![Pacientul englez [The English Patient - ro] - Читать Любимую Русскую Полную Книгу 👉 Read-E-Book.com](/uploads/posts/books/3/9/8/pacientul-englez-the-english-patient-ro-download.jpg)
Pacientul englez [The English Patient - ro]
- Автор: Ондатже Майкл
- Год: 1997
- Язык: Română
- Год: Univers
- ISBN: 0-9787532-0-8
- Переводчик: Monica Wolfe-Murray
- Жанр: Современная русская и зарубежная проза
Электронная книга - «Pacientul englez [The English Patient - ro]». Краткое содержание книги:
Veneam arareori la Cairo în vremea aceea, eram acolo cam o lună din trei. Lucram zi de zi în Departamentul de Egiptologie, scriindu-mi propria carte, Recentes Explorations dans le Desert Libyque, apropiindu-mă din ce în ce mai mult de text, ca şi cum deşertul se afla undeva pepagină, încât puteam chiar să miros cerneala care picura din stilou. Şi, în acelaşi timp, mă luptam cu prezenţa ei apropiată, mai obsedat, la drept vorbind, de contururile posibile ale gurii ei, de întinderea pielii în spatele genunchiului, de alba câmpie a pântecului, în timp ce îmi scriam scurta mea carte, şaptezeci de pagini, succintă şi la obiect, completată de hărţi din călătoriile noastre. Mi-a fost imposibil să-i îndepărtez trupul de pe pagină. Am vrut să-i dedic monografia ei, vocii ei, trupului ei pe care mi-l închipuiam alb-trandafiriu, înălţându-se dintr-un pat ca un lung arc încordat, dar am dedicat cartea unui rege. Crezând că o astfel de obsesie ar fi luată în râs, privită de ea de sus, cu o scuturare din cap politicoasă şi jenată.
Am început să mă port de două ori mai formal în prezenţa ei. O trăsătură caracteristică firii mele. Stângaci ca după o anterioară dezvăluire a propriei goliciuni. Este un obicei european. Era normal pentru mine — după ce, într-un mod straniu, o tradusesem în textul meu despre deşert — să mă încui acum într-o armură în prezenţa ei.
Pe gazonul lui Hassanein Bey — marele veteran al expediţiei din 1923 — s-a îndreptat spre mine alături de consilierul guvernamental Roundell şi mi-a întins mâna, l-a rugat să-i aducă ceva de băut, s-a întors din nou spre mine şi a spus, „Vreau să fiu a ta.” Roundell s-a înapoiat. A fost ca şi cum mi-ar fi înmânat un cuţit. În mai puţin de-o lună eram amanţi. În acea odaie de deasupra souk-ului, la nord de aleea papagalilor.
Am căzut în genunchi în holul cu pereţi de mozaic, cu faţa îngropată în valul rochiei ei, gustul sărat al acestor degete în gura ei. Formam o stranie statuie, noi doi, înainte de-a ne dezlănţui foamea unul de celălalt. Degetele ei scrijelind prin nisipul din părul meu rărit. Cairo şi toate deşerturile sale în jurul nostru.
Era oare o dorinţă îndreptată spre tinereţea ei, spre aerul ei copilăros, băieţos, zvelt şi ager? Grădinile pe care ţi le-am descris când îţi vorbeam despre grădini erau toate ale ei.
Avea acea măruntă scobitură la gât, pe care o numisem Bosforul. Mă aruncam de pe umărul ei în Bosfor. Îmi odihneam acolo ochiul. Îngenuncheam în timp ce ea mă privea curioasă ca şi cum aş fi fost străin de această planetă. Ea cu privirea ei întrebătoare. Mâna ei răcoroasă brusc pe gâtul meu într-un autobuz din Cairo. Luând împreună un taxi acoperit, atingerile noastre grăbite între Podul Khendive Ismail şi Clubul Tipperary. Sau soarele strecurat prin degetele ei, în holul de la etajul trei al muzeului, când mâna ei mi-a acoperit faţa.
În ceea ce ne privea, trebuia să evităm să fim văzuţi numai de o singură persoană.
