Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

— Unu contra şapte? Halder dădu un semnal. Băieţii se risipiră, înconjurându-l.

— Ce vreţi de la la mine?

— Vrem să te ducem înapoi, unde-ţi este locul, spuse Pyp.

— Locul meu este lângă fratele meu.

— Noi suntem fraţii tăi acum, rosti Grenn.

— Îţi vor tăia capul dacă pun mâna pe tine, ştii asta, interveni Broscoiul scoţând un hohot nervos. E aşa o prostie, este ceva ce ar face numai un bizon!

— Eu n-aş face-o, comentă Grenn. Nu-mi încalc jurământul. Am roşit cuvintele şi pentru mine asta înseamnă totul.

— Şi pentru mine, le spuse Jon. Nu înţelegeţi? Mi-au ucis tatăl. E război, fratele meu Robb luptă în domeniile riverane…

— Ştim, zise Pyp solemn. Sam ne-a spus tot.

— Ne pare rău de tatăl tău, făcu Grenn, dar nu contează. Odată ce ai rostit cuvintele, nu mai poţi să pleci, indiferent de motive.

— Eu trebuie să plec, spuse Jon febril.

— Ai rostit cuvintele, îi aminti Pyp. Acum începe rondul meu, ai spus. Nu se va sfârşi decât cu moartea mea.

— Voi trăi şi voi muri la post, adăugă Grenn dând din cap.

— Nu trebuie să-mi spuneţi cuvintele, le cunosc la fel de bine ca voi.

Se înfuriase acum. Oare de ce nu-l puteau lăsa să-şi vadă de drum? Nu făceau decât să complice lucrurile.

— Eu sunt spada în întuneric, intona Halder.

— Păzitorul de pe metereze, piui Broscoiul.

Jon îi blestemă pe toţi. Nici nu-l luară în seamă. Pyp îşi trase calul mai aproape, recitând:

— Eu sunt focul care alunga frigul, lumina care aduce zorii, cornul care-i trezeşte pe cei adormiţi, scutul care apară tărâmul oamenilor.

— Staţi departe de mine, îi preveni Jon, agitându-şi sabia. Vorbesc serios, Pyp. Nici măcar nu purtau armuri, i-ar fi putut tăia în bucăţi, dacă ar fi trebuit.

Matthar îi dăduse ocol venind din spate. Se alătură corului:

Îmi ofer viaţa şi onoarea pentru Rondul de Noapte. Jon îşi îmboldi iapa, făcând-o să se mişte în cerc. Băieţii se adunaseră în jurul său, blocându-l din toate părţile.

— În noaptea asta… Halder se apropie din stânga.

— „.şi în toate cele care vor veni, termină Pyp. Se aplecă spre dârlogii lui Jon. Astea-s posibilităţile tale: ucide-ne sau vino înapoi cu noi.

Jon îşi ridică sabia… şi o coborî, neajutorat.

— Să fiţi blestemaţi, spuse el. Toţi.

— Trebuie să-ţi legăm mâinile, sau ne dai cuvântul tău că vii cu noi fără să ne faci necazuri? întrebă Halder.

— N-am să fug, dacă asta voiai să spui. Nălucă se arătă dintre copaci, iar Jon îi aruncă o privire. De mare ajutor mi-ai mai fost şi tu, zise el. Ochii roşii, profunzi, îl priveau ştiutori.

— Mai bine ne-am grăbi, făcu Pyp. Dacă nu suntem înapoi înainte de prima geană a zorilor, Bătrânul Urs ne va lua tuturor capul.

Despre drumul înapoi, Jon Snow nu-şi mai amintea mare lucru. Păruse mai scurt decât călătoria spre sud, poate şi pentru că mintea lui era în altă parte. Pyp stabilise ritmul, galopând, mergând la pas sau la trap, după care o rupea într-un alt galop. Oraşul Cârtiţei veni şi se duse, cu felinarul său roşu aşezat peste lupanar, deja stins. Reuşiră să se încadreze în timp. Mai era o oră până-n zori când Jon zări turnurile Castelului Negru înaintea lor, întunecate pe fondul imensităţii albe a Zidului. De data asta, nu i se mai păru că ajunsese acasă.

Îl puteau duce înapoi, îşi spuse el, însă nu-l mai puteau face să rămână. Războiul nu se va termina mâine, nici în ziua de după, iar prietenii lui nu-l puteau veghea zi şi noapte. Va aştepta momentul cel mai prielnic, îi va lăsa să creadă că era mulţumit să rămână acolo… iar apoi, când vigilenţa le va slăbi, va fugi din nou. Data viitoare va evita drumul regelui. Ar putea-o lua de-a lungul Zidului spre răsărit, poate până la mare, un drum mai lung, însă mai sigur. Sau chiar spre apus, spre munţi, apoi spre sud prin trecătorile înalte. Aceasta era metoda barbarilor, dificilă şi periculoasă, dar cel puţin nu-l va mai urmări nimeni. Se va duce la o sută de leghe depărtare de Winterfell sau de drumul regelui.

Samwell Tarly îi aştepta în vechile grajduri, lăţit la pământ peste o claie de fân, prea neliniştit ca să poată dormi. Se ridică şi-şi netezi hainele.

— Sunt… sunt bucuros că te-au găsit, Jon.

— Eu nu, spuse el descălecând.

Pyp sări de pe cal şi privi dezgustat geana de lumină de pe cer.

— Ajută-ne să culcăm caii, Sam, spuse băiatul prizărit. Avem o zi lungă în faţă şi nici nu ne putem gândi la somn, asta mulţumită Lordului Snow.