghetele lui râcâind calcarul aspru, alb, în timp ce înainta în jos pe pantă.
Domnişoara Morden, în spatele lui, cobora şi ea încet dealul, cu o geantă pe umăr, sprijinindu-se de o umbrela strânsă. Se opri la trei metri deasupra calului, îşi desfăcu umbrela şi se aşeză la umbra ei. Apoi îşi deschise caietele.
— Mă auziţi? o întrebă el.
— Da, e-n regulă. Îşi şterse mâinile de var pe fustă şiîşi aranjă ochelarii. Privi în depărtare şi, la fel ca Singh, făcu cu mâna spre cei pe care nu-i putea vedea.
Lui Singh îi plăcea de ea. Era de fapt prima englezoaică cu care avusese o conversaţie adevărată de când sosise în Anglia. Cea mai mare parte a timpului şi-o petrecuse într-o cazarmă din Woolwich. În trei luni, cât stătuse acolo, întâlnise numai alţi soldaţi indieni şi ofiţeri englezi. Câte o femeie îi mai răspundea la întrebări în cantina NAAFI[31], dar discuţiile sale cu femeile erau de obicei alcătuite doar din două-trei propoziţii.
Era al doilea fiu din familia sa. Fiul cel mai mare se înrola în armată, al doilea fiu urma să fie doctor, alt frate după el devenea om de afaceri. O veche tradiţie de familie. Dar toate acestea se schimbaseră datorită războiului. Se alăturase unui regiment sikh şi fusese expediat în Anglia. După primele luni la Londra se înrolase ca voluntar într-o unitate de genişti creată pentru a se ocupa de bombele cu acţiune întârziată şi cele neexplodate. Ordinul de sus în anul 1939 era naiv. Bombele neexplodate sunt considerate responsabilitatea Ministerului de Interne, care a convenit că vor fi colectate de agenţii A.R.P.[32] şi de poliţie, Şi depozitate în spaţii adecvate, în care membri ai forţelor armate le vor detona la timpul cuvenit.
De-abia în 1940, Ministerul de Război îşi asumase răspunderea pentru eliminarea bombelor şi apoi, la rândul său, o predase Unităţilor Regale de Geniu. Fuseseră create douăzeci şi cinci de unităţi pentru dezamorsarea bombelor. Erau lipsite de echipament tehnic şi dispuneau numai de ciocane, dălţi şi unelte pentru repararea drumurilor. Nu exista nici un specialist.
O bombă este o combinaţie a următoarelor componente:
1. Un container sau carcasă a bombei.
2. Un detonator.
3. O încărcătură sau sarcină de declanşare.
4. O încărcătură centrală formată din explozive puternice
5. Garnituri suprastructurale — aripioare de direcţionare, mânere de ridicare, unele de armare.
Optzeci la sută dintre bombele lansate din avioane asupra Marii Britanii erau bombe cu înveliş subţire, de uz general. În mod obişnuit cântăreau între cincizeci şi cinci sute de kilograme. O bombă de o mie de kilograme era numită „Hermann” sau „Esau”. O bombă de două mii de kilograme era o „Satană”.
Singh, după zile lungi de instrucţie, adormea cu scheme şi diagrame încă în mână. Pe jumătate în vis, intra în labirintul dintr-un cilindru, pe lângă acidul picric şi încărcătura de declanşare şi condensatoare până ce ajungea la detonator, adânc în trupul bombei. Apoi se trezea brusc.
Când o bombă atingea o ţintă, rezistenţa întâmpinată făcea ca un întrerupător să activeze şi să aprindă granula explozivă din detonator. Minuscula explozie ajungea la sarcina de declanşare, provocând detonarea cerii de pentritâ. Aceasta aprindea acidul picric care, la rândul său, provoca explozia încărcăturii centrale de TNT, amatol şi pudră aluminizată. Călătoria de la întrerupător la explozie dura o microsecundă.
Bombele cele mai periculoase erau cele lansate de la joasă altitudine, care nu erau activate până după aterizare. Aceste bombe neexplodate se ascundeau prin oraşe şi pe câmpuri şi rămâneau în somnolenţa lor până când contactele de la întrerupător le erau deranjate — de băţul unui ţăran, ghiontul unei roţi de maşină, ricoşeul unei mingi de tenis în carcasa lor — şi atunci explodau.
Singh fusese dus cu camionul împreună cu ceilalţi voluntari până la secţia de cercetări de la Woolwich. Era o perioadă când procentul de victime în unităţile de eliminare a bombelor era îngrozitor de mare, având în vedere cât de puţine bombe neexplodate erau. În 1940, când Franţa capitulase şi Anglia se afla în stare de asediu, lucrurile se înrăutăţiseră.
