![Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro] - Читать Любимую Русскую Полную Книгу 👉 Read-E-Book.com](/uploads/posts/books/4/2/2/urzeala-tronurilor-a-game-of-thrones-ro-download.jpg)
Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]
- Автор: Мартин Джордж Рэймонд Ричард
- Год: 2007
- Язык: Română
- Год: Nemira
- ISBN: 978-973-143-062-1
- Переводчик: Silviu Genescu
- Жанр: Фэнтези
Электронная книга - «Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]». Краткое содержание книги:
George R.R. Martin nu doar scrie un roman, ci creează o lume. O lume în care iernile pot dura ani întregi, în care luptele cu săbiile sunt la ordinea zilei, iar magia există. Narată din mai multe puncte de vedere, povestea are la bază confruntările dintre conducătorii a şapte regate, ce urmăresc miza cea mare, tronul, şi pericolele inimaginabile ce ameninţă hotarele tărâmului. Urmărind un număr mare de personaje şi mai multe fire epice, autorul le îmbină armonios, rezultând un fantasy de excepţie.
Din seria „Un cântec de gheaţă şi foc” au mai fost traduse cărţile „Încleştarea regilor” şi „Iureşul săbiilor”, cel de-al patrulea volum fiind în pregătire. Anul acesta urmează să fie lansată a cincea carte, alte două fiind planificate de autor. Martin a obţinut premiul Locus pentru fiecare dintre primele trei volume ale seriei şi nominalizări pentru toate patru la prestigioasele premii de SF şi fantasy, Hugo şi Nebula.
— Viaţa ta.
Mirri Maz Duur râse neîndurătoare.
— Uită-te la khal-ul tău şi vezi ce viaţă merită trăita când totul s-a dus.
Dany îi chemă pe bărbaţii din khas-ul ei şi le porunci s-o ia pe Mirri Maz Duur şi s-o lege de mâini şi de picioare, însă maegi îi zâmbi când o duseră de acolo, de parcă ar fi împărtăşit un secret. Un singur cuvânt şi Dany ar fi putut s-o descăpăţâneze… Însă cu ce s-ar fi ales? Cu un cap? Dacă viaţa nu avea nici o valoare, ce mai era moartea?
Îl duseră pe Khal Drogo înapoi în cortul ei, iar Dany le porunci să umple o cadă cu apă, însă de astă dată apa nu mai era roşie de sânge. Îl îmbăie chiar ea, spălând noroiul şi praful de pe braţele şi pieptul său, curăţindu-i faţa cu o pânză moale, săpunindu-i părul lung şi negru şi descâlcindu-i toate ghemotoacele de păr până când îl făcu să strălucească din nou, aşa cum si-l amintea. Se întunecase de-a binelea când termină, iar ea obosise. Se opri să bea ceva şi să mănânce, însă nu putu decât să ciugulească dintr-o smochină şi să bea o gură de apă. Somnul ar fi fost o uşurare, însă dormise destul… prea mult, de fapt. Îi datora asta lui Drogo, pentru toate nopţile care le avuseseră şi poate încă le vor mai avea.
Amintirea primei lor ieşiri o însoţea când îl duse afară, în beznă, pentru că Dothrakii credeau că toate lucrurile importante în viaţa unui om trebuia să fie făcute sub cerul liber. Îşi spuse că existau forţe mai puternice decât ura şi farmecele mai vechi decât oricare dintre cele deprinse de orice maegi în Asshai. Noaptea era neagră, fără lună, însă deasupra ardeau strălucitoare milioane de stele. Luă asta drept un semn.
Acolo nu-i aştepta covorul moale de iarbă, ci doar pământul tare şi prăfuit, dezgolit şi plin de pietre. Nici un copac nu se clătina în vânt şi nici un izvor nu-i ogoia temerile cu muzica blândă a apei. Dany îşi spuse că stelele erau îndeajuns.
— Să-ţi aminteşti, Drogo, şopti ea. Aminteşte-ţi prima noastră ieşire împreună, ziua când ne-am cununat. Aminteşte-ţi de noaptea când l-am făcut pe Rhaego, cu întregul khalasar în jurul nostru şi cu privirile tale pe faţa mea. Aminteşte-ţi cum era de răcoroasă şi curată apa din Pântecul Lumii. Aminteşte-ţi, soarele şi stelele mele. Aminteşte-ţi şi întoarce-te.
Naşterea o lăsase prea îndurerată şi sfâşiată ca să-l poată primi în ea, aşa cum ar fi vrut, însă Doreah o învăţase şi alte căi. Dany îşi folosi mâinile, gura şi sânii. Îl zgârie cu unghiile şi-l acoperi de sărutări şi se rugă, spunându-i poveşti, iar la sfârşit îl scaldă în lacrimile ei. Totuşi, Drogo nu simţea: nu vorbi şi nu se ridică.
Apoi veniră zorii întunecaţi peste orizontul gol. Dany ştia că era pierdut pentru ea.
. — Când soarele va răsări de la apus şi va apune la răsărit, spuse ea moale. Când mările se vor usca şi munţii se vor spulbera în vânt ca frunzele. Când pântecul meu va fi din nou fertil şi voi purta un copil viu. Atunci te vei întoarce, soarele şi stelele mele, nu înainte.
Niciodată, plânse bezna, niciodată, niciodată, niciodată.
