Soarele gol [The Naked Sun - ro]

Leebig ridică din umeri.

— În ciuda încercărilor dumitale de a o minimaliza, Prima lege protejează fiinţa umană cu toate resursele disponibile. Dacă e încălcată, robotul iese din uz.

— E o regulă universală, domnule Leebig?

— Universală ca şi roboţii.

— Atunci am aflat ceva interesant, spuse Baley.

— Mai află şi altceva. Teoria dumitale cu privire la o crimă ce ar rezulta dintr-o serie de acţiuni ale roboţilor, fiecare nevinovată în sine, nu te poate ajuta în cazul Delmarre.

— De ce?

— Delmarre n-a fost ucis cu ajutorul otrăvii, ci printr-o lovitură dată în cap cu un obiect contondent. Acest obiect nu putea fi ţinut decât de un braţ omenesc. Nici un robot n-ar fi putut folosi aşa ceva pentru a crăpa ţeasta unui om.

— Dar dacă presupunem că robotul apasă pe un buton nevinovat care lasă să cadă o greutate în capul lui Delmarre?

Leebig zâmbi acru.

— Domnule pământean, am vizionat scena crimei şi am ascultat toate ştirile despre ea. Evenimentul a creat mare vâlvă aici, pe Solaria, înţelegi? Ştii deci că la locul omorului nu se găsea nici un fel de dispozitiv şi nici o greutate căzută.

— Şi nici vreun obiect contondent?

— Dumneata eşti detectivul, făcu Leebig cu dispreţ. Găseşte-l!

— Admiţând că nici un robot nu e vinovat de moartea doctorului Delmarre, atunci cine e vinovatul?

— Toată lumea ştie! exclamă Leebig. Nevastă-sa! Gladia!

Cel puţin există o opinie unanimă, îşi spuse Baley. Apoi, cu glas tare:

— Şi cine se află în spatele roboţilor care l-au otrăvit pe Gruer?

— Presupun… începu Leebig, şovăitor.

— Doar nu crezi că există doi ucigaşi? Dacă Gladia a comis prima crimă, atunci tot ea c responsabilă şi de a doua încercare.

— Da, cred că ai dreptate, spuse Leebig. Apoi, pe un ton mai ferm: Fără îndoială!

— Fără îndoială?

— Nimeni altul nu se putea apropia de doctorul Delmarre ca să-l poată omorî. Ca şi mine, doctorul nu tolera prezenţa personală, dar făcea o excepţie în favoarea soţiei sale, pe când cu nu admit nici una. Cu atât mai bine pentru mine! conchise roboticianul, cu un râs strident.

— Cred că o cunoşteai, spuse Baley, brusc.

— Pe cine?

— Pe ea. Aici vorbim despre o singură „ea”. Pe Gladia.

— Şi cine ţi-a spus că o cunoşteam mai bine decât pe alţii? întrebă Leebig ritos. Apoi îşi duse mâna la gât şi, cu o uşoară mişcare a degetelor, îşi deschise puţin gulerul, ca să respire mai uşor.

— Gladia însăşi. Vă plimbaţi împreună.

— Zău? Eram doar vecini şi între vecini se obişnuieşte. Părea o fiinţă plăcută, simpatică.

— O agreai, deci?

Leebig dădu din umeri.

— Era odihnitor să stai de vorbă cu ea.

— Şi despre ce îi vorbeai?

— Despre robotică, răspunse Leebig cu o notă de surpriză în glas, de parcă s-ar fi mirat de întrebare.

— Vorbea şi ca despre robotică?

— Nu ştia nimic în domeniul ăsta. O ignorantă! Dar mă asculta. Şi are un fel de ocupaţie, cu câmpuri de forţă. Numeşte asta energocoloristică. Nu-mi prea plăcea, însă ascultam.

— Totul fără prezenţă personală?

Leebig păru revoltat şi nici nu răspunse.

Baley încercă din nou:

— Te simţeai atras de ea?

— Ce?!?

— O găseai atrăgătoare? Din punct de vedere fizic?

Leebig îşi ridică pleoapa lăsată şi spuse, cu buzele tremurându-i:

— Brută infectă, mormăi el.

— Să mă exprim altfel, atunci. Când ai încetat s-o mai găseşti pe Gladia simpatică? Chiar dumneata ai folosit cuvântul, îţi aminteşti.

— Ce vrei să spui?

— Ai afirmat că e o fiinţă simpatică. Acum crezi că l-a ucis pe bărbatul ei. Nu aşa se manifestă fiinţele simpatice.

— M-am înşelat în privinţa ei.

— Dar ai înţeles asta înainte ca ea să-şi fi ucis soţul, dacă într-adevăr l-a ucis. Ai încetat să te mai plimbi cu ea încă înainte de crimă. De ce?

— E chiar atât de important? întrebă Leebig.

— Totul e important, până la proba contrară.

— Uite ce e: dacă vrei informaţii de la mine ca robotician, întreabă-mă. Nu răspund însă la întrebări de ordin personal.

— Erai în legături strânse atât cu victima cât şi cu principalul suspect. Nu înţelegi că întrebările de ordin personal sunt inevitabile? De ce ai încetat să le mai plimbi cu Gladia?

— A venit o zi când n-am mai avut ce să-i spun, răspunse Leebig răstit. Când am fost prea ocupat şi n-am mai găsit nici un motiv de a continua plimbările.

— Cu alte cuvinte, când nu ţi-a mai fost simpatică.

— Fie, dacă vrei.

— Şi de ce nu-ţi mai era simpatică?

— Fără nici un motiv! strigă Leebig.

Detectivul nu dădu atenţie iritării lui Leebig.

— Şi totuşi ai cunoscut-o bine pe această femeie. Ce mobil ar fi putut avea?