În august începuse Blitz-ul[33] şi brusc, într-o lună, existau deja două mii cinci sute de bombe neexplodate de dezamorsat. Drumurile erau închise, fabricile părăsite. În septembrie, numărul de bombe nedetonate ajunsese la trei mii şapte sute. O sută de noi detaşamente de eliminare a bombelor fuseseră create, dar încă nu se cunoştea modul în care funcţionau aceste bombe. Speranţa de supravieţuire în aceste unităţi era de zece săptămâni.
Aceasta a fost o Epocă Eroică în domeniul eliminării bombelor, o perioadă de bravură personală, în care situaţia presantă şi lipsa de cunoştinţe au dus la asumarea unor riscuri fantastice… A fost, cu toate acestea, o Epocă Eroică ai cărei protagonişti au rămas în umbră, acţiunile lor nefiind făcute cunoscute publicului din motive de securitate. Era desigur neindicată publicarea unor rapoarte care l-ar fi putut ajuta pe inamic să ne estimeze abilitatea te a elimina aceste arme.
În maşină, în drum spre Westbury, Singh stătu în faţă cu domnul Harts, iar domnişoara Morden călători în spate cu Lordul Suffolk. Automobilul Humber, vopsit în kaki, era renumit. Şorţurile de aripă îi erau vopsite într-un roşu aprins pentru semnalizare — la fel ca toate maşinile unităţilor mobile de dezamorsare a bombelor — iar noaptea avea un filtru albastru peste lumina laterală din stânga. Cu două zile mai înainte, un bărbat care trecea pe lângă faimosul cal de calcar de la Downs sărise în aer. Inginerii militari ajunşi la faţa locului descoperiseră că o altă bombă aterizase chiar în centrul monumentului istoric — în pântecele enormului cal alb de la Westbury, sculptat în 1778 în peretele de calcar al colinelor vălurite. La scurt timp după aceasta, toţi caii de calcar de la Downs — erau şapte — fuseseră acoperiţi cu plase de camuflaj, nu atât pentru a-i proteja, cât pentru a-i împiedica să devină repere vizibile în atacurile aeriene asupra Angliei.
De pe banca din spate, lordul Suffolk sporovăi despre migraţia măcăleandrilor din teatrele de război ale Europei, despre istoria eliminării bombelor, despre smântână de la Devon. Îi prezenta tânărului sikh obiceiurile englezeşti ca şi cum ar fi fost o cultură recent descoperită. Deşi era lord de Suffolk, locuia în Devon, şi înainte de război fusese pasionat de studierea romanului Lorna Doone[34], pentru a stabili cât de autentic era din punct de vedere istoric şi geografic. Îşi petrecuse majoritatea iernilor pierzându-şi vremea prin satele Brandon şi Porlock, şi acum reuşise sâ convingă autorităţile că Exmoor era un loc ideal de instrucţie în domeniul dezamorsării bombelor. Avea doisprezece militari în subordine — talente din diverse unităţi, genişti şi ingineri, iar Singh era unul dintre aceştia. Aproape toată săptămâna îşi aveau baza la Richmond Park în Londra, unde erau instruiţi cu privire la noile metode de intervenţie sau lucrau pe bombe neexplodate, cu cerbii lopătari ai parcului rătăcindu-le prin jur. Însă la sfârşi de săptămână mergeau la Exmoor, unde îşi continuau instrucţia în timpul zilei, iar apoi erau conduşi de lordul Suffolk până la biserica în care Lorna Doone fusese împuşcată în timpul propriei ei cununii. „Ori de la fereastra aceasta, ori de la uşa aceea din spate… Împuşcată chiar prin nava laterală a bisericii, în umăr. O ţintă excelentă de altfel, deşi, desigur, o faptă reprobabilă. Ticălosul a fost urmărit şi prins în câmpurile mlăştinoase şi i-au fost smulşi muşchii de pe trup.” Lui Singh îi suna ca o cunoscută poveste indiană.
30
In situ (lat.) — în poziţia originală, naturală sau corespunzătoare.
31
NAAFI = Navy, Army and Air Force Institutes — Institutele Marinei, Armatei Terestre şi Aeriene, o organizaţie care se ocupă de magazinele şi cantinele personalului militar britanic, în ţară sau peste hotare.
32
A.R.P. = Advanced Research Projects — Proiecte de Cercetare Avansată.
33
Blitz (din germ.: Blitzkrieg) — război-fulger, doctrină militară germană folosită în al doilea război mondial; nume sub care sunt cunoscute masivele atacuri aeriene asupra Marii Britanii în 1940–1941.
34
Lorna Doone — roman scris în 1869 de R.D. Blackmore.