![Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro] - Читать Любимую Русскую Полную Книгу 👉 Read-E-Book.com](/uploads/posts/books/4/2/2/urzeala-tronurilor-a-game-of-thrones-ro-download.jpg)
Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]
- Автор: Мартин Джордж Рэймонд Ричард
- Год: 2007
- Язык: Română
- Год: Nemira
- ISBN: 978-973-143-062-1
- Переводчик: Silviu Genescu
- Жанр: Фэнтези
Электронная книга - «Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]». Краткое содержание книги:
George R.R. Martin nu doar scrie un roman, ci creează o lume. O lume în care iernile pot dura ani întregi, în care luptele cu săbiile sunt la ordinea zilei, iar magia există. Narată din mai multe puncte de vedere, povestea are la bază confruntările dintre conducătorii a şapte regate, ce urmăresc miza cea mare, tronul, şi pericolele inimaginabile ce ameninţă hotarele tărâmului. Urmărind un număr mare de personaje şi mai multe fire epice, autorul le îmbină armonios, rezultând un fantasy de excepţie.
Din seria „Un cântec de gheaţă şi foc” au mai fost traduse cărţile „Încleştarea regilor” şi „Iureşul săbiilor”, cel de-al patrulea volum fiind în pregătire. Anul acesta urmează să fie lansată a cincea carte, alte două fiind planificate de autor. Martin a obţinut premiul Locus pentru fiecare dintre primele trei volume ale seriei şi nominalizări pentru toate patru la prestigioasele premii de SF şi fantasy, Hugo şi Nebula.
Atunci o copleşi un soi de sminteală şi se auzi spunând:
— Poate că fratele meu îmi va dărui capul tău.
Joffrey se încruntă.
— Să nu mă iei niciodată în batjocură. O adevărată soaţă nu-şi bate joc de stăpânul ei. Ser Meryn, învaţ-o minte.
De data asta, cavalerul o apucă de sub bărbie şi-i ţinu capul nemişcat când o lovi. O lovi de două ori, de la stânga la dreapta şi, mai tare, de la dreapta la stânga. I se sparse buza şi sângele-i curse pe bărbie, amestecându-se cu sarea lacrimilor ei.
— N-ar trebui să tot plângi atât, îi spuse Joffrey. Eşti mult mai drăguţă când zâmbeşti şi râzi.
Sansa se forţă să zâmbească, temându-se ca nu cumva Ser Meryn s-o lovească din nou, însă nu era bine nici aşa, regele continua să clatine din cap.
— Şterge-ţi sângele, eşti năclăită toată.
Parapetul exterior îi venea până la bărbie, însă de-a lungul marginii interioare a culoarului nu mai era nimic, nimic care să oprească o cădere lungă până în curte, treizeci sau patruzeci de metri mai jos. Tot ce-ţi trebuia era un brânci, îşi spuse ea. El era chiar acolo, chiar acolo, zâmbind afectat cu buzele lui ca nişte râme grase. Ai putea s-o faci, îşi spuse. Ai putea. Fă-o chiar acum. Nici n-ar mai fi contat dacă se ducea şi ea jos cu el. N-ar mai fi contat defel.
— Uite aici, fato. Sandor Clegane îngenunche în faţa ei, între ea şi Joffrey. Cu o delicateţe surprinzătoare pentru un bărbat atât de masiv, îi şterse sângele de pe buza spartă.
Clipa se dusese. Sansa îşi plecă ochii.
— Mulţumesc, spuse când el termină.
Era o fată cuminte şi-şi amintea întotdeauna de bunele maniere.
DAENERYS
Aripi îi umbreau visele date de febră.
— N-ai vrea sa stârneşti dragonul, nu-i aşa?
Mergea printr-o sală lungă, cu arcade înalte, din piatră. Nu putea privi în urma ei, nu trebuia să se uite în urmă. În faţă era o uşă mică, privită de la distanţă, dar chiar şi de acolo putea vedea că era vopsită în roşu. Grăbi pasul, iar tălpile ei goale lăsau pe piatră urme însângerate.
— N-ai vrea sa stârneşti dragonul, nu-i aşa?
Văzu lumina soarelui căzând pe marea Dothraki, o câmpie vie, bogată în miresme de pământ şi moarte. Vântul răscolea ierburile care se unduiau ca apa. Drogo o ţinea în braţele lui puternice, iar palma lui îi mângâie sexul şi o deschise, trezind umezeala aceea dulce care era numai a lui, iar stelele zâmbeau spre ei, stele pe cerul zilei.
— Acasă, şopti ea când el o pătrunse şi o umplu cu sămânţa lui, însă dintr-odată stelele dispărură, iar peste cer fâlfâiră aripi mari, iar lumea luă foc.
— …vrea să stârneşti dragonul, nu-i aşa?
Chipul lui Ser Jorah era tras şi întristat.
— Rhaegar a fost ultimul dragon, îi spuse el. Îşi încălzea palmele peste vatra încinsă, unde ouăle de piatră licăreau roşietice, precum cărbunii. O clipă era acolo, iar în următoarea se destrăma, carnea-i devenea fără culoare, mai puţin închegată decât vântul. Ultimul dragon, şopti el subţire ca un fuior de fum, şi dispăru. Ea simţi întunericul din urmă, iar uşa roşie părea mai depărtată decât oricând.
