Soarele gol [The Naked Sun - ro]

Se produse o oarecare întârziere în obţinerea legăturii cu Leebig şi Baley folosi acest răgaz pentru a mai mânca un sandviş, care-i fusese adus în ambalajul original. Devenise, totuşi, mai precaut. Controlă cu grijă plomba de garanţie înainte de a o rupe, apoi examină foarte atent conţinutul.

Acceptă şi un pahar din plastic, plin cu lapte încă incomplet dezgheţat. Îi rupse un colţ cu dinţii şi bău direct din cutie. Îşi spuse însă, sumbru, că există şi otrăvuri inodore, fără gust şi cu acţiune lentă, care pot fi introduse discret printr-un ac de seringă sau printr-un jet sub mare presiune, dar găsi asemenea gânduri de-a dreptul copilăreşti.

Până acum toate aceste acte fuseseră comise în modul cel mai direct. Nu era nimic rafinat sau subtil în a-i da cuiva în cap, în a pune într-un pahar destulă otravă pentru o duzină de oameni sau în a trage pe faţă o săgeată otrăvită în direcţia victimei.

Apoi îşi spuse, aproape la fel de sumbru, că atât timp cât va continua să sară de pe un fus orar pe altul nu putea spera să aibă mese regulate. Şi nici somn regulat.

Robotul veni spre el.

— Doctorul Leebig vă ordonă să-l chemaţi în cursul zilei de mâine. Acum are ceva important de făcut.

Baley sări în picioare, răcnind:

— Uite ce e, să-i spui acestui individ …

Dar se opri. N-avea rost să se răstească la un robot. Adică, poţi să ţipi cât vrei, dar acelaşi rezultat îl obţii şi cu o şoaptă. Continuă deci pe un ton domoclass="underline"

— Spune-i doctorului Leebig, sau robotului cu care ai vorbit, că anchetez asasinarea unui colaborator al lui, un bun solarian. Spune-i că nu pot să aştept până ce-şi termină treaba. Şi mai spune-i că dacă nu-l vizionez în următoarele cinci minute, iau un avion şi vin la el acasă într-o oră, ca să-l văd. Foloseşte chiar acest cuvânt, a vedea, ca totul să fie clar.

După care se întoarse la sandvişul său.

Nu trecuseră încă cele cinci minute când Leebig sau, în orice caz, un solarian pe care detectivul îl considera a fi Leebig, se uita mânios la el.

Baley îi întoarse privirile. Leebig era un om zvelt, care se ţinea foarte drept. Ochii săi închişi la culoare şi uşor bulbucaţi păreau pierduţi în abstracţiuni, la care acum se adăuga şi o notă de enervare. O pleoapă îi era puţin lăsată.

— Dumneata eşti pământeanul? întrebă el.

— Elijah Baley, răspunse Baley, detectiv categoria a 7-a, însărcinat cu anchetarea cazului Rikaine Delmarre. Dumneavoastră cum vă numiţi?

— Sunt doctorul Jothan Leebig. Cum îndrăzneşti să mă tulburi în timp ce lucrez?

— E simplu, răspunse Baley, calm. Îmi fac meseria.

— Atunci du-te să ţi-o faci în altă parte.

— Am mai întâi câteva întrebări de pus, domnule doctor. După câte ştiu, aţi fost în strânse legături profesionale cu doctorul Delmarre. Aşa e?

Leebig îşi încleştă un pumn şi păşi în grabă spre o etajeră pe care nişte mici mecanisme ca de ceasornic efectuau mişcări periodice complicate, ce fascinau ochiul privitorului.

Aparatul era fixat pe Leebig, astfel încât silueta acestuia rămase în centrul imaginii, în timp ce obiectele din spatele lui păreau să se mişte săltat înapoi, în sens contrar mersului lui.

— Deci dumneata eşti străinul pe care ţinea Gruer să-l aducă…

— Exact.

— Atunci te afli aici contrar părerii mele. Încheiat vizionarea.

— Nu încă! Nu întrerupeţi contactul! Baley ridică brusc tonul, îndreptând un deget spre robotician, care făcu un vizibil gest de retragere, cu buzele crispate într-o expresie de dezgust.

— Nu glumeam când v-am ameninţat cu văzutul, să ştiţi.

— Fără vulgarităţi pământene, te rog.

— Am de gând să fac exact ce am spus. O să vă văd, şi dacă altfel nu vă pot convinge să ascultaţi, am să vă ţin de gulerul hainei.

Leebig făcu ochi mari.

— Eşti o brută infectă!

— Spune-mi cum vrei, dar am să fac exact cum te-am prevenit.

— Dacă încerci să pătrunzi pe domeniul meu o să… o să…