Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Jhogo o zări pe prima.

— Acolo, spuse el cu vocea şoptită. Dany privi şi o văzu, ivindu-se jos pe cerul dinspre răsărit. Prima stea era o cometă, arzând roşie. Roşie ca sângele; roşie ca focuclass="underline" coada dragonului. Nici n-ar fi putut cere un semn mai puternic.

Dany luă torţa din mâna lui Aggo şi o înfipse între buşteni. Uleiul luă foc imediat, iar tufele şi iarba uscată, o clipă mai târziu. Flăcări firave urcară pe lemn ca nişte şoareci iuţi, roşii, alunecând pe ulei şi sărind din scoarţă spre crengi şi frunze. O dogoare tot mai puternică răbufni spre faţa ei, moale şi bruscă, precum răsuflarea unui îndrăgostit, însă în câteva clipe devenise mult prea puternică pentru a fi îndurată. Dany se dădu înapoi. Lemnul pocnea, din ce în ce mai tare. Mirri Maz Duur începu să cânte cu o voce ascuţită şi modulată. Flăcările se învolburau şi se zbăteau, năpustindu-se spre platformă. Apusul tremura de parcă aerul însuşi se lichefiase din cauza căldurii. Dany auzi buştenii crăpând şi pocnind. Focul o înghiţi pe Mirri Maz Duur. Cântecul ei crescu în intensitate, devenind mai ascuţit… apoi se poticni, încă o dată şi încă o dată, transformându-se într-un urlet înfiorător, intens şi plin de durere.

Iar acum flăcările ajunseră la Drogo, înconjurându-l. Hainele lui luară foc, iar pentru o clipă, khal-ul fu înveşmântat în limbi de mătase portocalie şi fuioare de fum, cenuşiu şi uleios. Buzele lui Dany se despărţiră şi se pomeni ţinându-şi răsuflarea. O parte din ea ar fi vrut să se ducă după el, aşa cum se temuse Ser Jorah, să se grăbească în flăcări pentru a cere iertarea lui şi pentru a-l primi în ea pentru ultima dată, focul topind carnea de pe oasele lor până ce vor fi doar unul, pentru totdeauna.

Putea simţi mirosul de carne arsă, deloc altfel decât cel al cărnii de cal prăjindu-se deasupra vetrei. Rugul mugea în bezna tot mai adâncă precum o fiară uriaşă, înghiţind sunetele tot mai slabe ale ţipetelor lui Mirri Maz Duur şi trimiţând în sus limbi lungi de foc pentru a linge pântecul nopţii. Pe măsură ce fumul deveni tot mai gros, Dothrakii se dădură înapoi, tuşind. Pale uriaşe de foc portocaliu se unduiau ca flamurile în vântul infernal, buştenii şuierând şi pocnind, scântei strălucitoare se ridicau pe coama fumului pentru a pluti departe, în noapte, precum licuricii nou-născuţi. Căldura bătea aerul cu aripile sale uriaşe, roşii, alungându-i pe Dothraki înapoi, gonindu-l chiar şi pe Mormont, însă Dany rămase pe loc. Era sânge din sânge de dragon, iar focul era în ea.

Simţise acest lucru cu mult timp în urmă, se gândi ea, apropiindu-se cu un pas de învolburarea de flăcări, însă vatra nu-i fusese suficientă. Focul se zbătea înaintea ei precum femeile care dansaseră la nunta ei, răsucindu-se şi cântând şi întorcându-şi voalurile portocalii, galbene şi purpurii, înspăimântătoare la privit, totuşi plăcute, atât de plăcute, vii în căldura lor. Dany îşi deschise braţele spre ele, iar pielea ei se înroşi, strălucind. Şi asta-i tot o nunta, se gândi ea. Mirri Maz Duur tăcuse. Preoteasa o crezuse o copilă, însă copiii cresc şi învaţă.

Încă un pas şi Dany simţi căldura nisipului pe tălpile ei, chiar şi prin sandale. Transpiraţia îi curgea pe coapse şi între sâni, şiroindu-i pe obraji, acolo unde i se prelinseseră, cândva, lacrimile. Ser Jorah striga în spatele ei, însă el nu mai conta, doar focul mai însemna ceva. Flăcările erau aşa de frumoase, cele mai frumoase lucruri pe care le văzuse vreodată, fiecare un vrăjitor înveşmântat în galben şi oranj şi purpuriu, în mantii lungi, fumurii. Zări lei de foc vineţii şi şerpi galbeni şi inorogi de un albastru-deschis; văzu peşti şi vulpi şi monştri, lupi şi păsări strălucitoare şi copaci înfloriţi, fiecare mai frumos decât cei dinaintea lui. Văzu un cal, un armăsar măreţ, cenuşiu, din fum, coama sa curgând într-un nimb de flacără albastră. Da, dragostea mea, soarele şi stelele mele, da, încalecă acum, călăreşte acum.

Vesta sa începu să fumege, aşa că Dany o scutură de pe ea şi o lăsă să cadă la pământ. Pielea pictată izbucni dintr-odată în flăcări când ea se trase mai aproape de foc, cu sânii dezgoliţi, şiroaie de lapte curgând din sfârcurile ei roşii şi umflate. Acum, se gândi ea, acum, şi pentru o clipă îl zări pe Khal Drogo înaintea ei, călare pe armăsarul fumuriu, cu un bici de flăcări în mână. Îi zâmbi, iar biciul şerpui spre rug, şuierând.