— …vrea să stârneşti dragonul, nu-i aşa?
Viserys şedea în faţa ei, urlând.
— Dragonii nu se milogesc, târfă! Nu dai tu porunci unui dragon. Eu sunt dragonul şi voi fi încoronat. Aurul topit îi curgea pe faţă precum ceara, săpându-i pe chip şanţuri adânci. Eu sunt dragonul şi voi fi încoronat! ţipă el, iar degetele lui plesniră ca nişte şerpi, muşcându-i sfârcurile, pişcându-le, răsucindu-le, chiar şi după ce ochii lui pocniră şi se scurseră în jos, pe obrajii pârjoliţi şi înnegriţi.
— …vrea să stârneşti dragonul, nu-i aşa?
Putea simţi căldura înlăuntrul ei, arsura îngrozitoare în pântec. Fiul ei era înalt şi mândru, cu pielea arămie a lui Drogo şi părul ei argintiu-auriu, cu ochii violeţi, de forma migdalelor. Îi zâmbi şi începu să-şi ridice braţul spre ea, însă când deschise gura, focul ţâşni afară. Văzu, prin pieptul lui, cum îi ardea inima şi într-o clipă dispăru, ars ca o molie în flacăra unei lumânări, transformat în cenuşă. Plânse pentru copilul ei, pentru promisiunea gurii dulci lipite de sânul ei, însă lacrimile se transformară în aburi atunci când îi atinseră pielea.
— …vrea să stârneşti dragonul, nu-i aşa?
Năluci erau aliniate pe hol, învesmântate în straiele decolorate ale regilor. În mâini aveau săbii din flăcări albicioase. Aveau părul de argint şi din aur, alb ca platina, iar ochii erau opale şi ametiste, turmalină şi jad.
— Mai repede, ţipau ele, mai repede, mai repede. Alerga, iar tălpile ei topeau piatra oriunde o atingeau. Mai repede! ţipară nălucile într-un singur glas, iar ea ţipă la rându-i şi se aruncă înainte. Un cuţit mare îi străpunse spatele şi-şi simţi pielea sfâşiată şi mirosi duhoarea sângelui ars, văzând umbra aripilor. Iar Daenerys Targaryen începu să zboare.
— … să stârneşti dragonul…
Uşa se înălţa înaintea ei, uşa roşie, atât de aproape, atât de aproape, iar sala era ca o ceaţă în juru-i, frigul ghemuindu-se în urma ei. Iar acum piatra dispăruse şi zbura peste marea Dothraki, tot mai sus, verdele unduindu-se sub ea, iar tot ce vieţuia şi respira fugi înspăimântându-se de umbra aripilor ei. Putea simţi mirosul de acasă, putea vedea acolo, dincolo de uşă, câmpiile înverzite şi marile case de piatră şi braţele care s-o încălzească, acolo. Trânti uşa de perete.
— …dragonul…
Şi-l văzu pe fratele ei, Rhaegar, călare pe un armăsar la fel de negru precum armura sa. Flăcări licăreau roşietice prin deschizăturile înguste ale vizierei lui.
— Ultimul dragon, şopti vocea firavă a lui Ser Jorah. Ultimul, ultimul. Dany îi ridică viziera neagră şi lustruită. Chipul din interior era al ei.
După asta, pentru multă vreme, nu mai fu decât durere, focul dinlăuntrul ei şi şoaptele stelelor. Se trezi cu gustul cenuşii.
— Nu, gemu ea, nu, vă rog.
— Khaleesi?
Jhiqui se aplecă asupra ei, o fată înspăimântau Cortul era cufundat în umbră, neclintită şi apropiau. Fulgi de cenuşă pluteau în sus dinspre vatră, iar Dany îi urmări cu privirea prin gaura pentru fum de deasupra. Zbor, se gândi ea. Aveam aripi, zburam. Însă nu fusese decât un vis.
— Ajută-mă, şopti ea, chinuindu-se să se ridice. Adu-mi… Vocea-i era dureroasă ca o rană şi nu se putea gândi la ce voia. De ce o durea atât de tare? Era ca şi cum trupul îi fusese sfâşiat în bucăţi şi refăcut din resturi. Vreau…
— Da, khaleesi.
Imediat ce plecă Jhiqui, ţâşnind din cort, strigând, Dany simţi că-i trebuia… ceva… cineva… ce? Era ceva important, ştia asta. Era singurul lucru din lume care conta. Se rostogoli pe o parte şi-şi prinse un cot dedesubt, luptând şi cu pătura încurcată peste picioarele ei. Îi era atât de greu să se mişte. Lumea se învolbura ameţitoare. Trebuia să…
O găsiră pe covor, târându-se spre ouăle de dragon. Ser Jorah Mormont o ridică în braţe şi o duse înapoi în aşternutul de mătase, în timp ce ea se zbătea fără vlagă. Le văzu peste umărul lui pe cele trei slujnice ale sale, pe Jhogo, cu o umbră de mustaţă, şi chipul lat, plat, al lui Mirri Maz Duur.