Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]
- Автор: Мартин Джордж Рэймонд Ричард
- Год: 2007
- Язык: Română
- Год: Nemira
- ISBN: 978-973-143-062-1
- Переводчик: Silviu Genescu
- Жанр: Фэнтези
Электронная книга - «Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]». Краткое содержание книги:
George R.R. Martin nu doar scrie un roman, ci creează o lume. O lume în care iernile pot dura ani întregi, în care luptele cu săbiile sunt la ordinea zilei, iar magia există. Narată din mai multe puncte de vedere, povestea are la bază confruntările dintre conducătorii a şapte regate, ce urmăresc miza cea mare, tronul, şi pericolele inimaginabile ce ameninţă hotarele tărâmului. Urmărind un număr mare de personaje şi mai multe fire epice, autorul le îmbină armonios, rezultând un fantasy de excepţie.
Din seria „Un cântec de gheaţă şi foc” au mai fost traduse cărţile „Încleştarea regilor” şi „Iureşul săbiilor”, cel de-al patrulea volum fiind în pregătire. Anul acesta urmează să fie lansată a cincea carte, alte două fiind planificate de autor. Martin a obţinut premiul Locus pentru fiecare dintre primele trei volume ale seriei şi nominalizări pentru toate patru la prestigioasele premii de SF şi fantasy, Hugo şi Nebula.
Sansa observă, uşurată, că asta fusese ultima deliberare de la amiază, însă chinurile ei nu se sfârşiseră încă. Atunci când glasul heraldului dădu liber curţii, o zbughi din balcon, dar numai pentru a da de Joffrey, care o aştepta la capătul scării. Câinele era cu el, la fel şi Ser Meryn. Tânărul rege o cercetă critic, din cap până-n picioare.
— Arăţi mult mai bine ca înainte.
— Vă mulţumesc, Maiestatea Voastră, răspunse Sansa. Cuvinte goale, însă acestea-l făcură să dea din cap şi să zâmbească.
— Plimbă-te cu mine, porunci Joffrey, oferindu-i braţul.
Nu avu de ales decât să se supună. Atingerea mâinii lui ar fi încântat-o cândva; acum i se înfiora carnea.
— Ziua mea de nume va fi foarte curând, zise Joffrey pe când ieşeau din sala tronului. Va fi un ospăţ măreţ şi daruri. Tu ce ai de gând să-mi dai?
— Eu… eu nu m-am gândit încă, lordul meu.
— Maiestatea Voastră, o repezi el. Eşti cu adevărat o fată proastă, nu? Aşa spune mama mea.
— Adevărat?
După toate cele ce se întâmplaseră, vorbele lui ar fi trebuit să-şi piardă puterea de a o răni, însă nu era aşa. Regina fusese întotdeauna atât de bună cu ea.
— Oh, şi încă cum. Se îngrijorează pentru copiii noştri, temându-se să nu fie şi ei proşti ca tine, însă i-am spus să nu-şi mai bată capul. Regele făcu un semn cu mâna, iar Ser Meryn deschise uşa înaintea lor.
— Vă mulţumesc, Maiestatea Voastră, murmură ea. Câinele a avut dreptate, nu sunt decât o păsărică, repetând cuvintele pe care mi-au spus să le învăţ. Soarele coborâse dincolo de zidul dinspre apus şi pietrele Fortăreţei Roşii luceau întunecate ca sângele.
— Am să-ţi f#c un copil îndată ce ai să fii în stare, zise Joffrey, însoţind-o prin curtea de antrenament. Dacă primul e prost, o să-ţi retez capul şi o să-mi găsesc o soaţă mai deşteaptă. Când crezi că ai să poţi face copii?
Sansa nu se putea uita la el, o făcea să se ruşineze.
— Septa Mordane spune că majoritatea… majoritatea fetelor de viţă nobilă sunt fertile la doisprezece sau treisprezece ani.
Joffrey dădu din cap.
— Pe aici. O conduse în postul de pază, la baza treptelor care duceau spre metereze. Sansa se trase de lângă el, tremurând. Dintr-odată, îşi dădu seama unde mergeau.
— Nu, spuse ea, cu glasul ca un scâncet înfricoşat. Te rog, nu. Nu mă obliga, te implor…
Joffrey îşi strânse buzele.
— Vreau să-ţi arăt ce se întâmplă cu trădătorii.
Sansa scutură violent din cap.
— N-am s-o fac. N-o fac.
— Pot să-l pun pe Ser Meryn să te târască până sus, zise el. Nu ţi-ar plăcea asta. Mai bine faci ce-ţi spun eu.
Joffrey se întinse spre ea, iar Sansa se trase din calea lui, lovindu-se de Câine.
— Fă-o, fato, îi spuse Sandor Clegane, împingând-o înapoi spre rege. Gura lui se strâmbă spre partea arsă a feţei, iar Sansa aproape că-şi imagină ce-ar mai fi putut adăuga. Te va dace sus indiferent cum, aşa că dă-i ce vrea.
