Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Sansa scutură violent din cap.

— N-am s-o fac. N-o fac.

— Pot să-l pun pe Ser Meryn să te târască până sus, zise el. Nu ţi-ar plăcea asta. Mai bine faci ce-ţi spun eu.

Joffrey se întinse spre ea, iar Sansa se trase din calea lui, lovindu-se de Câine.

— Fă-o, fato, îi spuse Sandor Clegane, împingând-o înapoi spre rege. Gura lui se strâmbă spre partea arsă a feţei, iar Sansa aproape că-şi imagină ce-ar mai fi putut adăuga. Te va dace sus indiferent cum, aşa că dă-i ce vrea.

Se forţă să ia mâna Regelui Joffrey. Urcuşul se dovedi a fi ceva de coşmar; fiecare treaptă era o confruntare, de parcă ar fi păşit printr-o mocirlă până la glezne, şi erau mai multe trepte decât şi-ar fi putut închipui, o mie de mii de trepte, groaza aşteptând-o sus.

De pe meterezele înalte ale postului de pază i se înfăţişa întreaga lume de dedesubt. Sansa putea vedea Marele Sept al lui Baelor pe dealul lui Visenya, acolo unde murise tatăl ei. La capătul celălalt al străzii Surorilor se înălţau ruinele înnegrite de foc ale Puţului Dragonului. Spre apus, soarele roşu şi umflat era pe jumătate ascuns în dosul Porţii Zeilor. Marea sărată era în spatele ei, iar la sud erau piaţa de peşte şi docurile şi torentul vijelios al Apei Negre Repezi. Iar spre nord…

Se întoarse într-acolo şi văzu doar oraşul, străzile şi dealurile şi fundăturile şi alte străzi şi alte alei, piatra zidurilor îndepărtate. Totuşi, ştia că dincolo de ele erau câmp deschis, ferme şi lanuri, păduri şi, mai departe, spre nord, se afla Winterfell.

— La ce te uiţi? întrebă Joffrey. Uite, asta am vrut să-ţi arăt, chiar aici.

Un parapet gros din piatră proteja marginea exterioară a meterezelor, înălţându-se până la bărbia Sansei, cu creneluri tăiate la fiecare doi metri, pentru arcaşi. Capetele erau aşezate în deschizătura crenelurilor, de-a lungul zidului, înfipte în ţepuşe de fier, orientate spre oraş. Sansa le observase încă de când păşise pe calea de acces pe metereze, însă râul şi străzile fremătătoare şi soarele la apus erau mult mai plăcute vederii. Mă poate face să privesc spre capete, îşi spuse, dar nu mă poate face să le văd.

— Acesta de aici este tatăl tău, zise el. Cel de aici. Câine, întoarce-l ca să-l vadă.

Sandor Clegane luă capul de păr şi-l răsuci. Capul retezat fusese scufundat în catran, ca să se păstreze mai multă vreme. Sansa îl privi calmă, fără să-l vadă de fapt. Nici nu arăta ca Lordul Eddard, se gândi ea; nici măcar nu părea adevărat.

— Cât timp trebuie să-l privesc?

Joffrey părea dezamăgit.

— Vrei să le vezi şi pe celelalte?

Era un şir foarte lung.

— Dacă asta place Maiestăţii Voastre.

Joffrey o conduse de-a lungul meterezelor, trecând de încă o duzină de capete şi două ţepuşe goale.

— Pe astea le păstrez pentru unchii mei, Stannis şi Renly, explică el. Celelalte capete fuseseră retezate şi înfipte cu mult înaintea celui al tatălui ei. În pofida catranului, majoritatea nici nu mai erau de recunoscut. Regele arătă spre unul şi spuse:

— Acolo-i septa ta, dar Sansa nici n-ar fi putut şti că era capul unei femei. Falca putrezise, iar păsările ciuguliseră o ureche şi mare parte din obraz.

Sansa se întrebase ce se întâmplase cu Septa Mordane, deşi bănuia că ştia deja, în tot acest timp.

— Pe ea de ce ai ucis-o? întrebă ea. Era jurată zeilor…

— Era o trădătoare. Joffrey părea bosumflat; cumva, reuşise să-l irite. Nu mi-ai spus ce ai de gând să-mi dăruieşti de ziua numelui meu. Poate că ar trebui să-ţi dau eu ceva, ţi-ai dori?

— Dacă vă face plăcere, lordul meu, răspunse Sansa.

Când zâmbi, ştiu că-şi bătea joc de ea.

— Ştii că şi fratele tău este tot un trădător. Răsuci din nou capul Septei Mordane. Mi-l amintesc pe fratele tău de la Winterfell. Câinele meu îi spunea Lordul cu sabia de lemn. Nu-i aşa, Câine?

— Aşa am zis? răspunse Câinele. Nu-mi amintesc.

Joffrey dădu nervos din umeri.

— Fratele tău l-a învins în luptă pe unchiul meu, Jaime. Mama spune că a fost trădare şi înşelătorie. A plâns când a aflat asta. Femeile sunt toate slabe, chiar şi ca e, deşi pretinde că n-ar fi. Spune că trebuie să rămânem la Debarcaderul Regelui în caz că ceilalţi unchi ai mei vor ataca, dar nu-mi pasă. După ospăţul de ziua mea de nume, am de gând să adun o armată şi să-l ucid cu mâna mea pe fratele tău. Asta am să-ţi dăruiesc, Sansa. Capul fratelui tău.