Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Îl mutaseră în vechea lui chilie din părăginitul Turn al lui Hardin după incendiu, şi acolo se întoarse. Nălucă era încovrigat, adormit lângă uşă, dar îşi înălţă capul la auzul cizmelor lui Jon. Ochii roşii ai lupului străvechi erau mai întunecaţi decât granatele şi mai înţelepţi decât ai oamenilor. Jon îngenunche, îl scarpină între urechi şi-i arătă măciulia sabiei.

— Uite, eşti tu.

Nălucă îşi amuşină reproducerea din piatră şi încercă s-o lingă.

— Tu eşti cel care merită onorurile, îi spuse el lupului…

Şi, dintr-odată, îşi aminti cum îl găsise în zăpada aceea târzie, de vară. Călăriseră cu ceilalţi pui, însă Jon auzise un zgomot şi se întorsese şi-l văzuse acolo, cu blana albă, aproape invizibil, printre troiene. Era singur, singurel, se gândi el, despărţit de ceilalţi. Era altfel decât ei şi l-au gonit.

— Jon?

Privi în sus. Samwell Tarly stătea bâţâindu-se nervos pe picioare. Avea obrajii roşii şi era înfofolit în mantia grea, de blană, care-l făcea să pară gata pentru intrarea în hibernare.

— Sam. Jon se ridică. Ce-i? Vrei să vezi sabia?

Dacă ceilalţi aflaseră, fără nici o îndoială că aflase şi Sam. Băiatul gras clătină din cap.

— Am fost cândva moştenitorul sabiei tatălui meu, spuse el cu tristeţe. Inimă Frântă. Lordul Randyll m-a lăsat s-o ţin de câteva ori, însă m-a speriat întotdeauna. Era din oţel Valyrian, frumoasă, dar atât de ascuţită încât mi-era teamă că aş fi putut răni pe vreuna dintre surorile mele. Acum o va avea Dickon. Îşi şterse pe mantie mâinile transpirate. Eu… ăăă… Maester Aemon vrea să te vadă.

Nu mai avea timp să-şi schimbe bandajele. Se încruntă bănuitor.

— De ce? întrebă el. Sam îl privi jalnic. Şi ăsta era un răspuns. I-ai spus, nu-i aşa? replică Jon înfuriat. I-ai spus că mi-ai spus.

— Eu… el… Jon, nu am vrut… m-a întrebat… vreau să spun, cred că ştia, vede lucruri pe care nimeni altcineva nu le vede…

— Este orb, îi reaminti Jon tăios, dezgustat. Nimeresc drumul şi sigur.

Îl lăsă pe Sam acolo, cu gura căscată şi zgribulit. Îl găsi pe Maester Aemon în grădină, hrănind corbii. Clydas era cu el, cărând o găleată cu carne mărunţită, pe când treceau de la o colivie la alta.

— Sam mi-a spus că m-aţi căutat. Maester dădu din cap.

— Într-adevăr. Clydas, dă-i lui Jon găleata. Poate că va fi atât de bun încât să mă ajute. Fratele gheboşat, cu ochi roz, îi întinse lui Jon găleata şi se grăbi să coboare scara. Azvârle carnea în cuşti, îl instrui Aemon. Păsările vor face restul.

Jon trecu găleata în mâna dreaptă şi aruncă cu stânga bucăţile însângerate. Corbii începură să croncăne zgomotos şi să zboare spre gratii, lovind metalul cu aripile lor negre ca noaptea. Carnea fusese tăiată în bucăţi nu mai mari decât încheietura unui deget. Îşi umplu pumnul şi aruncă în cuşcă bucăţile de carne crudă, iar croncănitul şi foiala crescură în intensitate. Începură să zboare pene când două dintre păsările mai mari se încăierară pentru aceeaşi bucată de carne. Repede, Jon înşfacă încă un pumn de carne şi-l aruncă după primul.

— Corbului Lordului Mormont îi plac fructele şi porumbul.

— Este o pasăre deosebită, zise Maester. Majoritatea corbilor mănâncă grăunţe, însă ei preferă carnea. Îi face puternici şi mă tem că rămân ahtiaţi după gustul sângelui. Prin asta, sunt la fel ca oamenii… Şi la fel ca oamenii, nici corbii nu sunt toţi la fel.

Jon nu avea nimic de spus despre asta. Azvârli carnea, întrebându-se de ce fusese chemat. Fără îndoială, bătrânul îi va spune la momentul potrivit. Maester Aemon nu era un om pe care îl puteai zori.

— Porumbeii pot fi şi ei antrenaţi să ducă mesaje, continuă Maester, deşi corbul este un zburător mai puternic, mult mai deştept, mai capabil să se apere de şoimi… Totuşi, corbii sunt negri, se înfruptă din morţi, aşa că unii dintre oamenii mai cucernici îi evită. Baelor şi Binecuvântatul au încercat să înlocuiască corbii cu porumbei, ştiai? Maester îşi întoarse ochii săi albi spre Jon, zâmbind. Rondul de Noapte preferă corbii.

Degetele lui Jon erau afundate în găleată, iar sângele îi ajunsese până la încheietura mâinii.

— Dywen zice că barbarii ne spun ciori, comentă el nesigur.

— Cioara este verişoara săracă a corbului. Amândoi sunt cerşetori în negru, detestaţi şi neînţeleşi.

Jon ar fi vrut să înţeleagă despre ce vorbeau acum, şi de ce. Ce-i păsa lui de corbi şi de ciori? Dacă bătrânul avea ceva să-i spună, de ce n-o făcea?

— Jon, te-ai întrebat vreodată de ce bărbaţii din Rondul de Noapte nu-şi iau soţii şi nu zămislesc copii? întrebă Maester Aemon.

El dădu din umeri.

— Nu.