Se forţă să ia mâna Regelui Joffrey. Urcuşul se dovedi a fi ceva de coşmar; fiecare treaptă era o confruntare, de parcă ar fi păşit printr-o mocirlă până la glezne, şi erau mai multe trepte decât şi-ar fi putut închipui, o mie de mii de trepte, groaza aşteptând-o sus.
De pe meterezele înalte ale postului de pază i se înfăţişa întreaga lume de dedesubt. Sansa putea vedea Marele Sept al lui Baelor pe dealul lui Visenya, acolo unde murise tatăl ei. La capătul celălalt al străzii Surorilor se înălţau ruinele înnegrite de foc ale Puţului Dragonului. Spre apus, soarele roşu şi umflat era pe jumătate ascuns în dosul Porţii Zeilor. Marea sărată era în spatele ei, iar la sud erau piaţa de peşte şi docurile şi torentul vijelios al Apei Negre Repezi. Iar spre nord…
Se întoarse într-acolo şi văzu doar oraşul, străzile şi dealurile şi fundăturile şi alte străzi şi alte alei, piatra zidurilor îndepărtate. Totuşi, ştia că dincolo de ele erau câmp deschis, ferme şi lanuri, păduri şi, mai departe, spre nord, se afla Winterfell.
— La ce te uiţi? întrebă Joffrey. Uite, asta am vrut să-ţi arăt, chiar aici.
Un parapet gros din piatră proteja marginea exterioară a meterezelor, înălţându-se până la bărbia Sansei, cu creneluri tăiate la fiecare doi metri, pentru arcaşi. Capetele erau aşezate în deschizătura crenelurilor, de-a lungul zidului, înfipte în ţepuşe de fier, orientate spre oraş. Sansa le observase încă de când păşise pe calea de acces pe metereze, însă râul şi străzile fremătătoare şi soarele la apus erau mult mai plăcute vederii. Mă poate face să privesc spre capete, îşi spuse, dar nu mă poate face să le văd.
— Acesta de aici este tatăl tău, zise el. Cel de aici. Câine, întoarce-l ca să-l vadă.
Sandor Clegane luă capul de păr şi-l răsuci. Capul retezat fusese scufundat în catran, ca să se păstreze mai multă vreme. Sansa îl privi calmă, fără să-l vadă de fapt. Nici nu arăta ca Lordul Eddard, se gândi ea; nici măcar nu părea adevărat.
— Cât timp trebuie să-l privesc?
Joffrey părea dezamăgit.
— Vrei să le vezi şi pe celelalte?
Era un şir foarte lung.
— Dacă asta place Maiestăţii Voastre.
Joffrey o conduse de-a lungul meterezelor, trecând de încă o duzină de capete şi două ţepuşe goale.
— Pe astea le păstrez pentru unchii mei, Stannis şi Renly, explică el. Celelalte capete fuseseră retezate şi înfipte cu mult înaintea celui al tatălui ei. În pofida catranului, majoritatea nici nu mai erau de recunoscut. Regele arătă spre unul şi spuse:
— Acolo-i septa ta, dar Sansa nici n-ar fi putut şti că era capul unei femei. Falca putrezise, iar păsările ciuguliseră o ureche şi mare parte din obraz.
Sansa se întrebase ce se întâmplase cu Septa Mordane, deşi bănuia că ştia deja, în tot acest timp.
— Pe ea de ce ai ucis-o? întrebă ea. Era jurată zeilor…
— Era o trădătoare. Joffrey părea bosumflat; cumva, reuşise să-l irite. Nu mi-ai spus ce ai de gând să-mi dăruieşti de ziua numelui meu. Poate că ar trebui să-ţi dau eu ceva, ţi-ai dori?
— Dacă vă face plăcere, lordul meu, răspunse Sansa.
Când zâmbi, ştiu că-şi bătea joc de ea.
— Ştii că şi fratele tău este tot un trădător. Răsuci din nou capul Septei Mordane. Mi-l amintesc pe fratele tău de la Winterfell. Câinele meu îi spunea Lordul cu sabia de lemn. Nu-i aşa, Câine?
— Aşa am zis? răspunse Câinele. Nu-mi amintesc.
Joffrey dădu nervos din umeri.
— Fratele tău l-a învins în luptă pe unchiul meu, Jaime. Mama spune că a fost trădare şi înşelătorie. A plâns când a aflat asta. Femeile sunt toate slabe, chiar şi ca e, deşi pretinde că n-ar fi. Spune că trebuie să rămânem la Debarcaderul Regelui în caz că ceilalţi unchi ai mei vor ataca, dar nu-mi pasă. După ospăţul de ziua mea de nume, am de gând să adun o armată şi să-l ucid cu mâna mea pe fratele tău. Asta am să-ţi dăruiesc, Sansa. Capul fratelui tău.