Soarele gol [The Naked Sun - ro]

Şi tot de la distanţă auzi un şuierat prin aer şi un zgomot înăbuşit.

Detectivul închise ochii şi îşi încleştă degetele pe o rădăcină subţire, crescută la nivelul pământului, înfigându-şi unghiile în ţărână.

Când îi redeschise, câteva clipe mai târziu, Klorissa mustra aspru un copil aflat la distanţă. Un robot stătea tăcut lângă Klorissa, Baley avu doar timpul să observe că băiatul ţinea în mână un arc, după care privirile îi alunecară în lături.

Răsuflând greu, detectivul reuşi să se ridice în picioare şi îşi aţinti ochii asupra săgeţii de metal lucitor ce stătea înfiptă în trunchiul copacului de care se rezemase el. O trase afară cu uşurinţă, căci nu pătrunsese adânc. Îi privi cu atenţie vârful, dar nu-l atinse. Era tocit, dar l-ar fi zgâriat, fără îndoială, dacă nu s-ar fi ferit la timp.

Reuşi cu greu, doar la a doua încercare, să-şi mişte picioarele. Făcu un pas spre Klorissa şi strigă:

— Hei, puştiule!

Klorissa se întoarse către el. Roşise la faţă.

— A fost un accident. Sunteţi rănit?

— E o săgeată. Trasă dintr-un arc, cu ajutorul unei corzi.

— Uite-aşa! strigă băiatul, obraznic, după care începu să râdă. Era blond şi avea corpul mlădios.

— Ai să fii pedepsit, îi spuse Klorissa. Acum pleacă!

— Stai, stai! strigă Baley, frecându-şi genunchii, căci în cădere se lovise de o piatră. Vreau să te întreb ceva. Cum te cheamă?

— Bik, răspunse băiatul, nepăsător.

— Tu ai tras săgeata aceea spre mine?

— Exact, confirmă Bik.

— Şi-ţi dai seama că m-ai fi lovit dacă n-aş fi fost avertizat să mă feresc la timp?

— Păi chiar asta voiam, spuse băiatul, dând din umeri.

— Staţi să vă explic, interveni Klorissa în grabă. Tragerea cu arcul e un sport încurajai aici, căci permite întrecerea fără să implice contactul fizic. Organizăm concursuri între băieţi numai prin vizionare. Cred însă că unii dintre ei s-au obişnuit să tragă în roboţi. Asta îi amuză, iar roboţii n-au nimic de suferit. Eu sunt singura persoană adultă de la fermă, aşa că, văzându-vă, Bik a presupus, probabil, că sunteţi vreun robot.

Baley o asculta cu mintea din ce în ce mai limpede acum şi cu o expresie şi mai intensă de asprime pe faţa lui prelungă.

— Ascultă, Bik, ai crezul cumva că sunt robot?

— Nu, răspunse băiatul. Eşti pământean.

— Bine. Acum poţi pleca.

Bik se întoarse şi plecă în goană, fluierând. Baley se adresă robotului:

— Hei, tu! De unde ştia copilul că sunt pământean? Sau nu erai lângă el când a tras?

— Eram lângă el, stăpâne. Eu i-am spus că sunteţi pământean.

— I-ai şi spus şi ce este un pământean?

— Da, stăpâne.

— Ce este un pământean?

— Un om de tip inferior, căruia nu i se permite accesul pe Solaria deoarece aduce boli, stăpâne.

— Şi cine ţi-a spus ţie asta, băiete?

Robotul nu răspunse nimic.

— Nu ştii cine ţi-a spus?

— Nu ştiu, stăpâne. Este în memoria mea.

— Aşadar i-ai explicat băiatului că cu sunt un om inferior, care aduce boli, iar el a tras imediat în mine. De ce nu l-ai oprit?

— Am vrut să-l opresc, stăpâne. Nu l-aş fi lăsat să facă rău unui om, fie el şi pământean. Dar a acţionat prea repede şi n-am putut interveni.

— Poate te-ai gândit că sunt pământean, deci nu chiar om, aşa că ai ezitat puţin.

— Nu, stăpâne.

Robotul vorbea cu un calm imperturbabil, dar Baley îşi strânse buzele cu severitate. Deşi robotul nega, poate cu bună credinţă, Baley simţea că tocmai aici se află explicaţia.

— Şi ce făceai lângă băiat?

— Îi duceam săgeţile, stăpâne.

— Dă-mi-le să le văd.

Baley întinse mâna; robotul se apropie şi-i dădu o duzină de săgeţi. Detectivul puse cu grijă jos, la picioarele sale, săgeata smulsă din trunchiul copacului şi le examină pe celelalte una câte una, după care le restitui robotului şi o ridică din nou pe cea trasă.

— De ce ai dat băiatului tocmai această săgeată?

— Fără nici un motiv special, stăpâne. Îmi ceruse o săgeată şi aceasta era la îndemână. S-a uitat în jur, căutând o ţintă, v-a văzut pe dumneavoastră, m-a întrebat cine e acel om străin şi i-am explicat că…

— Ştiu ce i-ai explicat. Săgeata pe care i-ai dat-o este singura cu aripioare cenuşii în coadă. Celelalte au aripioare negre.

Robotul privea în tăcere.

— Tu l-ai condus pe băiat încoace?

— Mergeam la întâmplare, stăpâne.

Pământeanul se uită printre cei doi copaci, în direcţia de unde venise spre ţintă săgeata.

— Şi nu cumva se întâmplă ca acest băiat, Bik, să fie cel mai bun arcaş de aici?

Robotul îşi plecă privirile.