Soarele gol [The Naked Sun - ro]

14. SE DEZVĂLUIE UN MOBIL

Leebig îşi întinse încet colţurile gurii. Baley crezu mai întâi că e un fel de mârâit, dar apoi, cu multă surprindere, decise că este cea mai nereuşită încercare de a zâmbi pe care o văzuse vreodată.

— Să nu mai spui asta, îl sfătui Leebig. Să nu mai spui asta niciodată.

— Şi de ce nu?

— Pentru că orice lucru, oricât de mărunt, care provoacă neîncredere în roboţi, e dăunător. Neîncrederea în roboţi e o maladie omenească!

Vorbea de parcă ar fi făcut morală unui copilaş. Ca şi cum s-ar fi străduit să spună în şoaptă lucruri pe care ar fi vrut să le strige. Ca şi cum ar fi vrut să convingă atunci când, de fapt, ceea ce voia el era să impună în mod categoric.

— Cunoşti istoria roboticii? întrebă Leebig.

— Puţin.

— Ca pământean, ar trebui s-o cunoşti. Da, da. Ştii că roboţii au avut de la început împotriva lor un „complex Frankcnstein”? Erau suspecţi. Oamenii se fereau şi se temeau de roboţi. Ca atare, robotica era un fel de ştiinţă clandestină. Cele trei Legi au fosi introduse în programul roboţilor tocmai pentru a se învinge această neîncredere, şi chiar şi aşa Pământul n-a permis niciodată dezvoltarea unei societăţi robotizate. Unul dintre motivele pentru care primii pionieri au plecat de pe Pământ ca să colonizeze restul Galaxiei a fost acela de a putea crea societăţi în care roboţii să-l izbăvească pe om de trudă şi sărăcie. Şi chiar şi mai târziu a rămas, undeva, o bănuială latentă, gata să erupă la cel mai mic prilej.

— Dar dumneata personal ai avut vreodată de combătut această neîncredere în roboţi?

— De multe ori, răspunse Leebig cu asprime.

— Oare de aceea dumneata şi alţi roboticieni sunteţi gata să denaturaţi puţin faptele, pentru a respinge asemenea bănuieli?

— Nu există nici o denaturare.

— De pildă, nu sunt cele trei Legi greşit enunţate?

— Nu!

— Îţi pot demonstra că sunt, şi dacă nu reuşeşti să mă convingi de contrariu, am să demonstrez asta, de voi putea, întregii Galaxii.

— Eşti nebun. Orice argument ai avea, este eronat, le asigur.

— Să discutăm chestiunea?

— Dacă nu-mi ia prea mult timp…

— Faţă-n faţă? Să ne vedem?

Leebig făcu o strâmbătură:

— Nu!

— Adio, doctore Leebig. Alţii au să mă asculte.

— Stai! Pe marea Galaxie, omule, stai!

— Ne vedem?

Roboticianul îşi ridică braţele şi îşi băgă încet unul din degetele mari în gură. După care îl privi fix pe detectiv.

Regresează oare în faza copilăriei, se gândi Baley, ca să mă poată vedea fără reţineri?

— Ne vedem? repetă pământeanul.

Dar Leebig clătină încet din cap.

— Nu pot! Nu pot! gemu el, pronunţând greu cuvintele din cauza degetului vârât în gură. Fă cum doreşti.

Baley îl văzu pe solarian întorcându-se spre perete, încovoindu-şi spatele şi ascunzându-şi faţa în mâjnilc tremurânde.

— Bine, atunci, cedă detectivul, accept să ne vizionăm.

— Scuză-mă o clipă, spuse Leebig, cu faţa tot spre perete. Revin imediat.