Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

— Pycelle jură că se va vindeca bine. Robert se încruntă. Bănuiesc că ştii ce-a făcut Catelyn?

— Da. Ned luă o înghiţitură mică de vin. Doamna mea este fără vină, Maiestatea Voastră. Tot ce a făcut a făcut la porunca mea.

— Nu sunt deloc încântat, Ned, mormăi Robert.

— Cu ce drept îndrăzneşti să ridici mâna asupra celor de un sânge cu mine? îl apostrofă regina. Cine crezi că eşti?

— Mâna Regelui, îi spuse Ned cu o politeţe îngheţată, însărcinat de însuşi soţul dumneavoastră, stăpânul, să veghez asupra liniştii regelui şi asupra dreptăţii sale.

— Ai fost Mâna, începu Cersei, însă acum…

— Tăcere! tună regele. L-ai întrebat ceva şi ţi-a răspuns. Cersei se supuse, clocotind de furie, iar Robert se întoarse din nou spre Ned. Vegheai asupra liniştii regelui, spui tu. Aşa-mi păzeşti tu liniştea, Ned? Şapte oameni morţi…

— Opt, interveni regina. Tregar a murit în dimineaţa asta, de la rana pe care i-a făcut-o Lord Stark.

— Răpiri pe drumul regelui şi măcel de beţivi pe străzile mele, spuse regele. Nu tolerez asta, Ned.

— Catelyn a avut un motiv întemeiat pentru capturarea Pezevenghiului…

— Am spus că nu tolerez asta! La naiba cu motivele ei. Îi vei porunci să-l elibereze imediat pe pitic, iar tu vei cădea la pace cu Jaime.

— Trei dintre oamenii mei au fost hăcuiţi pentru că Jaime Lannister a vrut să mă pedepsească. Pot să uit, oare, aşa ceva?

— Nu fratele meu a fost pricina încăierării, îi spuse Cersei regelui. Lordul Stark se întorcea beat de la un bordel. Oamenii lui i-au atacat pe Jaime şi pe gărzile lui, tocmai pe când soaţa lui îl ataca pe Tyrion pe drumul regelui.

— Robert, ştii că nu fac aşa ceva, zise Ned. Întreabă-l pe Lord Baelish, dacă te îndoieşti de mine. A fost şi el acolo.

— Am vorbit cu Degeţel, spuse Robert. El susţine că a alergat să aducă mantiile aurii înainte să izbucnească lupta şi a recunoscut că te întorceai de la un bordel.

— Un bordel? Blestemaţi să-ţi fie ochii, Robert, m-am dus acolo ca să o văd pe fiica ta! Mama ei i-a dat numele Barra. Arată ca prima fată pe care ai zămislit-o când eram flăcăi în Vale.

O privi pe regină în timp ce spunea toate astea; chipul ei era ca o mască, neclintit şi palid, netrădând absolut nimic. Robert se înroşi.

— Barra, mormăi el. Iar asta ar trebui să-mi facă plăcere? Afurisita de fată! Credeam că are mai mult bun-simţ.

— Nu poate avea mai mult de cincisprezece ani şi e deja o târfă, iar tu credeai că are şi bun-simţ? zise Ned nevenindu-i să creadă. Piciorul începea să-l doară tare. Era greu să se înfrâneze. Copila aia nebună este îndrăgostită de tine, Robert.

Regele privi spre Cersei.

— Acesta nu este un subiect potrivit pentru urechile reginei.

— Maiestăţii Sale nu-i va plăcea nimic din ce am eu de zis. Mi s-a spus că Regicidul a fugit din oraş. Dă-mi permisiunea să-l aduc în faţa justiţiei.

Regele îşi legăna cupa cu vin, căzut pe gânduri. Luă o înghiţitură.

— Nu, zise el. Nu mai vreau să aud de asta. Jaime ţi-a hăcuit trei oameni, iar tu cinci dintre ai lui. Povestea se termină aici.

Asta-i noţiunea ta de dreptate? se aprinse Ned. Dacă da, atunci sunt bucuros că nu mai sunt Mâna ta. Regina privi spre soţul ei.

— Dacă vrea un alt bărbat ar fi îndrăznit să vorbească unui Targaryen aşa cum ţi-a vorbit el ţie…

— Mă iei drept Aerys? o întrerupse Robert.

— Te-am luat drept rege. Jaime şi Tyrion sunt propriii tăi fraţi, prin toate legiuirile căsătoriei şi jurămintelor care ne unesc. Starkii l-au gonit pe unul şi l-au răpit pe celălalt. Omul ăsta te dezonorează cu fiecare respiraţie, iar tu zaci aici docil, întrebându-l dacă-l doare piciorul şi dacă n-ar vrea puţin vin.

Faţa lui Robert se întunecase de furie.

— De câte ori trebuie să-ţi spun să-ţi ţii gura, femeie? Chipul lui Cersei era o întruchipare a dispreţului.

— Ce mai haz au făcut zeii pe seama noastră, spuse ea. După toate regulile, tu ar trebui să fii în fuste, iar eu în cămaşă de zale.

Purpuriu la faţă de furie, regele izbucni, dându-i o lovitură grea, cu laţul palmei, peste tâmplă. Ea se lovi de masă şi căzu cu zgomot; totuşi, Cersei Lannister nu scoase nici măcar un icnet. Degetele ei subţiri atinseră obrazul, în vreme ce pielea-i albă şi moale prinsese deja să se înroşească. Până a doua zi, urma îi va acoperi jumătate din faţă.

— Voi purta această decoraţie de onoare, anunţă ea.

— Poart-o în tăcere, altfel te onorez din nou, promise Robert.

Strigă după un străjer, Ser Meryn Trant intră în încăpere, înalt şi sumbru în armura sa albă.

— Regina e obosită, spuse regele. Condu-o în iatacul ei. Cavalerul o ajută pe Cersei să se ridice şi o conduse afară fără nici un cuvânt. Robert se întinse după butelcă şi-şi umplu cupa.