Domn al Luminii [Lord of Light - ro]
- Автор: Желязны Роджер Джозеф
- Год: 1995
- Язык: Română
- Год: Nemira
- ISBN: 973-9177-42-X
- Переводчик: Mircea Stefancu
- Жанр: Фэнтези
Электронная книга - «Domn al Luminii [Lord of Light - ro]». Краткое содержание книги:
Aşa se făcu.
Dar pe Domnul Kubera nu-l mai găsiră.
Demonii erau liberi.
Nirriti era puternic.
Şi, aiurea prin lume, se aflau cei care-şi aduceau aminte de ochelari bifocali şi de toalete care susurau, de chimia petrolului şi de motoare cu ardere internă, şi de ziua în care soarele îşi ascunsese faţa dinaintea dreptăţii Cerurilor.
Vishnu fu auzit spunând că sălbăticia intrase în Oraş, în cele din urmă.
ŞAPTE
Alt nume după care este uneori chemat e Maitreya, ceea ce înseamnă Domnul Luminii. După întoarcerea din Norul de Aur, călători până la Palatul Karmei, din Khaipur, unde chibzui şi-şi adună forţele aşteptând Ziua Yugăi. Un înţelept a spus cândva că Ziua Yugăi nu se vede, ci se cunoaşte numai după ce s-a dus. Pentru că se iveşte ca oricare altă zi şi trece în acelaşi fel, recapitulând istoria lumii. I se spune uneori Maitreya, ceea ce înseamnă Domnul Luminii…
Lumea este un foc de jertfă, soarele îi este combustibil, razele de soare fum, ziua flăcări, punctele cardinale cenuşă şi scântei. În acest foc, zeii oferă credinţa drept libaţie. Din această ofrandă, s-a născut Regele Lună.
Ploaia, o, Gautama, este focul, anul îi este combustibil, norii fum, fulgerul flacără, cenuşă, scântei. În acest foc, zeii îl oferă pe Regele Lună drept libaţie. Din această ofrandă, s-a născut ploaia.
Această lume, o, Gautama, este focul, pământul îi este combustibil, focul fum, noaptea flacără, luna cenuşă, stelele scântei. In acest foc, zeii oferă ploaia drept libaţie. Din această ofrandă, a apărut hrana.
Omul, o, Gautama, este focul, gura lui deschisă îi este combustibil, răsuflarea fum, vorbirea flacără, ochii cenuşă, urechile scântei. În acest foc, zeii oferă hrana drept libaţie. Din această ofrandă, s-a născut puterea de a zămisli. Femeia, o, Gautama, este, focul, forma ei îi este combustibil, părul fum, organele flacără, plăcerile cenuşă şi scântei. În această flacără, zeii oferă puterea de a zămisli drept libaţie. Din această ofrandă, s-a născut un om. Trăieşte atât cât are de trăit.
Când un om moare, este dus să fie oferit în foc. Focul îi devine foc, combustibilul combustibil, fumul fum, flacăra flacără, cenuşa cenuşă, scânteile scântei. În acest foc, zeii îl oferă pe om drept libaţie. Din această ofrandă, omul se înalţă plin de slavă.