Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Tyrion îşi lăsă capul pe o parte.

— Cum ce? îmi mărturisesc crimele, doamna mea… Catelyn Stark făcu un pas înainte.

— Eşti acuzat de a fi trimis un ucigaş năimit să-mi omoare fiul, Bran, în patul său, precum şi de plănuirea uciderii Lordului Jon Arryn, Mâna Regelui.

Tyrion ridică neajutorat din umeri.

— Mă tem că nu pot mărturisi crimele acestea. Nu ştiu nimic de nici un fel de omoruri.

Lady Lysa se ridică de pe tronul ei din lemn sculptat.

— Nu admit să fiu bătaia de joc a nimănui. Ţi-ai făcut micul tău număr, Pezevenghiule. Bănuiesc că te-a încălzit asta. Ser Vardis, du-l înapoi în temniţă… Dar de data asta, găseşte-i o celulă mai mică, cu podeaua înclinată mai mult.

— Aşa se face dreptate în Vale? tună Tyrion, atât de tare încât şi Ser Vardis îngheţă o clipă. Onoarea se opreşte la Poarta însângerată? Mă acuzaţi de crime, iar eu le neg, aşa că mă azvârliţi într-o celulă deschisă, să îngheţ şi să flămânzesc.

Îşi înălţă capul, oferindu-le tuturor o privelişte măreaţă a urmelor pe care i le lăsase Mord pe faţă.

— Unde-i dreptatea regelui? Sau nu face Eyrie parte din cele Şapte Regate? Sunt acuzat, spuneţi voi. Foarte bine. Cer un proces! Lăsaţi-mă să vorbesc şi lăsaţi ca adevărul sau minciunile mele să fie judecate deschis, în faţa zeilor şi a oamenilor.

Un murmur surd umplu înalta Sală. Tyrion ştiu că le venise de hac. Era nobil ereditar, fiul celui mai puternic dintre lorzii de pe domeniu, fratele reginei. Nu i se putea refuza un proces. Străjerii în mantii azurii începuseră să se îndrepte spre Tyrion, însă Ser Vardis îi opri şi privi spre Lady Lysa. Gura ei mică se rotunji într-un zâmbet nerăbdător.

— Dacă te judecăm şi vei fi găsit vinovat pentru crimele de care eşti acuzat, atunci, prin propriile legi ale regelui, va trebui să plăteşti cu sânge. Nu avem nici un călău în Eyrie, lord Lannister. Deschideţi Uşa Lunii.

Şirurile privitorilor se despărţiră. Între două coloane subţiri din marmură se vedea o uşă îngustă din lemn, cu o semilună sculptată în lemnul alb. Cei care se aflau mai aproape se traseră îndărăt când doi dintre străjeri mărşăluiră spre ea. Unul dintre ei ridică zăvoarele grele din bronz; cel de-al doilea deschise uşa spre interior. Mantiile albastre se ridicară fâlfâind pe umerii lor, umflate de o rafală de vânt care pătrunse mugind prin uşa deschisă. Dincolo de ea, se întindea vastitatea cerului nopţii, presărat cu stele reci şi nepăsătoare.

— Iată dreptatea regelui, zise Lysa Arryn. Flăcările torţelor tremurară ca nişte flamuri de-a lungul pereţilor, iar ici şi colo, cele istovite se stinseră.

— Lysa, cred că nu este înţelept, spuse Catelyn Stark când vântul negru vâjâi prin sală.

Sora ei nu o băgă în seamă.

— Vrei un proces, Lord Lannister. Prea bine, vei avea unul. Fiul meu va asculta orice vrei să spui şi-i vei asculta judecata. Apoi, vei putea pleca… pe o uşă sau pe alta.

Arăta atât de încântată de sine, se gândi Tyrion, şi nici nu era de mirare. Cum ar fi putut un proces să-i strice planurile când molâul de fiu-său era judecătorul? Tyrion privi spre Uşa Lunii. Mamă, vreau să-l văd zburând! spusese băiatul. Oare pe câţi îi mai trimisese pe uşă, până acum, micul mucos mizerabil?

— Vă mulţumesc, buna mea doamnă, dar nu văd de ce l-am deranja pe Lordul Robert, spuse Tyrion politicos. Zeii cunosc adevărul nevinovăţiei mele. Prefer verdictul lor, nu judecata oamenilor. Cer o judecată prin luptă.

— O furtună de hohote de râs erupse în înalta Sală a Arrynilor. Lordul Nestor Royce pufni, Ser Willis chicotea, Ser Lyn Corbray hohotea, iar ceilalţi îşi dădură capul pe spate şi râseră până ce lacrimile li se prelinseră pe faţă. Marillion scoase o notă şuie din harfa de lemn, mângâindu-i corzile cu degetele lui betegite. Chiar şi vântul părea că fluieră batjocoritor când se repezi cu un vaiet ascuţit prin Uşa Lunii.

Ochii apoşi, albaştri, ai Lysei Arryn îi oglindeau descumpănirea. O luase prin surprindere.

— Ai acest drept, asta-i sigur.

Tânărul cavaler cu vipera verde brodată pe pieptarul tunicii păşi înainte şi puse un genunchi pe podea.

— Doamna mea, vă implor să mă lăsaţi să vă reprezint cauza.

— Onoarea ar trebui să fie a mea, zise bătrânul Lord Hunter. Pentru dragostea pe care i-am purtat-o soţului dumneavoastră, lordul, lăsaţi-mă să-i răzbun moartea.

— Tatăl meu l-a slujit cu credinţă pe Lordul Jon, în calitate de înalt Administrator al Văii, bubui Ser Albar Royce. Lăsaţi-mă să-l reprezint acum pe fiul său.

— Zeii sunt de partea celui curat, spuse Ser Lyn Corbray; totuşi, adesea soarta este în favoarea celui cu sabia cea mai sigură. Cu toţii ştim cine este acesta.