În interiorul cortului, Dany găsi o saltea, mătase moale umplută cu pene. O strânse la sân întorcându-se înapoi la Drogo, la soarele şi stelele ei. Dacă privesc îndărăt, sunt pierdută. O durea chiar şi să păşească, ar fi vrut să doarmă, să doarmă şi să nu mai viseze.
Îngenunche şi-l sărută pe Drogo pe buze, apoi îi apăsă salteaua pe faţă.
TYRION
— Îl au pe fiul meu, spuse Tywin Lannister.
— Aşa e, lordul meu.
Glasul mesagerului era apăsat de oboseală. Pe pieptul tunicii sale sfâşiate, vierul tărcat al Casei Crakehall era pe jumătate ascuns de sângele închegat.
Pe unul dintre fiii tăi, se gândi Tyrion. Luă o gura de vin şi nu spuse nimic, gândindu-se la Jaime. Când ridică braţul, durerea îl săgeta până la cot, amintindu-i de scurta sa participare la luptă. Îşi iubea fratele, însă n-ar fi vrut să fie cu el în Pădurea Şoaptelor nici pentru tot aurul de la Casterly Rock.
Tatăl său, lordul, îi adunase pe căpitani şi pe stegari, iar aceştia tăcuseră cu toţii când curierul îşi depanase povestea. Singurul zgomot care se mai auzea erau trosnetul şi sfârâitul buşteanului care ardea în vatra din sala de mese, lungă şi răcoroasă.
După greutăţile călătoriei îndelungate şi obositoare spre sud, chiar şi posibilitatea petrecerii unei singure nopţi în han îl înveselise straşnic pe Tyrion, deşi… ar fi preferat să nu mai pună încă o dată piciorul în acest han, cu amintirile pe care le avea. Tatăl său stabilise un ritm de marş istovitor şi acesta îşi făcuse efectul. Cei răniţi în luptă ţineau pasul cum puteau, altfel erau lăsaţi să se descurce singuri. În fiecare dimineaţă mai lăsau câţiva la marginea drumului, bărbaţi care adormeau pentru a nu se mai trezi niciodată. În fiecare după-amiază alţi câţiva se prăbuşeau pe drum. Şi în fiecare seară alţii dezertau, furişându-se în întuneric. Tyrion fusese aproape tentat să li se alăture.
Trăsese la etaj, bucurându-se de confortul oferit de un pat cu saltele de puf şi de căldura trupului lui Shae, întinsă lângă el, când scutierul său îl trezise pentru a-i spune că sosise un călăreţ cu veşti proaste de la Riverrun. Totul fusese degeaba. Goana spre sud, nesfârşitele marşuri forţate, cadavrele abandonate la marginea drumului… totul pentru nimic. Robb Stark ajunsese la Riverrun cu câteva zile înainte.
— Cum de s-a putut întâmpla aşa ceva? mormăi Ser Harys Swyft. Cum? Chiar şi după Pădurea Şoaptelor aţi avut Riverrunul prins într-un cerc de oţel, înconjurat de o mare armată… ce sminteală l-a putut face pe Ser Jaime să se decidă să-şi despartă forţele în trei tabere? în mod sigur, ştia cât de vulnerabil l-ar fi făcut asta.
Mai bine decât tine, laş fără şira spinării, se gândi Tyrion. Jaime pierduse Riverrunul, însă îl înfuria să vadă cum fratele său era defăimat de unii precum Swyft, un linguşitor neruşinat, a cărui singură realizare fusese măritarea fiicei sale, la fel de lipsită de onoare, cu Ser Kevan, pentru ca în acest fel să se lipească de Lannisteri.
— Şi eu aş fi făcut la fel, răspunse unchiul său, cu mult mai mult calm decât ar fi reuşit Tyrion. Nu aţi văzut niciodată ce-i la Riverrun, Ser Harys, altfel aţi fi ştiut că Jaime nu avea de ales. Castelul este situat la capătul unei limbi de pământ, unde Piatra Răsucită se scurge în Furca Roşie la Trident. Râurile formează două laturi ale unui triunghi, iar când se arată vreo ameninţare, Tully deschid zăgazurile în amonte pentru a crea un şanţ lat pe cea de-a treia latură, transformând Riverrun într-o insulă. Zidurile se înalţă direct din apă, iar din turnuri, apărătorii au o privelişte bună asupra malurilor opuse, pe o rază de multe leghe de jur împrejur. Pentru a putea ataca din toate părţile, un asediator trebuie să-şi ridice o tabără la nord de Piatra Răsucită, una la sud de Furca Roşie şi o a treia între râuri, la vest de .canal. Nu există nici o altă cale, nici una.
— Ser Kevan grăieşte adevărat, lorzii mei, spuse curierul. Am construit palisade din pari ascuţiţi în jurul taberelor, dar n-a fost îndeajuns, mai ales că n-am prins de veste şi râurile ne-au izolat unii de alţii. Prima data au venit jos, asupra taberei din nord. Nimeni nu aştepta un atac. Marq Piper ne hărţuise convoaiele de aprovizionare, însă nu avea mai mult de cincizeci de oameni. Ser Jaime se dusese să se măsoare cu ei cu o noapte înainte… Ei bine, cu cine credeam noi că erau ei. Ni se spusese că armata lui Stark era la est de Furca Roşie, mărşăluind spre sud…