Soarele gol [The Naked Sun - ro]

Baley dădu din cap a înţelegere:

— Există, presupun, riscul unei aprecieri greşite care să ducă la pierderea unei vieţi omeneşti.

— Da de unde! Există riscul supraaprecierii unei vieţi omeneşti şi al păstrării ei nejustificate, ripostă Klorissa cu asprime în glas. Ca fetologi, domnule Baley, avem grijă să se nască numai copii sănătoşi. Numai sănătoşi. Nici cele mai bune analize genetice ale părinţilor nu ne pot asigura că toate permutările şi combinările de gene vor fi favorabile, ca să nu mai vorbim de posibilitatea unor mutaţii. Asta e marea noastră preocupare: mutaţia neprevăzută. Am redus acest risc la mai puţin de unu la mie, dar asta înseamnă că aproximativ o dată la fiecare deceniu lot mai avem necazuri.

Spunând acestea, Klorissa îi făcu semn lui Baley s-o urmeze dc-a lungul balconului.

— Vă voi arăta acum creşele şi dormitoarele copiilor. Cu ei avem probleme mult mai mari decât cu feţii şi nu putem folosi munca roboţilor decât într-o anumită măsură.

— De ce?

— Aţi şti de ce, domnule Baley, dacă aţi fi încercat vreodată să lămuriţi un robot de importanţa disciplinei. Prima lege îi face aproape incapabili s-o sesizeze. Şi să ştiţi că aceşti copii înţeleg situaţia aproape imediat ce încep să vorbească. Am văzut un ţânc de trei ani ţinând la respect o duzină de roboţi doar prin faptul că ţipa la ei: „O să mă loviţi! Mă doare!” Ca să înţeleagă că un copil poate minţi cu bună ştiinţă, robotul trebuie să fie foarte perfecţionat.

— Delmarre se descurca cu copiii?

— De regulă, da.

— Cum proceda? Se ducea printre ei şi-i învăţa minte?

— Doctorul Delmarre? Să-i atingă? O, ceruri! Bineînţeles că nu. Dar se pricepea să le vorbească. Şi ştia să ordone roboţilor. L-am văzut odată vizionând un copil timp de cincisprezece minute şi ţinând tot acest timp un robot în poziţia de a-i trage ţâncului o palmă. Câteva simulări din partea robotului şi copilul afla că nu e de glumă cu şeful. Iar acesta era destul de priceput încât de regulă robotului nu-i trebuiau mai târziu decât mici reparaţii curente.

— Dar dumneavoastră vă duceţi printre copii?

— Uneori n-am încotro. Nu sunt ca şeful. Poale că într-o zi mă voi pricepe să rezolv treburile astea de la distanţă, dar dacă aş încerca acum n-aş face decât să distrug roboţii. Şliţi, e o adevărată artă să dirijezi un robot aşa cum trebuie. Dar mai bine nu-mi amintiţi de asta! Să mă duc printre copii! Mici animale!

Klorissa îl fixă brusc pe detectiv.

— Bănuiesc că nu v-ar deranja să-i vedeţi.

— Nu, nu m-ar deranja.

Femeia ridică din umeri şi îl privi amuzată.

— Pământean!

Apoi, reluându-şi mersuclass="underline"

— Şi în fond, la ce bun toate astea? Până la urmă va trebui să admiteri că Gladia Delmaire l-a ucis. Va trebui să admiteţi.

— Nu sunt prea convins, totuşi, replică Baley.

— Cum puteţi să nu fiţi convins? Cine altul ar putea fi?

— Există şi alte posibilităţi, doamnă.

— Cine, de pildă?

— Păi, de pildă, chiar dumneavoastră.

Reacţia Klorissei îl lăsă pe Baley uimit.