Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Chiar şi pe patul de moarte, se gândi Catelyn cu tristeţe.

— Nu s-a căsătorit. Ştii asta, tată. Nici nu se va căsători vreodată.

— I-am spus… i-am poruncit. Însoară-te! Eram lordul său. Ştie. Era dreptul meu să-i găsesc perechea. Una bună. O Redwyne. Casă veche. O dulceaţă de fată, drăguţă… pistruiată… Bethany, da. Biata copilă. Încă-l mai aşteaptă. Da. Încă…

— Bethany Redwyne s-a măritat cu Lordul Rowan cu ani în urmă, îi reaminti Catelyn. Are trei copii cu el.

— Chiar şi aşa, murmură Lordul Hoster. Chiar şi aşa. Scuip pe fata aceea! Redwynii… M-au scuipat pe mine. Pe lordul său, fratele său… acest Peşte Negru. Am avut şi alte oferte. Fata Lordului Bracken. Walder Frey… oricare dintre cele trei, zicea el… S-a căsătorit? Cu cineva? Cineva?

— Cu nimeni, zise Catelyn, dar a străbătut multe leghe ca să vină să te vadă, croindu-şi drum prin luptă spre Riverrun. N-aş fi aici dacă Ser Brynden nu ne-ar fi ajutat.

— A fost un războinic straşnic, rosti tatăl ei răguşit, Asta poate face. Cavaler al Porţii, da. Se lăsă pe spate şi închise ochii, obosit până peste poate. Trimite-l. Mai târziu. Acum am să dorm. Prea bolnav ca să lupt. Trimite-l mai târziu pe Peştele Negru…

Catelyn îl sărută uşor, îi netezi părul şi-l lăsă în umbra fortăreţei sale, cu râurile curgând dedesubt. Adormise înainte ca ea să plece.

Când se întoarse în curtea de jos, Ser Brynden Tully stătea pe treptele dinspre apă cu cizmele ude, discutând cu comandantul gărzilor de la Riverrun. Se duse direct la el.

— Este…

— Pe moarte, răspunse ea. Aşa cum ne-am temut.

Pe faţa ridată a unchiului său durerea se putea vedea limpede. Îşi trecu degetele prin părul des şi încărunţit.

— Vrea să mă vadă? Ea dădu din cap.

— Zice că-i prea bolnav ca să lupte. Brynden Peşte Negru chicoti.

— Sunt o cătană prea bătrână ca să cred aşa ceva. Hoster mă va certa pentru fata aceea, Redwyne, chiar şi când îi vom aprinde rugul funerar, afurisite fie-i oasele.

Catelyn zâmbi, ştiind că era adevărat.

— Nu-l văd pe Robb.

— S-a dus cu Greyjoy în sală, cred.

Theon Greyjoy era aşezat pe bancă în Marea Sală de la Riverrun, delectându-se cu un corn de bere şi răsfăţând garnizoana tatălui ei cu povestea masacrului de la Pădurea Şoaptelor.

— Unii au încercat să fugă, dar am închis valea la ambele capete şi am ţâşnit din beznă cu sabia şi lancea. Lannisterii trebuie să fi crezut că Ceilalţi înşişi tăbărâseră peste ei când lupul lui Robb a dat iama. L-am văzut smulgând braţul unui om de la umăr, iar caii au înnebunit la mirosul lui. Nici nu vă pot spune câţi oameni au fost aruncaţi din şa…

— Theon, îl întrerupse ea, unde l-aş putea găsi pe fiul meu?

— Lordul Robb s-a dus să viziteze grădina zeilor, doamna mea.

Asta era ceea ce ar fi făcut şi Ned. Este fiul tatălui său, la fel de mult ca al meu, trebuie să-mi amintesc. Oh, zeilor, Ned…

Îl află pe Robb sub acoperişul verde al frunzelor, înconjurat de sequoia înalţi şi de ulmi bătrâni, măreţi, îngenuncheat înaintea copacului inimii, un arbore zvelt, cu un chip mai degrabă trist decât fioros. Sabia lungă era aşezată înaintea lui, cu vârful înfipt în pământ, iar mâinile sale înmănuşate erau strânse pe mâner. În jurul său erau şi alţii îngenuncheaţi: Marele Jon Umber, Rickard Karstark, Maege Mormont, Galbart Glover, mulţi alţii. Chiar şi Tytos Blackwood se afla printre ei, marea lui mantie din pene de corb era desfăşurată în evantai în spatele lui. Aceştia sunt cei care-i venerează pe vechii zei, îşi dădu ea seama. Se întrebase la ce zei mai ţine ea în aceste zile şi nu putuse găsi vreun răspuns.

Nu-i va deranja în timpul rugăciunilor. Zeii trebuiau lăsaţi să-şi ia partea… chiar şi zeii cruzi care i-l luaseră pe Ned şi pe tatăl ei, lordul. Aşadar, Catelyn aşteptă. Vântul dinspre râu mişca crengile înalte şi la dreapta ei putea vedea Turnul Roţii, cu iedera pe o latură. Pe când stA tea acolo, o inundară toate amintirile.

Tatăl ei o învăţase să călărească printre copacii aceştia, aici era ulmul din care căzuse Edmure când îşi rupsese braţul, iar acolo, sub umbrarul acela, ea şi Lysa se jucaseră de-a sărutatul cu Petyr.

Nu se mai gândise la asta de ani de zile. Cât de tineri fuseseră toţi, ea nu mai mare decât Sansa, Lysa mai mică decât Arya, iar Petyr, tânăr şi nerăbdător. Fetele îl schimbaseră între ele, serioase sau chicotind, pe rând. Amintirea îi revenise atât de vie, încât aproape că-i simţea degetele transpirate pe umeri şi mirosul de mentă din respiraţie. Întotdeauna prin grădina zeilor găseau mentă, iar lui Petyr îi plăcea s-o mestece. Fusese un băiat atât de neastâmpărat, mereu dând de necazuri.

— A încercat să-mi bage limba în gură, îi mărturisise Catelyn surorii sale, după aceea, când rămăseseră singure.