Razboi pe Rama

— Ma-ma mea s-a născut aici, în Franța.

Se dădu puțin în spate și localiză Statele Unite, de cealaltă parte a Oceanului Atlantic.

— Ta-tăl meu s-a născut aici în Boston, în A-me-ri-ca. Benjy dădu să se așeze.

— Dar bunicii tăi? îl îndemnă Nai. Ei unde s-au născut?

— Ma-ma ma-mei, bu-ni-ca mea, s-a născut în Africa spuse Benjy rar; se uită lung la hartă câteva secunde. Dar nu țin min-te unde e asta.

— Știu eu, doamnă Watanabe, spuse imediat micuța Nikki. Pot să-i arăt lui Benjy?

Benjy se întoarse și se uită la fetița frumușică, cu păr negru ca smoala. Zâmbi.

— Poți să-mi spui, Nik-ki.

Fata se ridică de pe scaun, traversă camera și puse degetul pe zona vestică a Africii.

— Mama lui Nonni s-a născut aici, în țara asta verde, spuse ea cu mândrie. Se numește Coasta de Fildeș.

— Foarte bine, Nikki, spuse Nai.

— Îmi pare rău, Nai, zise Benjy. Am lu-crat atât de mult la frac-ții, încât n-am avut timp de ge-o-gra-fie.

Se uită lung după nepoata sa, care se întorcea la locul ei. Când o privi din nou spre Nai, avea obrajii uzi de lacrimi.

— Nai, spuse el, azi n-am chef de școa-lă… Cred că am să mă duc acasă.

— Bine, Benjy, răspunse Nai cu blândețe.

Benjy porni către ușă. Patrick dădu să-l urmeze, dar Nai îi făcu semn să stea pe loc.

Timp de aproape un minut, în clasă domni o liniște stânjenitoare.

— Acum e rândul meu? întrebă în cele din urmă Kepler. Nai dădu din cap și băiatul se duse la hartă.

— Mama mea s-a născut în Thailanda, în orașul Lampun. Tot acolo s-a născut și tatăl ei. Bunica din partea mamei s-a născut tot în Thailanda, dar în alt oraș, numit Chiang Saen. Iată-l aici, lângă granița cu China.

Kepler făcu un pas la est și arătă Japonia.

— Tatăl meu, Kenji Watanabe, și ambii lui părinți s-au născut în orașul japonez Kyoto.

Băiatul se îndepărtă puțin de hartă. Părea că-l frământă ceva.

— Ce este, Kepler? întrebă Nai.

După o tăcere chinuitoare, băiețelul spuse:

— Mamă, tata a fost un om rău?

— Poftim? întrebă Nai, uluită; se aplecă spre fiul ei și-l privi în ochi. Tatăl tău a fost o ființă minunată… Era inteligent, sensibil, iubitor, vesel — un adevărat prinț. El…

Nai se opri. Emoțiile stăteau gata să erupă, s-o copleșească. Se uită o clipă în tavan, apoi își recăpăta stăpânirea de sine.

— Kepler, de ce pui asemenea întrebări? Îți adorai tatăl. Cum poți să…

— Unchiul Max ne-a spus că domnul Nakamura a venit din Japonia. Noi știm că el e un om rău. Galileo spune că, întrucât tata venea din același loc…

— Galileo! bubui glasul lui Nai, speriindu-i pe copii. Vino imediat aici!

Băiatul intră în fugă și-și privi mama nedumerit.

— Ce i-ai spus fratelui tău despre tatăl vostru?

— La ce te referi? spuse Galileo, încercând să facă pe nevinovatul.

— Mi-ai spus că se poate ca tata să fi fost un om râu, deoarece venea din Japonia, la fel ca domnul Nakamura…

— Păi, nu-l mai țin minte prea bine pe tata. N-am spus decât că s-ar putea…

Nai trebui să facă apel la întreaga ei stăpânire de sine pentru a nu-i trage o palmă lui Galileo. Îl apucă pe băiat de umeri.

— Tinere, dacă te mai aud o dată spunând o vorbă împotriva tatălui tău…

Nai nu-și putu termina fraza. Nu știa cu ce să-l amenințe, ce să spună în continuare. Se simți dintr-o dată copleșită de întreaga ei viață.

— Vă rog să stați jos și să mă ascultați cu mare atenție, le spuse în cele din urmă fiilor săi gemeni. Harta asta de pe perete arată toate țările de pe planeta Pământ. În fiecare națiune există tot felul de oameni, unii buni, alții răi, cei mai mulți un amestec complex de bunătate și răutate. Nici o țară nu are numai oameni buni sau numai oameni răi. Tatăl vostru a crescut în Japonia. La fel și domnul Nakamura. Sunt de acord cu unchiul Max că domnul Nakamura este un om foarte rău. Dar răutatea lui nu are nici o legătură cu faptul că e japonez. Tatăl vostru, Kenji Watanabe, care era tot japonez, a fost cel mai bun om din câți au trăit vreodată. Îmi pare rău că nu-l mai țineți minte și că n-ați știut cum era el în realitate…

Nai făcu o scurtă pauză.

— Nu-l voi uita niciodată pe tatăl vostru, spuse ea cu glas mai moale, aproape pentru sine. Și-acum îl văd întorcându-se în casa noastră din Noul Eden, după-amiaza târziu. Voi amândoi strigați „Bună, tati!” când intra pe ușă. El mă săruta, vă ridica în brațe și vă ducea la leagănul din curte. Întotdeauna, indiferent cât de obositoare îi fusese ziua, era răbdător și iubitor…

Glasul i se stinse. Lacrimile îi inundară obrajii și simți că începe să tremure. Se întoarse cu spatele.

— Ora s-a terminat, sunteți liberi, spuse ea.