Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

— Am avut un gând de a te plasa pe tine şi pe sălbaticii tăi în avangardă, când s-o da bătălia.

Ser Kevan avea rareori „un gând” pe care Lordul Tywin să nu-l fi avut înaintea lui. Tyrion înfipsese o bucată de carne în vârful cuţitului şi o dusese la gură, pentru a o lăsa acum jos.

— În avangardă? repetă el suspicios. Ori tatăl său dobândise un respect nou pentru abilităţile sale, ori decisese să scape astfel, pentru totdeauna, de apariţiile lui stânjenitoare. Tyrion avea sentimentul apăsător că ştia, deja, care era adevărul.

— Par să fie destul de feroce, zise Ser Kevan.

— Feroce? Tyrion îşi dădu seama că repeta tot ce spunea unchiul său, ca o pasăre bine dresată. Tatăl său privea, judecându-l şi cântărind fiecare cuvânt. Dă-mi voie să-ţi spun eu cât sunt de feroce. Noaptea trecută, un Frate al Lunii a înjunghiat o Cioară de Piatră din cauza unui cârnat. Aşa că astăzi, când ne-am aşezat tabăra, trei dintre Ciorile de Piatră l-au înhăţat şi i-au tăiat beregata. Poate că sperau să recupereze cârnatul, n-aş putea spune. Bronn a reuşit să-l facă pe Shagga să nu reteze mădularul mortului, ceea ce a fost un mare noroc, dar, chiar şi aşa, Ulf cere acum recompensa pentru sângele vărsat, iar Conn şi Shagga refuză să plătească.

— Când soldaţilor le lipseşte disciplina, greşeala aparţine lordului comandant, spuse tatăl său.

Fratele său, Jaime, fusese întotdeauna capabil să-şi facă oamenii să-l urmeze cu entuziasm şi să moară pentru el, dacă asta trebuia. Lui Tyrion îi lipsea acest dar. El cumpăra devotamentul cu aur şi obţinea supunerea cu numele său.

— Un bărbat mai vânjos ar putea băga frica în ei, asta spuneaţi, lordul meu?

Lordul Tywin Lannister se întoarse spre fratele său.

— Dacă oamenii fiului meu nu se supun poruncilor sale, poate că avangarda nu este locul potrivit pentru el. Fără îndoială, se va simţi mult mai bine în ariergardă, păzind convoiul nostru de bagaje.

— Fă-mi o plăcere, tată, spuse el nervos. Dacă nu ai altă comandă să-mi oferi, conduc avangarda.

Lordul Tywin îşi privi cercetător fiul pitic.

— N-am spus nimic de comandă. Vei lupta sub ordinele lui Ser Gregor.

Tyrion înfulecă o bucată de carne, o mestecă o clipă, apoi o scuipă furios.

— Am descoperit că nu sunt deloc flămând, spuse el coborând şovăielnic de pe bancă. Rogu-vă să mă iertaţi, lorzii mei.

Lordul Tywin înclină capul, permiţându-i să plece. Tyrion se răsuci pe călcâie şi se duse. Era conştient că-l priveau pe când şontâcăia în jos pe deal. Un hohot puternic de râs izbucni în urma lui, dar nu se mai uită înapoi. Spera să se înece toţi cu îmbucăturile de carne suculentă.

Amurgul se lăsase, colorând toate steagurile în negru. Tabăra Lannisterilor se întindea pe kilometri întregi între râu şi drumul regelui. Între atâţia oameni, cai şi copaci, era lesne să te rătăceşti, iar Tyrion chiar reuşi. Trecu de câteva zeci de pavilioane măreţe şi sute de focuri de tabără. Licuricii roiau printre corturi ca nişte stele călătoare. Adulmecă mirosul cârnaţilor cu usturoi, condimentaţi şi picanţi, atât de tentant încât stomacul său gol chiorăi. Departe, în faţă, auzi glasuri înălţându-se într-un cântec deocheat. O femeie chicoti şi alergă pe lângă el, goală sub o mantie întunecată, iar urmăritorul ei beat se împiedică de rădăcinile unui copac. Şi mai departe, doi suliţaşi erau faţă în faţă de o parte şi de alta a unui izvor, exersând mişcări de atac şi apărare în lumina tot mai palidă, cu piepturile goale şi năclăite de transpiraţie.

Nimeni nu-l învrednici cu vreo privire. Nu-i vorbi nimeni. Nimeni nu-i dădu nici cea mai mică atenţie. Era înconjurat de oameni loiali Casei Lannister, o mare armată de douăzeci de mii de oameni şi, cu toate astea, era singur.

Când auzi bubuitul adânc al râsului lui Shagga răsunând în beznă, se luă după el mergând spre Ciorile de Piatră, în micul lor colţ de noapte. Conn, fiul lui Coratt, agită o cană cu bere.

— Tyrion Jumate-Om! Vino şi şezi la focul nostru, împarte carnea cu Ciorile de Piatră. Avem un bou.

— Văd asta, Conn, fiul lui Coratt. Halca de carne uriaşă şi roşie era suspendată deasupra focului, perpelindu-se într-o frigare de lemn de mărimea unui copac mic. Sângele şi grăsimea se scurgeau peste flăcări în vreme ce două Ciori din Piatră răsuceau frigarea.

— Mulţumesc. Chemaţi-mă când boul e gata.

După cum părea, asta s-ar fi putut să fie chiar înainte de luptă. O luă din loc.

Fiecare clan avea propriul său foc pentru gătit; Urechile Negre nu mâncau împreună cu Ciorile de Piatră, Ciorile de Piatră nu mâncau cu Fraţii Lunii şi nimeni nu mânca împreună cu Bărbaţii Arşi. Cortul modest pe care-l procurase din rezervele Lordului Lefford fusese ridicat la mijlocul celor patru focuri de tabără. Tyrion îl găsi pe Bronn împărţind un burduf cu vin cu noii servitori. Lordul Tywin îi trimisese un îngrijitor de cai şi un servitor care să se ocupe de trebuinţele lui, ba chiar insistase să accepte şi un scutier. Erau aşezaţi în jurul tăciunilor unei vetre mici. Era şi o fată cu ei; subţire, cu părul negru, iar după cum arăta, nu avea mai mult de optsprezece ani. Tyrion îi studie o clipă figura, înainte de a zări oasele de peşte răspândite prin cenuşă.