Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

Peste drum, o fată nu mai mare decât Dany plângea cu o voce ascuţită şi stridentă, când unul dintre călăreţi o azvârli cu faţa în jos pe un morman de cadavre şi o pătrunse acolo. Alţi călăreţi descălecară să-şi ia şi ei partea. Acesta era soiul de răspuns pe care Dothrakii îl aduseseră Oamenilor Miei.

Sunt sânge din sânge de dragon, îşi aminti Daenerys Targaryen, întorcându-şi privirile. Strânse şi mai tare din buze şi-şi împietri inima, călărind spre poartă.

— Mare parte din călăreţii lui Ogo au fugit, spunea Ser Jorah. Dar s-ar putea să fie aproape zece mii căzuţi în captivitate.

Sclavi, se gândi Dany. Khal Drogo îi va duce în jos, pe râu, într-unui dintre oraşele de la Golful Negustorilor de Sclavi. Ar fi vrut să plângă, însă îşi spuse că trebuie să se ţină tare. Acesta-i un război, e preţul Tronului de Fier.

— I-am spus khal-ului că ar trebui să o luăm spre Meereen, zise Ser Jorah. Acolo se plăteşte un preţ mai bun decât oferă caravanele negustorilor de sclavi. Illyrio scrie că anul trecut au avut o molimă, aşa că bordelurile plătesc dublu pentru femeile tinere şi sănătoase şi triplu pentru băieţii sub zece ani. Dacă supravieţuiesc destui copii, aurul va fi destul pentru corăbiile de care avem nevoie şi pentru tocmirea oamenilor care să le conducă.

În spatele lor, fata siluită scotea un sunet sfâşietor, un vaiet prelung care nu se mai sfârşea. Mâna lui Dany se strânse pe frâie şi întoarse capul Argintului.

— Fă-i să înceteze, îi porunci ea lui Ser Jorah.

— Khaleesi?

Cavalerul părea uluit.

— Ai auzit ce-am spus, zise ea. Opriţi-i. Vorbise khas-ului ei cu accentul aspru al limbii Dothraki. Jhogo, Quaro, îl veţi ajuta pe Ser Jorah. Nu vreau siluiri.

Războinicii schimbară priviri nedumerite. Jorah Mormont îşi îmboldi calul mai aproape.

— Prinţesă, glăsui el, aveţi o inimă bună, dar nu înţelegeţi. Aşa s-a întâmplat dintotdeauna. Acei bărbaţi şi-au vărsat sângele pentru khal. Acum îşi cer răsplata.

Peste drum, fata plângea încă, glasul ei ascuţit răsuna straniu în urechile lui Dany. Primul bărbat terminase cu ea, iar al doilea îi luase locul.

— E o fată miel, zise Quaro în Dothraki. Nu înseamnă nimic, khaleesi. Călăreţii o cinstesc. Bărbaţii Miei stau cu oile, asta se ştie.

— Se ştie, repetă şi slujnica sa, Irri.

— Se ştie, căzu de acord şi Jhogo, călare pe armăsarul cenuşiu şi înalt pe care i-l dăduse Drogo. Dacă vaietele vă supără urechile, khaleesi, Jhogo vă va aduce limba ei. Îşi trase arakh-ul.

— Nu vreau să fie vătămată, zise Dany. O cer eu. Fă cum ţi-am poruncit, ori Khal Drogo va şti ce are de făcut.

— Ai, khaleesi, răspunse Jhogo şi dădu pinteni calului. Quaro şi ceilalţi îl urmară în sunetele clopoţeilor din plete.

— Du-te cu ei, îi porunci lui Ser Jorah.

— Cum vă este voia. Cavalerul o iscodi cu o privire curioasă. Sunteţi, într-adevăr, sora fratelui dumneavoastră.

— Viserys?

Nu înţelegea.

— Nu, răspunse el. Rhaegar.

Apoi se lansă în galop. Dany îl auzi pe Jhogo strigând. Violatorii râseră de el. Unul dintre bărbaţi strigă şi el. Arakh-ul lui Jhogo scapără, iar capul bărbatului zbură rostogolindu-i-se de pe umăr. Râsul se transformă în blesteme când călăreţii se repeziră la arme, însă Quaro, Aggo şi Rakharo erau deja acolo. Îl văzu pe Aggo arătând peste drum, spre locul unde stătea ea cu Argintul. Călăreţii o priviră cu ochii lor reci şi întunecaţi. Unul dintre ei scuipă. Ceilalţi se urcară pe cai, mormăind.

În tot acest timp, bărbatul prăvălit peste fata miel continua să o pătrundă, simţind o plăcere atât de intensă încât nu părea conştient de ce se petrecea în jurul său. Ser Jorah descăleca şi-l smulse de pe ea cu o mână înzăuată. Dothraki se rostogoli în mocirlă, sări în picioare cu un cuţit în mâini, însă muri cu săgeata lui Arro înfiptă în gât. Mormont o trase pe fată de pe mormanul de cadavre şi o înveli în mantia sa pătată de sânge. O conduse peste drum, la Dany.

— Ce vreţi să facem cu ea?

Fata tremura, cu ochii mari şi rătăciţi. Părul îi era năclăit de sânge.

— Doreah, vezi de rănile ei. Cum nu arăţi ca un călăreţ, poate că nu se va teme de tine.

Îşi îmboldi Argintul printre resturile sfărâmate ale porţii de lemn.

În oraş era mai rău. Multe case erau în flăcări, iar jaqqa rhan îşi văzuseră de treaba lor murdară. Trupuri descăpăţânate umpleau cărările înguste şi întortocheate. Trecură de femei care erau siluite. De fiecare dată, Dany îşi strunea calul şi-şi trimitea khas-ul să pună capăt grozăviei, cerând victima ca sclavă. Una dintre ele, o femeie cu trupul îndesat şi nasul borcănat, de patruzeci de ani, o binecuvânta pe Dany într-o Limbă Comună stricată, însă de la celelalte nu primi decât priviri goale şi întunecate. Erau bănuitoare faţă de ea, îşi dădu seama cu tristeţe, temându-se că le salvase pentru o soartă mult mai rea.