Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]
- Автор: Мартин Джордж Рэймонд Ричард
- Год: 2007
- Язык: Română
- Год: Nemira
- ISBN: 978-973-143-062-1
- Переводчик: Silviu Genescu
- Жанр: Фэнтези
Электронная книга - «Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]». Краткое содержание книги:
George R.R. Martin nu doar scrie un roman, ci creează o lume. O lume în care iernile pot dura ani întregi, în care luptele cu săbiile sunt la ordinea zilei, iar magia există. Narată din mai multe puncte de vedere, povestea are la bază confruntările dintre conducătorii a şapte regate, ce urmăresc miza cea mare, tronul, şi pericolele inimaginabile ce ameninţă hotarele tărâmului. Urmărind un număr mare de personaje şi mai multe fire epice, autorul le îmbină armonios, rezultând un fantasy de excepţie.
Din seria „Un cântec de gheaţă şi foc” au mai fost traduse cărţile „Încleştarea regilor” şi „Iureşul săbiilor”, cel de-al patrulea volum fiind în pregătire. Anul acesta urmează să fie lansată a cincea carte, alte două fiind planificate de autor. Martin a obţinut premiul Locus pentru fiecare dintre primele trei volume ale seriei şi nominalizări pentru toate patru la prestigioasele premii de SF şi fantasy, Hugo şi Nebula.
— Prinţesă…, începu el.
— De ce-mi spui aşa? îl provocă Dany. Fratele meu, Viserys, a fost regele tău, nu-i aşa?
— A fost, doamna mea.
— Viserys e mort. Sunt moştenitoarea lui, ultimul vlăstar al Casei Targaryen. Orice a avut el este acum al meu.
— Regina… mea, spuse Ser Jorah, căzând într-un genunchi. Sabia mea, care a fost a lui, este acum a voastră, Daenerys. Şi inima mea la fel, ea nu a aparţinut niciodată fratelui vostru. Eu sunt doar un cavaler, nu am nimic să vă ofer, decât exilul, însă vă implor, ascultaţi-mă. Lăsaţi-l pe Khal Drogo să plece. Nu veţi fi singură. Vă promit asta, nici un bărbat nu vă duce la Vaes Dothrak decât dacă veţi vrea asta. Nu trebuie să intraţi în dosh khaleen. Veniţi în est cu mine. Yi Ti, Quarth, Marea de Jad, Asshai de lângă Umbră. Vom vedea toate minunile încă nevăzute, vom bea vinurile pe care zeii vor crede de cuviinţă să ni le ofere. Vă rog, khaleesi. Ştiu ce vreţi să faceţi. Dar nu! Să nu faceţi asta.
— Trebuie, îi spuse Dany. Îi mângâie faţa cu blândeţe, cu tristeţe. Nu înţelegi.
— Înţeleg că l-aţi iubit, rosti Ser Jorah cu un glas plin de disperare. Şi eu mi-am iubit, cândva, soaţa, dar nu am murit împreună cu ea. Sunteţi regina mea, sabia mea este a voastră, însă nu-mi cereţi să stau deoparte în timp ce urcaţi pe rugul lui Drogo. Nu mă voi uita cum ardeţi.
— De asta te temi? Dany îl sărută uşor, pe fruntea lui lată. Nu sunt chiar aşa de copilă, dragul meu ser.
— Nu doriţi să muriţi cu el? Juraţi asta, regina mea?
— O jur, spuse ea în Limba Comună a celor Şapte Regate, care, de drept, erau ale ei.
Cel de-al treilea nivel al podiumului era format din crengi nu mai groase decât un deget, acoperite cu frunze uscate şi nuiele. Le aşezaseră de la nord la sud, de la gheaţă la foc, şi le înălţară cu perne şi cu mătăsurile aşternuturilor. Soarele începuse să coboare spre apus atunci când sfârşiră. Dany îi chemă pe Dothraki în jurul ei. Mai rămăseseră ceva mai puţin de o sută. Cu câţi începuse Aegon? se întrebă ea. Dar nu mai conta.
— Voi veţi fi khalasar-ul meu, le spuse ea. Văd chipurile sclavilor. Vă eliberez. Daţi-vă jos jugurile. Puteţi să plecaţi, dacă vreţi, nimerii nu vă va vătăma. Dacă rămâneţi, veţi fi fraţi şi surori, soţi şi soţii. Ochii negri o priviră obosiţi, fără nici o expresie. Văd copii, femei, chipurile zbârcite ale bătrânilor. Ieri eram şi eu o copilă. Astăzi sunt femeie. Mâine voi fi bătrână. Fiecăruia dintre voi îi spun: daţi-mi mâinile şi inimile voastre, şi va fi mereu un loc pentru voi. Se întoarse spre cei trei tineri războinici din khas-ul ei. Jhogo, ţie îţi voi da biciul cu mâner de argint care a fost darul meu de nuntă şi te numesc ko, îţi cer să juri că vei trăi şi vei muri ca sânge din sângele meu, călărind lângă mine ca să mă fereşti de rele.
Jhogo luă biciul din mâinile ei, însă pe faţa sa se citea nedumerirea.
— Khaleesi, spuse el ezitând, asta nu se face. Mă voi acoperi de ruşine fiind călăreţul de sânge al unei femei.
