Harry Potter și prizonierul din Azkaban

—  Nu pot face aşa ceva! strigă Harry. Buckbeak este inofensiv!

— Tatăl lui Draco i-a băgat în sperieţi pe cei din Consiliu, zise Hermione. Ştiţi doar cum e… Nu i-a fost greu să intimideze o mână de moşnegi senili… O să urmeze un recurs, aşa se obişnuieşte, dar nu văd nici o rază de speranţă… Nu cred că mai putem schimba ceva…

— De data asta n-o să te mai lăsăm să faci tu totul, singură… O să te ajutăm şi noi! îi zise Ron.

— O, Ron!

Hermione îl îmbrăţişă pe Ron, izbucnind în plâns. Ron, uitându-se speriat la ea şi neştiind ce să facă, o bătu pe creştetul capului. În cele din urmă, Hermione îi dădu drumul.

— Ron, zise ea, suspinând, să ştii că îmi pare foarte rău de Pungaşul… Crede-mă!

— Ei, lasă, făcu Ron, ceva mai liniştit că-i dăduse drumul din îmbrăţişare, era bătrân, bietul de el… Nu mă ajuta în nici un fel. Şi, cine ştie, poate că mama şi tata or să-mi cumpere o bufniţă acum…

Măsurile de securitate, introduse după a doua pătrundere forţată a lui Sirius Black în castel, nu le permiseră lui Harry, Ron şi Hermione să meargă să îl vadă pe Hagrid în seara aceea. Vorbiră cu el doar la ora de „Grija pentru creaturile magice”.

Hagrid părea să fie complet năucit de verdictul Consiliului.

— E numai vina mea… Parcă aveam limba legată… Stăteau acolo, în faţa mea, în robele lor negre, şi eu m-am zăpăcit complet… Mi-am împrăştiat toate hârtiile pe care le aveam şi am uitat toate datele pe care te-ai chinuit tu, Hermione, să le găseşti pentru mine. Apoi s-a sculat Reacredinţă şi şi-a făcut numărul, după care tot Consiliul a zis ca el…

— Mai e şi un recurs, Hagrid, nu te descuraja, zise Ron. O să muncim pe rupte, de data asta!

Se îndreptară spre castel, împreună cu toţi colegii. În faţa lor, îl văzură pe Draco, între Crabbe şi Goyle, uitându-se înapoi şi râzând cu subînţeles.

— N-are nici un rost, Ron, zise Hagrid, când erau pe treptele castelului. Lucius Reacredinţă îi are pe toţi cei din Consiliu în buzunarul de la vestă! O să am grijă ca Beaky să-şi petreacă timpul care i-a mai rămas cât mai frumos. Îi datorez acest lucru…

Hagrid se întoarse brusc şi se îndreptă spre cabana lui, cu faţa ascunsă în batistă.

— Uitaţi-vă la mălai-mare ăla!

Draco, Crabbe şi Goyle stăteau pe treptele castelului şi râdeau de Hagrid.

— Aţi mai văzut ceva mai jalnic? îi întrebă Draco pe Crabbe şi pe Goyle. Şi se presupune că ăsta e profesorul nostru…

Harry şi Ron făcură un pas spre Draco. Hermione fu însă mai rapidă şi ajunse prima.

PLEOSC!

Îl plesnise pe Draco peste faţă, cu toată puterea. Draco se clătină sub forţa loviturii. Crabbe, Goyle, Ron şi Harry făcură un pas înapoi, când Hermione ridică mâna a doua oară, ameninţător.

— Să nu mai îndrăzneşti să spui aşa ceva despre Hagrid! Un prăpădit ca tine! Un rău, un nemernic, un…

— Hermione! încercă Ron să o potolească, văzând-o că ridică mâna iar.

— Lasă-mă-n pace, Ron! zise Hermione şi îşi scoase bagheta.

Draco se dădu înapoi. Crabbe şi Goyle se uitară la el, aşteptând instrucţiuni, deşi nu-şi mai reveneau din uimire.

— Să mergem, zise Draco şi toţi trei se făcură nevăzuţi pe treptele care coborau spre dormitoarele Viperinilor.

— Hermione! exclamă Ron uimit, dar şi impresionat.

— Harry, să faci tot posibilul să-l baţi în finala la Vâjthaţ! zise ea, încă furioasă. Nu cred că o să pot să suport dacă o să câştige ei!

— Avem ora de „Farmece”, zise Harry, uimit şi el de ieşirea Hermionei. Să mergem!

Urcară treptele de marmură, îndreptându-se spre clasa profesorului Flitwick.

— Aţi întârziat, băieţi! le spuse Flitwick supărat, când Harry întredeschise uşa. Haideţi, intraţi repede şi scoteţi-vă baghetele! Azi învăţăm Vraja Veseliei. Ne-am împărţit deja în două grupe…

— Unde e Hermione?

Harry se uită şi el în jur. Nu se vedea pe nicăieri, deşi Harry era convins că se aflase în dreapta lui când se pregătea să deschidă uşa clasei.

— Foarte straniu, zise el, uitându-se la Ron. S-o fi dus la toaletă?

Dar Hermione nu îşi făcu apariţia toată ora.

— I-ar fi prins bine şi ei vraja asta, zise Ron râzând cu gura până la urechi după terminarea orei de „Farmece”, în drum spre Marea Sală, unde îi aştepta prânzul.