Domn al Luminii [Lord of Light - ro]

Adepţii lui îl numiseră Mahasamatman şi ziceau că este zeu. Oricum, el prefera să lase deoparte Maha-{Mare (sanscr.) (n. tr.).}şi -atman{Suflet, spirit (sanscr.) (n. tr.).} şi să-şi spună Sam. Nu pretinse nicicând a fi zeu. Dar după aceea, nu spuse nici că nu ar fi. Împrejurările fiind cele ştiute, nici recunoaşterea uneia, nici a alteia nu i-ar fi fost de vreun folos. Tăcerea însă, da.

Aşadar, misterul plutea în jurul lui.

Era în anotimpul ploilor…

Era bine în timpul marii umezeli…

Era în zilele ploilor când se înălţară rugăciunile lor, nu din palmele împreunate sau din funiile cu noduri sau din învârtirea moriştilor de rugăciune{Morişti care au înscrise pe elementele mobile rugăciunile ce sunt apoi „multiplicate” prin învârtire (n. tr.).}, ci din marea maşină pentru rugăciuni din mănăstirea zeiţei nopţii, Ratri.

Rugăciunile în frecvenţă înaltă se ridicau prin atmosferă şi treceau dincolo de ea, ajungând în norul cel auriu, numit Podul Zeilor, care înconjoară întreaga lume şi se vede noaptea ca un curcubeu din bronz, fiind locul în care, la amiază, soarele, din roşu, devine portocaliu.

Unii dintre călugări se îndoiau de ortodoxia acestei tehnici de rugăciune, dar maşina fusese construită şi era pusă în mişcare de către Yama-Dharma{Zeul morţii şi al lumilor de dedesupt, împlinitor al legii existenţei (n. tr.).}, cel căzut din Oraşul Celest; şi se spunea că tot el construise, pe vremuri, puternicul car al tunetului pentru Domnul Shiva{Ipostază a trinităţii hinduse, personificare a forţelor distructive ale naturii (n. tr.).}: maşina aceea care străbătea cerurile în zbor, slobozind în urmă-i o dâră de foc.

În ciuda căderii lui în dizgraţie, Yama încă era considerat cel mai de seamă dintre inventatori, deşi nu încăpea îndoială că zeii din Oraş l-ar fi hărăzit morţii adevărate dacă ar fi aflat despre maşina pentru rugăciuni. Cu toate că, era sigur, l-ar fi hărăzit ei morţii adevărate şi fără scuza maşinii pentru rugăciuni, dacă le-ar fi încăput pe mână. Cum avea să-şi aranjeze problema asta cu Domnii Karmei{Fapta, acţiunea (sanscr.), ale cărei roade constituie sursa existenţelor viitoare, cf. doctrinei reîncarnării (n. tr.).} era treaba lui, dar nu se îndoia nimeni că, la vremea potrivită, va găsi el o modalitate. Avea pe jumătate vârsta Oraşului Celest însuşi şi nu erau mai mulţi de zece zeii care-si aminteau de întemeierea acelui sălaş. Era cunoscut a fi mai priceput şi decât Domnul Kubera{Zeul bogăţiei, aici al ingeniozităţii (n. tr.).} în rosturile Focului Universal. Acestea, însă, îi erau Atributele minore. El era cunoscut mai ales pentru altceva, deşi puţini oameni vorbeau despre asta. Înalt, dar nu peste măsură; mare, dar nu greoi; mişcările lui, lente şi înlănţuite. Se îmbrăca în roşu şi vorbea puţin.

Yama umblă la maşina pentru rugăciuni şi gigantica floare de lotus metalică, pe care o fixase pe acoperişul mănăstirii, începu să se rotească în lagăre.

O ploaie uşoară cădea peste clădire, peste lotus şi peste jungla de la poalele munţilor. Timp de şase zile oferise numeroşi kilowaţi de rugăciuni, dar bruiajul îl împiedicase să se facă auzit Sus. În şoaptă, chemase numele celor mai importante zeităţi ale fertilităţii, invocându-le sub aspectul celor mai de seamă Atribute ale lor.

O mormăială de tunete răspunse cererilor lui şi mica maimuţă antropoidă care-l asista chicoti.

— Rugăciunile şi blestemele tale sunt tot una, Doamne Yama, comentă maimuţa. Adică, nimic.

— Ti-au trebuit şaptesprezece încarnări ca să ajungi la adevărul ăsta? întrebă Yama. Îmi dau seama de ce îţi treci timpul tot ca maimuţă.

— Nu tocmai, zise maimuţa, pe nume Tak. Deşi mai puţin spectaculoasă decât a ta, căderea mea a implicat, totuşi, o anumită răutate din partea…

— Ajunge! i-o tăie Yama, întorcându-i spatele.

Tak îşi dădu seama că se putea să fi atins un punct dureros. In încercarea de a găsi un alt subiect de conversaţie, se duse la fereastră, săltă cu picioarele pe pervaz şi privi în sus.

— Este o spărtură în pătura de nori, spre vest, zise Tak.

Yama se apropie, se uită şi el într-acolo, se încruntă şi dădu din cap.

— Aha, făcu el. Stai acolo şi ghidează-mă.

Se duse către un tablou de comandă.

Deasupra, lotusul îşi încetă rotirea, apoi se înclină către peticul de cer liber.

— Foarte bine, zise Yama. Ceva tot am reuşit.

Îşi trecu mâna peste un alt pupitru de comenzi, apăsând o serie de comutatoare şi reglând două cadrane.