Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

— Cunosc pedeapsa pentru dezertare, lordul meu. Nu mă tem de moarte.

— Moarte! ţipă corbul.

— Nici de viaţă, sper eu, spuse Mormont tăindu-şi şunca şi oferind o bucăţică păsării. Nu ai dezertat, nu încă. Eşti aici. Dacă i-am decapita pe toţi băieţii care se duc în Oraşul Cârtiţei noaptea, numai nălucile ar mai păzi Zidul. Totuşi, poate că ai de gând să fugi mâine din nou, sau poate peste două săptămâni. Nu-i aşa? Nu asta speri, băiete?

Jon rămase tăcut.

— Mă gândeam eu. Mormont înlătură coaja unuia dintre ouăle fierte. Tatăl tău e mort. Crezi că-l mai poţi readuce la viaţă?

— Nu, răspunse el mohorât.

— Bine, spuse Mormont. Am mai văzut noi morţi revenind la viaţă, tu şi cu mine, şi nu mi-as dori să mai văd asta încă o dată. Înfulecă oul din două înghiţituri şi-şi îndepărtă dintre dinţi aşchiile de coajă. Fratele tău este la luptă, cu toate armatele din nord în spatele lui. Oricare dintre lorzii lui stegari comandă mai mulţi oameni decât ai putea găsi vreodată în Rondul de Noapte. Cum îţi imaginezi că ar avea nevoie de ajutorul tău? Eşti un asemenea războinic grozav, sau ai vreun grumkin prin buzunare, care ţi-a vrăjit sabia?

Jon nu avea nici un răspuns. Corbul ciugulea un ou, spărgându-i coaja. Strecurându-şi ciocul prin gaura făcută, scoase fărâmituri de albuş şi gălbenuş. Bătrânul Urs oftă.

— Nu eşti singurul afectat de acest război. Că-mi place sau nu, sora mea mărşăluieşte în armata fratelui tău, ea şi fiicele ei îmbrăcate în zale de bărbaţi. Maege este o hoaşcă bătrână, încăpăţânată şi ţâfnoasă, foarte hotărâtă. Adevărul este că abia rezist să fiu prin apropierea femeii aceleia bicisnice, însă asta nu înseamnă că aş iubi-o mai puţin decât le iubeşti tu pe surorile tale vitrege, încruntându-se, Mormont înşfacă ultimul ou si-l strânse în pumn până-i zdrobi coaja. Sau poate că da. Chiar dacă o fi aşa, tot aş jeli-o dacă ar fi ucisă, deşi n-aş lăsa să se vadă nimic. Şi eu am rostit cuvintele, la fel ca tine. Locul meu este aici… Unde este al tău, băiete?

Eu nu am nici un loc, ar fi vrut Jori să spună, sunt un bastard, nu am drepturi, nici nume, nici mamă, iar acum nici măcar tată. Cuvintele pe care le rosti fură:

— Nu ştiu.

— Eu ştiu, spuse Lordul Comandant Mormont. Se stârneşte vântul rece, Snow. Dincolo de Zid se alungesc umbrele. Cotter Pyke scrie că turme imense de elani se îndreaptă spre sud şi spre răsărit, spre mare, iar mamuţii fac la fel. Mai spune că unul dintre oamenii lui a descoperit urme de paşi uriaşe, strâmbe, la mai puţin de trei leghe distanţă de Rondul de la Răsărit. Cercetaşii de la Turnul Umbrei au găsit sate întregi abandonate, iar Ser Denys spune că vede noaptea focuri pe munţi, flăcări uriaşe care ard de la apus până-n zori. Quorin Halfhand a luat un prizonier în adâncimea Văii, iar omul jură că Mance Rayder şi-a masat toţi oamenii într-un avanpost nou, secret, numai zeii ştiu pentru ce. Crezi că unchiul tău, Benjen, a fost singurul cercetaş pe care l-am pierdut în ultimul an?

— Ben Jen, croncăni corbul, ridicând capul, iar bucăţele de ou îi căzură din cioc. Ben Jen. Ben Jen.

— Nu, răspunse Jon. Mai fuseseră şi alţii. Mult prea mulţi.

— Crezi că războiul fratelui tău este mai important decât al nostru? latră bătrânul.

Jon îşi muşcă buza. Corbul bătu din aripi spre el. Război, război, război, piui el.

— Nu-i, continuă Mormont. Zeii să ne aibă în paza lor, băiete, nu eşti orb şi nici prost. Când morţii încep să vâneze în noapte, crezi că mai contează cine şade pe Tronul de Fier?

— Nu. Jon nu se gândise la asta.

— Tatăl tău, lordul, te-a trimis la noi, Jon. De ce, cine ar putea spune?

— De ce, de ce3 de ce, ţipă corbul.

— Tot ce ştiu este că sângele Primilor Oameni curge în venele familiei Stark. Primii Oameni au construit Zidul şi se spune că-şi amintesc lucruri care ar fi fost uitate altfel. Iar fiara aia a ta… ne-a condus la arătările acelea, te-a avertizat asupra mortului-viu de pe trepte. Ser Jaremy ar spune, fără îndoială, că toate astea sunt întâmplări, dar Ser Jaremy e mort, iar eu nu. Lordul Mormont împunse o bucată de şuncă folosind vârful pumnalului. Cred că ai fost hărăzit să fii aici şi vreau ca tu şi lupul tău să fiţi cu noi când ne-om duce dincolo de Zid.

Cuvintele lui trimiseră fiori pe spinarea lui Jon.

— Dincolo de Zid?

— Cum m-ai auzit. Am de gând să-l găsesc pe Ben Stark, mort sau viu. Mestecă şi înghiţi şunca. Nu voi sta proţăpit aici, aşteptând zăpezile şi vântul îngheţat. Trebuie să aflăm ce se întâmplă. De data asta, Rondul de Noapte se va năpusti în forţă împotriva Regelui-de-dincolo-de-Zid, a Celorlalţi sau a orice altceva ar mai putea fi acolo. Am de gând să preiau eu însumi comanda, îşi aţinti vârful pumnalului spre pieptul lui Jon. După obicei, servitorul Lordului Comandant este şi scutierul său… Însă nu vreau să mă trezesc în fiecare zori de zi întrebându-mă dacă nu cumva ai şters-o din nou. Aşa că am nevoie de răspunsul tău, Lord Snow, am nevoie de el acum. Eşti frate din Rondul de Noapte… ori bastardul care vrea să se joace de-a războiul?