Razboi pe Rama

Ajunși la trei sute de metri de igluuri, Richard și Nicole nu mai puteau să vadă decât ceea ce luminau lanternele. Deși drumul de pământ bătătorit, presărat ici-colo cu pietricele, era în general neted, din când în când unul dintre ei se împiedica dacă nu era foarte atent.

— S-ar putea să fie un drum lung și obositor pe întuneric, spuse Nicole când se opriră să bea apă.

— Și friguros, spuse Richard luând o înghițitură. Ţi-e destul de cald?

— Atâta timp cât ne mișcăm, răspunse Nicole, întinzând brațele ca să-și potrivească rucsacul.

După aproape o oră văzură pe cer, la sud, o lumină care se îndrepta spre ei, devenind tot mai mare.

— Ce crezi că este? întrebă Nicole.

— O fi Zâna Albastră? Când îți pui o dorință și-o încredințezi unei stele, nu contează cine ești…

Nicole râse.

— Ești imposibil! spuse ea.

— După noaptea trecută, spuse Richard în timp ce lumina continua să se deplaseze în direcția lor, mă simt iar ca un flăcău.

Nicole chicoti și clătină din cap. Se ținură de mână în tăcere. Globul de lumină continuă să crească și, după un minut, se opri la douăzeci sau treizeci de metri în fața lor și cam la douăzeci de metri deasupra capetelor lor. Richard și Nicole stinseră lanternele, căci acum vedeau terenul din jur pe o distanță mai mare de o sută de metri.

Richard făcu mâna streașină și încercă să identifice sursa de lumină, dar lumina era prea puternică. Nu se putea uita direct la ea.

— Indiferent ce-ar fi, se pare că știe unde trebuie să mergem, spuse Nicole după ce porniră din nou.

Două ore mai târziu, Richard și Nicole dădură de o potecă îndreptată spre sud-vest, având de-o parte și de alta lanuri de plante în creștere. Când se opriră să mănânce, intrară în lanuri și descoperiră că unul din alimentele pe care le primeau sub cupolă, o legumă cu gust de fasole verde, dar asemănătoare ca aspect cu un dovlecel galben, constituia principala cultură. Între aceste legume erau intercalate șiruri cu o plantă scundă, de un roșu aprins, pe care nu o mai văzuseră. Richard trase din pământ o plantă roșie, dar îi dădu drumul numaidecât văzând la capătul tulpinii o sferă verde, ca din piele, care fusese îngropată în pământ și care, o dată scoasă afară, începu să se zvârcolească. În momentul în care atinse pământul, creatura parcurse cei câțiva centimetri până la locul unde stătuse îngropată și se îngropă acolo.

Richard râse.

— Cred că, pe viitor, am să mă gândesc mai bine înainte de a mai face una ca asta.

— Uite-acolo, spuse Nicole un minut mai târziu. Nu-i unul din animalele care au construit scara?

Înaintară pe potecă și apoi intrară iarăși în lan, ca să vadă mai bine. Într-adevăr, spre ei venea una din creaturile mari, semănând cu o furnică, înzestrată cu șase brațe lungi. Ea recolta legumele cu o eficiență uimitoare, ocupându-se concomitent de câte trei rânduri aflate de o parte și de alta a corpului ei. Fiecare braț culegea legumele de pe un rând și le depozita în mormane, între rânduri, la vreo doi metri distanță unul de altul. Cele șase brațe operând simultan și la distanțe diferite față de corp constituiau o priveliște uimitoare.

Când creatura ajunse la potecă, își bobină rapid brațele la loc. Apoi se deplasă șase rânduri mai încolo și intră în lan, pornind în direcția opusă. Recolta se desfășura de la sud la nord, așa că atunci când Richard și Nicole porniră din nou la drum, trecură prin partea de câmp pe care uriașa ființă-furnică o recoltase deja. Acolo văzură cum niște creaturi mici și iuți, semănând la înfățișare cu rozătoarele, dar ceva mai mari, adună mormanele împrăștiate de legume și fug cu ele spre vest.

În timp ce mergeau pe potecă, printre lanuri, Richard și Nicole ajunseră în repetate rânduri la câte o răscruce și de fiecare dată lumina plutitoare le indică traseul pe care trebuie să-l urmeze. Lanurile se întindeau pe mulți kilometri. Culturile din lanuri se schimbaseră de mai multe ori, dar Richard și Nicole, de-acum flămânzi și osteniți, nu se mai apropiară ca să examineze fiecare legumă nouă.

În cele din urmă ajunseră la o zonă plată, deschisă, acoperită cu pământ moale. Lumina de deasupra lor încercui zona de trei ori, apoi pluti către centru.

— Cred că aici trebuie să ne petrecem noaptea, spuse Richard.