Robinsonii Cosmosului [Les robinsons du cosmos - ro]

III

EXPLORAREA

Cam prin aceeași epocă, pusei perfect la puneți proiectul meu de explorare și tot pe atunci îmi dădui seama că o iubesc pe Martine. Urcam împreună în fiecare seară la casa unchiului meu, unde luam masa cu toții. Cîteodată Michel ne însoțea, dar de cele mai multe ori el o lua înaintea noastră. Îi încredințam Martinei proiectele mele și ea se dovedise un minunat sfătuitor. Mai schimbam din cînd în cînd între noi păreri asupra stadiului cercetărilor fiecăruia dintre noi și, încetul cu încetul, ajunserăm să ne povestim unul altuia amintiri personale. Aflai astfel că ea fusese orfana de la vîrsta de treisprezece ani și că Michel o crescuse. Cum el era astronom, iar ea se dovedise înzestrată pentru științele exacte, el o îndrumase spre această cale a științei. Cît despre mine, avusesem norocul ca, fiind văr primar cu Bernard Verilhac, să fiu în strînsă legătură de prietenie cu membrii primei expediții Pămînt-Marte și putui să-i dau Martinei multe amănunte inedite despre ei. Fusesem chiar și fotografiat de un reporter entuziast, între Bernard și Sigurd Olsson ca «cel mai tînăr membru al expediției», ceea ce îmi prilejuise la facultate nenumărate ironizări. Cu toate acestea, cînd fusese vorba să fiu luat pe bord cu în cel de al doilea raid, eu refuzasem, în parte pentru a nu o mîhni pe mama, care mai trăia pe atunci, ceea ce era onorabil, dar și pentru că-mi erai teamă și asta era mai puțin onorabil. Regăsii ziarele din acea epocă în biblioteca unchiului meu și îi arătai Martinei faimoasa fotografie. În schmb ea îmi arătă un alt clișeu, reprezentînd asistența la o conferință a șefului misiunii, Paul Bernadac. Cu o ușoară trăsătură de creion, ea încadra în rîndul al cincilea pe un tînăr și o fată.

— Aici sîntem noi: Michel și cu mine. Datorită calităților lui de astronom aveam locuri bune. A fost pentru mine o zi glorioasă!

— Poate că te-am întîlnit în acea zi, spusei eu, căci îl ajutam pe Bernard să treacă clișeele în aparatul de proiecție!

Cu ajutorul unei lupe, putui recunoaște obrazul Martinei încă destul de copilăros.

Astfel discutam noi amîndoi seară de seara. Apoi, fără să știu prea bine cum și cînd s-a realizat aceasta, ajunserăm să ne spunem pe nume și într-o seară, cînd Michel ne aștepta în pragul ușii, sosirăm ținîndu-ne strîns de mînă. În chip comic, el își puse ambele mîini deasupra capetelor noastre.

— Scumpii mei copii, în calitate de șef de familie, eu vă dau binecuvîntarea mea!

Puțin stingheriți, ne privirăm.

— Ei, nu cumva m-am înșelat?

— Întreab-o pe Martine!

— Întreabă-l pe Jean!

În același timp izbucnirăm în rîs toți trei.

A doua zi, după ce frămîntasem îndelung proiectele mele — expusei Consiliului planul meu de explorare.

— Poți dumneata, întrebai eu pe Estranges, să-mi transformi un camion într-un fel de tanc ușor, blindat cu duraluminiu și înarmat cu o mitralieră? Aș avea nevoie de așa ceva pentru a putea explora o parte din suprafața planetei Tellus.

— Este oare această explorare atît de necesară? întrebă Louis.

— Desigur! Știi foarte bine că resursele noastre sînt destul de precare. Zăcământul de minereu de fier abia ne va ajunge pentru doi ani — și asta daca facem economie! Cîmpiile și mlaștinile care ne înconjoară sînt foarte puțin propice pentru descoperiri de zăcăminte metalifere. Ar trebui să mergem înspre munți. Poate că pe acolo vom găsi și arbori care să ne poată da lemn de prelucrat, pentru a nu mai fi obligați să distrugem pădurile care ne-au mai rămas — și doar știi că nu mai sînt multe! Poate vom descoperi animale folositoare, sau huilă, mai știu eu ce? Poate chiar un ținut fără hydre. Este puțin probabil ca ele să se depărteze prea mult de mlaștini.