— Aggo, spuse Dany fără să acorde nici o atenţie vorbelor lui Jhogo. Daca mă uit îndărăt, sunt pierdută, Ţie-ţi dau arcul din os de dragon care a fost darul meu de nuntă. Era dublu îndoit, de un negru lucios, elegant, mai înalt decât ea. Te numesc ko şi-ţi cer să juri că vei trăi şi vei muri ca sânge din sângele meu, călărind lângă mine ca să mă fereşti de rele.
Aggo acceptă arcul plecându-şi ochii.
— Nu pot rosti cuvintele. Numai un bărbat poate conduce un khalasar ori să numească un ko.
— Rakharo, spuse Dany întorcându-se din faţa refuzului, tu vei primi marele arakh care mi-a fost dat ca dar de nuntă, cu mânerul şi lama turnate în aur. Şi pe tine te numesc ko si-ti cer să trăieşti şi să mori ca sânge din sângele meu, să călăreşti lângă mine ca să mă fereşti de rele.
— Eşti khaleesi, răspunse Rakharo luând arakh-ul. Voi călări lângă tine până la Vaes Dothrak, pe sub Mama Munţilor, şi am să te feresc de rele până ce-ţi vei lua locul între bătrânele din dosh khaleen. Nu pot să promit mai mult.
Ea dădu din cap liniştită, de parcă nici n-ar fi auzit răspunsul, întorcându-se spre ultimul dintre vitejii săi.
— Ser Jorah Mormont, primul şi cel mai măreţ dintre cavalerii mei, nu am nici un dar de nuntă să-ţi dau, însă îţi jur că într-o zi vei primi din mâinile mele o sabie aşa cum lumea nu a mai văzut, călită de dragoni şi făurită din oţel Valyrian. Şi am să-ţi cer şi ţie jurământul.
— Îl ai, regina mea, zise Ser Jorah, îngenunchind pentru a-şi pune sabia la picioarele ei. Jur să te servesc şi să mă supun ţie, să mor pentru tine, dacă va trebui.
— Orice s-ar întâmpla?
— Orice s-ar întâmpla.
— Mă aştept să-ţi respecţi jurământul. Mă rog să nu regreţi niciodată că l-ai făcut. Dany îl ridică în picioare, înălţându-se pe vârfuri să-i ajungă la buze, îl sărută blând şi-i spuse: Eşti primul din Garda Reginei.
Putea simţi ochii întregului khalasar aţintiţi asupra ei când intră în cort. Dothrakii murmurau şi-i aruncau priviri ciudate, din colţul ochilor lor întunecaţi, migdalaţi. O credeau nebună, îşi dădu ea seama. Poate că era. Va afla destul de curând. Dacă mă uit îndărăt, sunt pierdută.
Baia ei era aproape fiartă când Irri o ajută să intre în cadă, însă Dany nu se strâmbă şi nici nu ţipă. Îi plăcea fierbinţeala. O făcea să se simtă curată. Jhiqui aromase apa cu uleiurile pe care le găsise în piaţa din Vaes Dothrak; aburul se ridică umed şi parfumat. Doreah îi spălă pârul şi i-l pieptănă, descâlcindu-l. Irri o frecă pe spate. Dany închise ochii şi lăsă apa şi mireasma s-o învăluie. Putea simţi căldura strecurându-se prin rana dintre coapsele ei. Se cutremură când intră în ea, iar durerea şi înţepeneala ei păreau să se dizolve. Plutea.
Când se curaţi, slujnicele ei o ajutară să iasă din apă. Irri şi Jhiqui o uscară cu evantaiele, în vreme ce Doreah îi netezi părul până ce-l simţi ca un râu de argint lichid, curgându-i pe spate. O parfumară cu flori aromate şi scorţişoară ; o picătură pe fiecare încheietură, în spatele urechilor, pe vârful sânilor grei de lapte. Ultima picătură fu pentru sexul ei. Simţi degetul lui Irri uşor şi răcoros precum sărutul unui iubit atunci când alunecă între buzele ei.
După aceea, Dany le trimise afară, ca să poată să-l pregătească pe Khal Drogo pentru ultima lui călătorie spre tărâmurile nopţii. Îi spălă trupul şi-i pieptănă părul unsuros, plimbându-şi degetele prin el pentru ultima oară, simţind greutatea lui, amintindu-şi de prima dată când îl atinsese, de noaptea de după nuntă. Părul lui nu fusese tăiat niciodată. Câţi bărbaţi mureau, oare, cu părul netăiat? îşi îngropa faţa în el şi inhala aroma grea a uleiurilor. Mirosea ca iarba şi ca pământul cald, ca fumul şi sămânţa bărbătească, a cai. Mirosea ca Drogo. Iartă-mă, soare al vieţii mele, se gândi ea. Iartă-mă pentru ce am făcut şi trebuie să fac. Am plătit preţul, steaua mea, dar a fost prea mare, prea mare…
Dany îi împleti părul, îi strecură inelele de argint în mustaţă şi-i atârnă clopoţeii, unul câte unul. Erau atât de mulţi, din aur, argint şi bronz. Clopoţei, pentru ca duşmanii să-l audă venind şi să-şi piardă puterile de frică, îi puse jambierele şi cizmele înalte, încingându-l cu centura grea de medalioane din aur şi argint. Peste pieptul lui brăzdat de cicatrici aşeză o vestă pictată, veche şi decolorată, cea pe care Drogo o preţuise cel mai mult. Pentru ea însăşi, alese pantaloni largi din mătase, sandale care se închideau cu şireturi până la jumătatea piciorului şi o vestă ca a lui Drogo.