Dar Geoffrey Clifton făcea parte din maşinăria englezească. Avea un arbore genealogic care pornea de la Canute[45]. Această maşinărie nu i-ar fi dezvăluit în mod inevitabil lui Clifton, însurat de numai optsprezece luni, infidelitatea soţiei sale, dar a început să dea târcoale greşelii, bolii din interiorul sistemului. Ştia fiecare mişcare făcută de ea şi de mine din acea primă zi, de la atingerea stângace din porte cochere[46] a hotelului Semiramis.
Eu îi ignorasem remarcile despre rudele soţului ei. Iar Geoffrey Clifton era la fel de neştiutor ca şi noi în ceea ce privea larga reţea engleză veghind asupra noastră. Dar cercul de gărzi personale îl urmărea pe soţul ei şi îl ţineasub protecţie. Doar Madox, care era un aristocrat cu un trecut plin de conexiuni militare, ştia despre aceste discrete convoluţiuni. Doar Madox, cu un tact incalculabil, m-a avertizat cu privire la existenţa unui asemenea cerc. Eu îl purtam cu mine pe Herodot, iar Madox — un sfânt în propria sa căsnicie — purta la el Anna Karenina, recitind întruna povestea de iubire şi trădare. Într-o zi, mult prea târziu pentru a mai putea evita maşinăria pe care o pusesem în mişcare, a încercat să-mi explice cercul lui Clifton printr-o paralelă cu fratele Annei Karenina. Dă-mi cartea. Ia ascultă.
Jumătate din Moscova şi Petersburg erau rude sau prieteni ai lui Oblonski. Se născuse în acel cerc de oameni care erau, sau aveau să devină, cei de sus în această lume. O treime din oficialităţi, oameni în vârstă, erau prieteni de-ai tatălui său, şi îl ştiau de când fusese un prunc înfăşat în scutece… Prin urmare, cei care-şi împart privilegiile pe acest pământ îi erau cu toţii prieteni. Nu puteau trece peste unul de-al lor… Era de ajuns doar să nu ridice obiecţiuni sau să invidieze pe cineva, să nu se certe sau să se supere, lucruri pe care, dată fiind bunătatea sa înnăscută, nu le făcea niciodată.
Am ajuns să iubesc bătaia uşoară a unghiei tale pe seringă, Caravaggio. Prima dată când Hana mi-a injectat morfină în prezenţa ta erai la fereastră, şi, la bătaia unghiei ei, gâtul ţi-a zvâcnit spre noi. Îmi recunosc un camarad. Aşa cum un amant va recunoaşte întotdeauna alţi amanţi sub camuflajul lor.
Femeile aşteaptă totul de la un amant. Şi, mult prea des, eu dispăream în adânc. Aşa cum oştirile dispar sub nisipuri. Şi mai era teama de soţul ei, credinţa în propria ei loialitate, vechea mea dorinţă de a fi independent, dispariţiile mele, suspiciunile ei faţă de mine, neîncrederea mea în iubirea ei. Paranoia şi claustrofobia iubirii tăinuite.
— Cred că ai devenit inuman, mi-a spus.
— Nu sunt singurul trădător.
— Nu cred că-ţi pasă că un asemenea lucru s-a petrecut printre noi. Aluneci peste toate cu ura şi teama ta de a poseda, de a fi posedat, de a purta un nume. Tu crezi că asta este o virtute. Eu cred că eşti inuman. Dacă eu te părăsesc, la cine ai să te duci? Ai să-ţi găseşti o altă amantă?
N-am spus nimic.
— Spune că nu, fir-ai să fii.
Întotdeauna şi-a dorit cuvinte, le iubea, crescuse printre ele. Cuvintele îi dădeau claritate, îi ofereau o logică, un tipar. Pe când eu simţeam că vorbele îndoaie emoţiile ca pe nişte nuiele înmuiate în apă.
S-a întors la soţul ei.
De acum înainte, ori ne găsim sufletele, ori ni le pierdem.
Mările se retrag, de ce nu şi amanţii? Porturile din Efes, râurile din Heraclit, toate dispar şi le iau locul estuare de nămol. Soţia lui Candaules devine soţia lui Gyges. Biblioteci ard.
Ce fusese legătura noastră? O trădare a celor din jur, sau o aspiraţie spre o altă viaţă?
Ea s-a suit înapoi în căminul ei, lângă soţul ei, iar eu m-am retras prin baruri cu tejghele de zinc.
45
Canute — rege al Angliei (994–1035).
46
Porte cochere (fr.) — intrare pentru trăsuri.