Urzeala tronurilor [A Game of Thrones - ro]

După aceea, n-ar fi putut să spună că văzuse bătălia. Dar o auzise, iar valea răsuna de ecouri. Pocnetul unei lănci rupte, zăngănitul săbiilor care se ciocneau, strigătele de „Lannister” şi „Winterfell”, „Tully” şi „Riverrun” şi din nou „Tully”. Când îşi dădu seama că nu mai era nimic de văzut, închise ochii şi ascultă. Bătălia era în plină desfăşurare în jurul ei. Auzea tropotele potcoavelor, cizmele plescăind în apa puţin adâncă, sunetul sec al săbiilor care izbeau scuturile din lemn de stejar şi scrâşnetul oţelului pe oţel, şuieratul săgeţilor, tunetul tobelor, urletele a mii de cai. Bărbaţii strigau blesteme şi cerşeau milă, o primeau (sau nu) şi trăiau (sau mureau). Colinele păreau să măsluiască sunetele. O dată auzi glasul lui Robb, la fel de clar de parcă ar fi stat alături de ea, strigând, „La mine! La mine!” Şi îl mai auzi pe lupul său străvechi mârâind şi urlând, auzi clănţănitul colţilor lungi, carnea sfâşiată, urletele de frică şi durere ale omului şi calului deopotrivă. Era numai un singur lup? Greu de ştiut cu siguranţă.

Încet, încet, gălăgia se reduse şi dispăru, până ce rămase un singur lup. Pe când zorii sângerii apăreau la răsărit, Vântul Cenuşiu începu să urle din nou.

Robb se întoarse la ea călare pe un alt cal, un armăsar roib în locul celui cenuşiu pe care-l luase în jos, spre vale. Capul de lup de pe scutul său era sfărâmat în două, lemnul crud arătând locul unde fusese lovit, însă Robb părea nevătămat. Totuşi, când se apropie, Catelyn văzu că mănuşa de zale şi mâneca tunicii sale erau înnegrite de sânge.

— Eşti rănit, spuse ea.

Robb îşi ridică mâna, îşi deschise şi-şi închise pumnul.

— Nu, răspunse el. Ăsta-i… sângele lui Torrhen poate, sau… Scutură din cap. Nu ştiu.

O mulţime de bărbaţi îl urmau în sus pe deal, murdari şi zdreliţi şi rânjind, cu Theon şi Marele Jon în frunte. Între ei, îl trăgeau pe Ser Jaime Lannister. Îl azvârliră la picioarele calului ei.

— Regicidul, anunţă Hal, fără să mai fie nevoie. Lannister îşi ridică fruntea.

— Lady Stark, făcu el în genunchi. Sângele i se scurgea pe gât de la o tăietură de pe cap, însă lumina palidă a zorilor îi adusese înapoi în păr licărul aurului. V-aş oferi sabia mea, dar se pare că am rătăcit-o.

— Nu sabia dumitale o vreau, ser, îi răspunse ea. Daţi-mi-l înapoi pe tatăl meu şi pe fratele meu, Edmure. Le vreau şi pe fetele mele. Daţi-mi înapoi soţul.

— Mă tem că i-am pierdut şi pe ei.

— Ce păcat, zise Catelyn rece.

— Ucide-l, Robb, îl îndemnă Theon Greyjoy. Ia-i capul.

— Nu, răspunse fiul ei, dându-şi jos mănuşa însângerată. Ne este mult mai de folos viu decât mort. Iar tatăl meu, lordul, nu a agreat niciodată uciderea prizonierilor luaţi în luptă.

— Un om înţelept, zise Jaime Lannister, şi onorabil.

— Luaţi-l şi puneţi-l în fiare, spuse Catelyn.

— Faceţi aşa cum spune doamna, porunci Robb, şi asiguraţi-vă că este păzit de o gardă puternică. Lord Karstark îi va vrea capul în vârf de lance.

— Asta va şi primi, căzu de acord Marele Jon, gesticulând.

Lannister fu dus de acolo spre a fi bandajat şi înlănţuit.

— De ce l-ar vrea mort Lordul Karstark? întrebă Catelyn.

Robb se uită într-o parte, înspre pădure, cu aceeaşi expresie preocupată adoptată adesea şi de Ned.

— I-a… El i-a ucis…

— Pe fiii Lordului Karstark, explică Galbart Glover.

— Pe amândoi, zise Robb. Torrhen şi Eddard. Şi pe Daryn Hornwood.

— Nimeni nu-l poate învinovăţi pe Lanniser pentru curajul său, făcu Glover. Când a băgat de seamă că e pierdut, şi-a adunat cavalerii şi a luptat făcându-şi drum până în vale, sperând să ajungă la Lordul Robb şi să-l doboare. Şi aproape că a reuşit.

— Şi-a rătăcit sabia în gâtul lui Eddard Karstark, după ce i-a retezat mâna lui Torrhen şi i-a crăpat capul lui Daryn Hornwood, zise Robb. Tot timpul striga după mine. Dacă n-ar fi încercat să-l oprească…

— Atunci eu aş fi jelit acum în locul Lordului Karstark, rosti Catelyn. Oamenii tăi au făcut ceea ce juraseră să facă, Robb. Au murit protejându-şi lordul. Jeleşte-i. Cinsteşte-i pentru valoarea lor. Dar nu acum. Nu ai timp pentru suferinţă. S-ar putea să fi retezat capul şarpelui, dar trei sferturi din trupul lui este încă încolăcit pe castelul tatălui tău. Am câştigat o bătălie, însă nu şi războiul.

— Dar ce mai bătălie! exclamă Theon Greyjoy însufleţit. Doamna mea, regatul nu a mai văzut o asemenea victorie de la Câmpia de Foc. Jur, Lannisterii au pierdut zece oameni pentru fiecare dintre ai noştri. Am luat în captivitate aproape o sută de cavaleri şi zeci de stegari. Lordul Westerling, Lordul Banefort, Ser Garth Greenfield, Lordul Estren, Ser Tytos Brax, Mallor Dornishman… şi încă trei Lannisteri în afară de Jaime, nepoţi ai Lordului Tywin, doi dintre fiii surorii sale şi unul al fratelui său mort…